NASA vrea să pună reactoare nucleare pe Lună
0NASA şi Departamentul de Energie al SUA au selectat trei propuneri de design pentru un sistem nuclear. Este un pas înainte către planul de instalare a unei surse de energie pe Lună.
Agenţia Spaţială şi Departamentul de Energie speră ca reactorul să poată produce energia necesară pentru a efectua experimente şi pentru a ajuta la susţinerea vieţii. Energie de care ar beneficia viitoarele explorări, în cadrul proiectului Artemis, care va fi gata de lansare până în 2030, potrivit rainews.it
Este proiectul unui sistem de energie prin fisiune de 40 de kilowaţi, care ar trebui să reziste în mediul lunar timp de 10 ani, la un cost de 5 milioane de dolari fiecare, afirmă NASA: suficientă putere pentru a susţine viaţa a 30 de familii timp de 10 ani, continuu. Laboratorul Naţional Idaho din cadrul Departamentului de Energie va acorda contracte pe 12 luni către Lockheed Martin, Westinghouse şi IX pentru dezvoltarea proiectelor preliminare.
Entuziasm din partea managerilor: „Abia aştept să văd ce va reuşi să realizeze fiecare dintre aceste echipe”, a spus John Wagner, directorul Laboratorului Naţional Idaho. Jim Reuter, administrator asociat la Space Technology Mission Directorate din cadrul NASA, la Washington, a adăugat: „Abundenţa de energie va fi cheia pentru viitoarea explorare spaţială, mă aştept ca sistemele electrice prin fisiune de suprafaţă să avantajeze în mare măsură planurile noastre pentru arhitecturile de alimentare pentru Lună şi Marte, şi chiar să stimuleze inovaţia pentru utilizări aici pe Pământ”.
Sistemul va fi relativ mic şi uşor în comparaţie cu alte sisteme, şi ar putea permite o alimentare continuă, indiferent de locaţie, lumină solară şi de alte condiţii naturale de mediu. Potrivit NASA, prima etapă a programului va oferi informaţii critice de la o industrie care poate duce la dezvoltarea comună a unui sistem de energie prin fisiune certificat pentru zbor complet.
„Dezvoltarea acestor prime proiecte ne va ajuta să punem bazele pentru alimentarea prezenţei noastre umane pe termen lung pe alte lumi”, a spus Reuter. De asemenea, tehnologiile de alimentare de suprafaţă vor ajuta NASA să dezvolte viitoare sisteme de propulsie nucleară – care se bazează pe reactoare pentru a genera energie – şi ar putea fi utilizate în misiuni de explorare a spaţiului în profunzime.