Cum îşi testează europenii echipamentul cu care vor să cucerească Marte în 2018

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Spaţială Europeană îşi testează vehiculul cu care să cucerească planeta Marte în Chile. Europenii l-au denumit pe primul Bridget şi l-au trecut prin nisipul, peste pietrele şi pe sub soarele deşertului Atacama, cel mai arid de pe Pământ.

De peste un an de zile, NASA are pe Marte roverul Curiosity. Până acum, au avut câteva succes cu acest program şi au o experienţă destul de mare în astfel de misiuni. ESA, pe de altă parte, nu se poate lăuda cu un palmares prea mare. Însă agenţia europeană plănuieşte cea mai importantă misiune de până acum pentru 2018, când vor trimite pe Marte propriul rover.

NBCNews scrie despre cum decurg testele în deşertul Atacama din Chile. Deşertul e numai bun pentru a testa la maximum roverul Bridget, furnizat de compania Astrium din Marea Britanie, atât cât se poate pe Pământ. Roverul este „învăţat“ să navigheze în funcţie de reperele pe care şi le ia şi ar trebui să fie mult mai bun decât ce a trimis NASA pe Marte în 2012.

Înainte ca Bridget să-şi înceapă parcursul prin deşert, o dronă fotografiază mediul de sus pentru ca cei care coordonează misiunea să ştie în ce zone să-l lase să se desfăşoare. Iar Bridget nu este programat în sistemul de 24 de ore pământene, ci fiecare zi a fost luată ca două pe Planeta Roşie, zile care oricum sunt mai lungi decât cele de pe Terra.

image

Cercetătorii au avut şi momente în care au descoperit anumite lipsuri, cum ar fi când roverul a deranjat, cu roata din faţă, o piatră care a devenit obstacol pentru celelalte roţi. La bordul lui Bridget se regăsesc trei instrumente, printre care o cameră panoramică gândită să facă poze 3D, un radar care să scaneze sub sol şi o cameră care să analizeze mostrele de sol recoltate. Până la lansarea din 2018, roverul avea şi freză pentru a fora, acum însă este ajutat de către oameni.

Românii care colaborează cu ESA pentru Marte

Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) şi ESA au semnat un contract de 1,1 milioane de dolari, din bugetul general de un miliard de euro, iar agenţia va primi aceşti bani pentru a testa paraşutele care vor echipa nava de explorare ExoMars. Acordul a fost anunţat anul trecut. Testele sunt importante, deoarece pe baza datelor acestora va fi planificată aterizarea pe Marte. Programul se numeşte HDAT (High Altitude Drop Test) şi locul de desfăşurare este Marea Neagră.

Trimiterea navei ExoMars către Planeta Roşie se va face cu o rachetă Proton construită de ruşi. Paraşutele pe care le va testa ARCA sunt produse în Italia. Acestea sunt diferite de cele folosite la frânarea avioanelor supersonice sau a maşinilor pregătite pentru curse de mare viteză, deoarece sunt mai uşoare şi mai mari, greutatea fiind un factor esenţial. Cele 600 de kilograme vor deveni aproximativ 250-300 în atmosfera marţiană.

Haide să discutăm, ne găseşti pe pagina Tech Adevărul de pe Facebook 

Află mai multe: 

FOTO VIDEO Marte va fi explorată cu ajutorul românilor. ARCA va efectua teste de zbor pentru modulul ExoMars al ESA

FOTO ARCA românilor a fost vizitată de Agenţia Spaţială Europeană pentru programul de explorare a planetei Marte

Știință

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite