Interviu Astronomul Adrian Șonka, despre Misiunea Artemis II: „Este un pas mare pentru omenire și vom demonstra că putem trăi din nou în spațiul cosmic“
0După aselenizarea din urmă cu jumătate de secol, omenirea a uitat totul. Acum, prin misiunea Artemis II, astronauții reînvață să trăiască în spațiul cosmic pentru ca drumul spre Lună să nu fie doar dus. Astronomul Adrian Șonka a explicat pentru „Weekend Adevărul“ despre importanța misiunii Artemis II în cadrul căreia patru astronauți au pregătit viitoarele misiuni menite să readucă oamenii pe suprafața Lunii.
Weekend Adevărul“: Ce este dincolo de Pământ?
Adrian Șonka: Simplu, dincolo de Pământ e spațiul cosmic, adică este vidul cosmic. Cum ai părăsit atmosfera, care se termină oficial până la 100 de kilometri înălțime, o să dai peste nimic. Vidul cosmic, spațiul cosmic înseamnă nimic. Și, din loc în loc, în nimicul acesta, să spunem că se mai găsește câte o bucată de materie adunată la un loc, care are și planete, are și stele. Ar mai fi niște nori mari, de gaz, care sunt nebuloase, sau dacă mergi departe, departe, o să vezi că toate obiectele astea sunt dispuse în niște zone mai bogate, care se numesc galaxii, dar și între galaxii este vidul intergalactic, adică nimic. Practic, Universul este compus 99% din spațiul cosmic, din vidul cosmic. Nu poți să spui că e ceva. Astronauții care au mers cu capsula Orion înspre Lună vedeau capsula și în jurul ei nimic. Un întuneric nemărginit. Acesta este spațiul cosmic, acesta e Universul.
Noi și extratereștrii
De ce pământenii au aroganța că sunt singuri în Univers, că noi suntem singura formă de viață? Bine, noi și Dumnezeu, ar spun unii... De ce am crede noi că suntem cea mai evoluată formă de viață sau singura din acest Univers?
Având în vedere descoperirile științifice despre Univers, practic, în ultimii 50-60 de ani, de când am aflat și noi din ce e compus Universul, ce este o stea, ce este o planetă, cât de mare e Universul, este clar că dacă crezi că ești singurul în Univers, ești pe stilul vechi. Stilul vechi este cel de acum 100 și ceva de ani, când nu se știa nimic despre Univers și se credea că există doar Pământul și noi suntem centrul Universului. Dar, odată ce am descoperit stele, planete, am măsurat distanța până la galaxii, în 1920, ne-am dat seama că, de fapt, Universul e compus de foarte multe obiecte ca Soarele, de exemplu, iar planetele reprezintă ceva comun și, de ce nu, planetele pe care ar putea exista viața așa cum o știm ar fi peste tot. Deci, în mod normal, ar trebui să fii sigur că nu ești singur în Univers. Asta e ideea, asta e concepția modernă: Universul e atât de mare, sunt așa de multe stele și planete încât e absurd să crezi că ești singur în univers. E ca și cum ai sta într-un oraș și ai locui într-un bloc la apartamentul de la etajul 5 și crezi că niciun alt bloc nu e locuit.
Eu am întâlnit oameni care sunt siguri că există extratereștri, dar nu trebuie să exagerăm acum și să credem că fiecare lumină de pe cer e o navă spațială extraterestră. Adică nici să nu exagerăm, dar nici să zicem că suntem unici. Noi putem descoperi viața așa cum o știm pe Pământ, dar pot fi și alte feluri de viață bazate pe alte elemente științifice care pot funcționa diferit și poate nici nu le putem percepe. Sunt multe posibilități, dar eu sunt sigur că nu suntem singuri în Univers și poate una dintre cele mai interesante chestii care ni s-ar putea întâmpla nouă, oamenilor, este să descoperim extratereștri inteligenți sau să ne descopere ei pe noi și atunci o să realizăm că nu contează țările, nu contează granițele, nu contează alte chestii care îi diferențiază pe oameni, contează că suntem oameni. Și atunci poate ne-ar ajuta să nu ne mai omorâm unii pe alții.
Omenirea, din nou de la zero
Parafrazând ceea ce s-a spus acum jumătate de secol, este misiunea Artemis II un pas mare pentru omenire, un pas mic pentru om? Ce urmărește această misiune să dovedească oamenilor?
Oamenii au fost pe Lună acum 50 de ani. Dar ideea este că, după ce nu s-au mai dus, din 1972, tehnologia nu a mai avansat în domeniul acesta, oamenii n-au construit module selenare din ce în ce mai bune, ci pur și simplu au stopat brusc proiectul de aselenizare cu echipaj uman – cunoștințele astea, într-un fel, s-au pierdut sau nu mai sunt valabile. Acum am luat-o de la zero: reînvățăm să trăim departe de Pământ, într-un spațiu neprimitor. Câțiva astronauți, patru de data asta, timp de zece zile, au reînvățat să trăiască în spațiul cosmic. Învățăm din nou să cooperăm, să comunicăm cu cei de pe Pământ, să rotim modulul, să ne plimbăm cu el, să o luăm în sus, în jos, la stânga, la dreapta, să rotim. Asta s-a pierdut pentru că oamenii care au fost pe Lună nu mai sunt și degeaba sunt, că oricum sunt bătrâni și trebuie să învățăm din nou. Atunci când o iei de la zero, faci pași mici până când ești sigur că ai învățat tot ce trebuie și poți să mergi pe Lună, pentru că e destul de periculos să mergi acolo, că dacă nu te poți întoarce, mori acolo și asta ar face mai mult rău decât bine.
A mai fost o misiune Artemis I, fără echipaj uman, și a făcut exact ce au făcut acum. Învățăm să construim racheta, învățăm să construim capsula, o trimitem să vedem dacă se strică pe drum, după aceea o trimitem cu oameni, să vedem cum pot trăi, ce se întâmplă dacă stau zece zile departe de Pământ și apoi începem să aselenizăm. Deci este un pas mare pentru omenire, și vom demonstra că putem trăi din nou în spațiul cosmic, putem să mergem mai departe de Pământ. Sunt astronauți în spațiu, dar ei se rotesc în jurul Pământului. La 40 de kilometri, dacă apare vreo problemă, se întorc imediat pe Pământ, pe când, dacă ești lângă Lună, trebuie să aștepți zile întregi.
De ce credeți că s-a abandonat acest proiect după reușita din ’69?
Nu credem, ci știm. Obiectivele științifice – să se aducă roci selenare de pe Lună pe Pământ și să se studieze – au fost îndeplinite de la primele două, trei misiuni. Americanii aveau atunci și alte probleme, aveau războiul din Vietnam, în care se duceau foarte mulți bani. Ei voiau să construiască o navetă spațială, care s-a construit în mai multe exemplare și a funcționat foarte mult timp, și o stație spațială și pentru asta era nevoie de bani. Și s-au luat bani de la misiunile Apollo. S-au finanțat 17 misiuni Apollo, destul de multe, dar s-au luat bani de la ultimele, iar fondurile au fost redistribuite către nevoile americanilor. Dar acum nu trebuie să meargă oamenii în fiecare zi pe Lună. Mergi de câteva ori, îți faci treaba și apoi te-ntorci sau rămâi acolo – că asta se vrea acum, să rămâi acolo, nu doar să te duci și să te-ntorci. Deci aceasta este explicația, este normal să se schimbe interesele pe parcursul timpului. Și gândiți-vă că banii sunt alocați de politicieni, de Congresul american, și ei au o grămadă de decizii de luat acolo.
Și Programul Artemis o să funcționeze zece ani, dar după aceea sigur o să se întrerupă și o să ne gândim la altceva, să mergem pe Marte poate. Luna este lipsită de resursele care ne trebuie nouă acum ca să trăim pe Pământ. Degeaba căutăm alte planete. Planetele pe care le căutăm noi acum se rotesc în jurul altor stele, iar noi nu putem ajunge până la ele. De-abia ajungem până la Lună și înapoi.
Ce spuneți despre teoriile conspirației care spun că, de fapt, nu s-a pășit pe Lună?
A fost nu o teorie, ci o nebunie a conspirației – teorie înseamnă ceva serios, un punct de vedere argumentat. Sunt o grămadă de oameni care nu cred că s-a aselenizat și asta îi face și astăzi să fie foarte gălăgioși. E mai ușor să crezi într-o conspirație care s-a întâmplat acum 50 de ani decât să crezi într-o conspirație care se întâmplă în fața ta. Ce conspirație e aia din moment ce vezi omul care se duce până la Lună și înapoi? Acestor oameni acum li se dărâmă lumea, pentru ei e o schimbare totală de paradigmă şi de asta, cu ultimele sforţări, încearcă să se mai agite și ei. Știţi cum e când simţi te îneci: începi să dai haotic din picioare și din mâini.
„Stelele îți pot influența viața mult mai mult decât cred astrologii că o fac“
Cum ne influențează stelele viața?
Dacă vă referiți la astrologi, felul în care spun ei că ne influențează viața este o prostie, o mare mare prostie. Poziția stelelor și a planetelor nu are nicio legătură cu viața personală a omului. Este absurd să crezi că Universul a fost construit să-ți fie ție bine la serviciu sau în dragoste. Ei se folosesc doar de numele planetelor și de numele constelațiilor ca să facă ghicelile lor, nu de poziții sau alte chestii. Aici sunt multe de spus, dar Soarele, de exemplu, ne influențează viața. Că dacă apare pe Soare o pată care acoperă jumătate din el, omenirea o să înghețe. Dacă Soarele o să aibă 100 de erupții pe secundă, mâine omenirea dispare, că fierbe atmosfera. Deci, stelele îți pot influența viața mult mai mult decât cred astrologii că o fac, dar nu viața unui om. Nu poate să-ți strice ziua o erupție solară, ci poate să distrugă toată omenirea într-o zi. Dar, din fericire, Soarele este o stea stabilă de mult timp și o să mai fie așa mult timp, conform calculelor.
Noi să avem grijă de Planetă...
Nu de planetă, ci de noi, că noi nu putem trăi decât în anumite condiții și dacă stricăm condițiile astea, noi nu o să mai existăm, dar Pământul o să existe în continuare. Planeta se descurcă, a trecut prin condiții și mai grele și și-a revenit.
România are Agenția Spațială Română (ROSA). Ce ne puteți spune despre ea?
Colaborez cu ea. Este bine să avem agenția spațială în țara noastră, chiar dacă noi nu lansăm rachete. Este Agenția Spațială Europeană, de exemplu, care comunică cu cercetătorii prin Agenția Spațială Română. Este bine să ai așa ceva, este bine să se bage bani în cercetarea spațială, pentru că doar așa apar o grămadă de inovații și de idei noi care ne ajută să ne desfășurăm. Eu nu pot să comentez ce se întâmplă acolo, nu lucrez acolo, la agenție spațială dintr-o țară, ca să poți să lucrezi cu alții care fac lucruri interesante. De exemplu, eu nu pot să mă duc să bat la ușa Agenției Spațiale Europene să zic „Dați-mi și mie un grant, că vreau să fac nu-știu-ce“, nu am cum. Trebuie să există o altă agenție cu care să faci treaba asta. E foarte bine că există. Ar trebui chiar să fie mai mare, să fie mult mai vizibilă.
Copii geniali într-o țară fără o facultate de profil
Deși astronomia nu se predă la noi la școală, avem copii eminenți care au participat la olimpiade și au venit cu premii. Credeți că ar trebui ca astronomia să fie predată la școală?
Întotdeauna, dacă vrei să bagi o nouă materie trebuie să scoți alta. Există optional de astronomie în România pentru clasele I-IV, dar mie nu mi se pare că e potrivit pentru clasele I-IV. Este o știință superbă, dar trebuie să ai anumite cunoștințe ca să o înțelegi. Nu poți să știi doar culorile și să faci astronomie și să știi că planetele sunt colorate diferit. Mai există parcă ceva opțional și la gimnaziu, era cât pe ce să fiu și eu implicat în așa ceva, dar nu știu dacă are cine să predea astronomia și dacă o alege cineva. Astronomia cred că ar trebui predată pe la liceu, când elevii pot să aleagă să se facă astronomi, astrofizicieni, fizicieni, matematicieni, orice.
Îndemn la unitate al echipajului Artemis II după întoarcerea de pe Lună: „Pământul era doar o simplă barcă de salvare suspendată în Univers”Deci când deja au cunoștințe și despre alte materii înrudite.
Exact. Trebuie să știi un pic de fizică, de chimie... un pic de toate ca să poți să faci. Poți să lucrezi și la NASA în domeniul acesta, dar la clasele I-IV e puțin cam ridicol să faci astronomie. Eu n-am fost niciodată de acord și le-am spus tuturor că e cam ciudat.
Dar măcar ABC-ul astronomiei să învețe, despre planete, despre sistemul solar. Am văzut un reportaj în care un român întrebat pe ce planetă suntem nu a știut ce să răspundă.
Copiii au dreptul să nu știe multe, oamenii mari nu au dreptul să nu știe multe, dar acum să ne gândim așa: aduci astronomia la școală, dar cine să o predea? Știți că nu mai există nici profesori de matematică, nici de fizică. Cine să predea astronomia? Că dacă o predă un profesor de matematică, care poate să știe astronomie, o predă matematic. Dacă o predă profesorul de fizică, sigur o s-o predea cu chestii fizice, că are astronomia așa ceva. Dar să nu o transformi într-o fizică sau într-o matematică, întrucât copiii fug de materiile astea.
Am putea să luăm un model de la alte țări...
Alte țări știți ce au? Au ceva foarte util: facultate de astronomie și de astrofizică. Noi nu avem nici măcar în învățământul superior așa ceva. Și poate dacă ar fi o facultate cu 30 de locuri pe an pentru astrofizicieni, poate atunci cineva s-ar gândi. Că ați amintit de olimpici. Ok, ești olimpic la astrofizică. Ce poți face după terminarea studiilor? Pleci în străinătate, că în România nu există studii superioare pentru așa ceva. Deci dacă tu pregătești olimpici pentru străinătate, de ce te mai lauzi cu ei? Copiii sunt deștepţi, este meritul lor, dar cum îi folosim noi dacă ei pleacă a doua zi? Ne lăudăm că sunt cei mai buni, dar pe noi cu ce ne ajută? Ar trebui să avem în învățământul superior o facultate de astronomie și astrofizică în cadrul facultății de fizică și atunci sigur o să se înscrie copiii pasionați acolo, liceeni pasionați, atunci putem să ducem domeniul mai departe. Dar să nu vă mai zic că trebuie să le oferim și locuri de muncă dacă înființăm o astfel de facultate. Posturile de astronomie în România sunt limitate, sunt 20-30. Absolvenții trebuie să-și caute de lucru pe la diferite institute. Dar e mai ușor să predai astronomia la clasele I-IV, ai bifat și la revedere.
România a avut cândva o astfel de facultate cu un astfel de profil?
Niciodată. Dar s-a predat astronomia la liceu până în anul 2000.
Se încarcă comentariile...
