O focă dintr-o specie pe cale de dispariţie atrage mulţimi de curioşi pe o plajă din Tel Aviv

0
Publicat:

  Un exemplar de focă-călugăr mediteraneană, specie pe cale de dispariţie, a înotat până pe o plajă din Jaffa, în sudul oraşului israelian Tel Aviv, unde s-a odihnit şi a năpârlit, atrăgând mulţimi de curioşi care au venit să o vadă, transmite luni Reuters.

Femela de focă-călugăr mediteraneană, specie cunoscută şi drept vacă de mare, a fost numită Yulia de băiatul care a descoperit-o înainte de a fi sesizată Autoritatea pentru Natură şi Parcuri, potrivit Agerpres. 

Ea va rămâne probabil câteva zile pe plajă până când îşi va termina năpârlirea, a declarat rangerul marin Harel Baz.

„Sperăm că nu se va grăbi şi va rămâne alături de noi cât de mult se poate”, a spus el.

Copii şi adulţi au venit să o viziteze pe Yulia, care s-a lăfăit pe nisip, în spatele gratiilor metalice de protecţie, aparent nederanjată de publicul ei.

Baz a declarat că acelaşi exemplar a fost văzut pentru prima dată în 2007 în Turcia, unde foca este cunoscută drept Tugra.

Această specie preferă peşterile răcoroase de pe plajele din insulele greceşti şi turceşti, a precizat el şi foarte rar ajunge pe ţărmurile însorite ale Israelului, Siriei şi Libanului.

Populaţia mondială de focă-călugăr mediteraneană este estimată la 400-500 de exemplare, ceea ce plasează specia printre cele mai rare mamifere marine, a subliniat Baz.   

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite