NASA a lansat către Lună micul satelit Capstone. Care este misiunea sondei VIDEO

0
0
FOTO: Captură Video / Youtube
FOTO: Captură Video / Youtube

NASA a lansat din Noua Zeelandă, la ora României 12.55, o sondă de 25 kg numită CAPSTONE care va ajunge pe orbita lunară cu o misiune esenţială: testarea orbitei viitoarei staţii spaţiale Gateway care va începe să fie construită după 2024. Primele date arată că totul s-a desfăşurat cu bine.

Capstone este o sondă performantă, iar NASA profită de faptul că multe tehnologii s-au miniaturizat în industria sateliţilor şi tot mai mulţi senzori pot fi incluşi într-o carcasă din ce în ce mai mică, potrivit hotnews.ro. 

NASA a ales să trimită întâi Capstone pe o orbită neobişnuită în jurul lunii, o orbită care pe viitor ar putea fi folosită de staşia spaţială lunară numită Gateway. Cu o sondă mică precum Gateway, NASA îşi poate asuma mult mai multe riscuri şi poate testa multe tehnologii. Faţă de marile misiuni ale NASA, cu costuri de ordinul miliardelor de dolari, Capstone este o misiune de ordinul zecilor de milioane de dolari, iar NASA îl descrie ca fiind un „pathfinder”, adică un deschizător de drumuri, un explorator.

El este gândit să le arate experţilor NASA cum s-ar putea comporta viitoarea staţie spaţială Gateway în drumul spre Lună. Marea diferenţă este că cei de la NASA nu îşi pot asuma toate riscurile cu Gateway, la care fiecare modul costă de ordinul miliardelor de dolari. Capstone este ideal pentru a testa validitatea orbitei.

CAPSTONE este un „cubesat”, un satelit mic, dar foarte performant, care ar fi trebuit lansat încă de pe 13 iunie, dar mai multe amânări au survenit şi s-a ajuns pe 28 iunie.

Practic, acest satelit va testa dacă orbita gândită pentru viitoarea staţie spaţială Gateway este una viabilă. Capstone este menit să-i asigure pe cei de la NASA că au făcut calcule corecte pentru poziţionarea viitoarei staţii spaţiale Gateway care va fi greu de construit, dar mai ales va fi esenţială pentru planurile oamenilor de a stabili o bază lunară şi de a pleca de acolo către Marte.

Mini-satelitul ar trebui să ajungă pe orbita lunară în 13 noiembrie, indiferent de data la care va fi lansat, însă o condiţie esenţială va trebui respectată: să fie lansat de pe Terra până pe 27 iulie.

Misiunea este dezvoltată de NASA în colaborare cu compania Advanced Space şi costurile sunt de 30 milioane dolari.

Această nouă cale testată este o orbită foarte alungită în jurul Lunii şi numele de specialitate pentru acestă orbită este „near rectilinear halo orbit”.

După ce va ajunge pe orbită, micul „cubesat” ar trebui să rămână acolo timp de şase luni, timp în care va testa sistemele de navigaţie şi de comunicaţii. În tot acest timp se va apropia cel mai mult la 1.600 km de suprafaţa Lunii şi se va depărta la maxim 70.000 km.

Misiunea CAPSTONE este neobişnuită pentru NASA din mai multe motive: lansarea nu este în Florida, ci în Noua Zeelandă, iar NASA nici măcar nu a proiectat cubul şi nici nu îl deţine, ci de totul s-a ocupat Advanced Space, o companie din Denver ce are 45 de angajaţi.

Mai multe - Știință

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite