Analiză Trump are nevoie ca războiul cu Iranul să se încheie, dar Teheranul nu cedează. Cine capitalizează de pe urma conflictului?

Deși Washingtonul și Teheranul au semnalat că nu își doresc o revenire la conflictul deschis, suspendat temporar prin armistițiul de la 8 aprilie, tensiunea din regiune rămâne la cote alarmante. Schimburile constante de focuri nu au oprit complet negocierile intermediate de Pakistan și Qatar, însă ecuația păcii devine tot mai greu de rezolvat.

Donald Trump și Benjamin Netanyahu/FOTO:EPA/EFE

Statele Unite mențin forțe navale și aeriene masive în proximitatea Iranului, o demonstrație de forță menită să oblige regimul de la Teheran la concesii. De cealaltă parte, republica islamică folosește acest respiro pentru a-și reorganiza forțele și a repara daunele provocate de loviturile americano-israeliene, transmițând clar că voința sa de rezistență este intactă. În cazul unei escaladări, bazele americane și infrastructura critică din statele arabe ale Golfului rămân ținte viabile pentru Teheran, relatează BBC.

Capcana din Liban și calculele lui Benjamin Netanyahu

În acest joc de-a șoarecele și pisica, mișcările Israelului îngustează considerabil marja de manevră a lui Donald Trump. Anunțul premierului Benjamin Netanyahu privind reluarea bombardamentelor asupra Beirutului complică masiv eforturile diplomatice ale Casei Albe.

Pentru Netanyahu, un eventual eșec al negocierilor americano-iraniene nu reprezintă o problemă; liderul israelian a privit de la bun început sceptic orice acord cu Teheranul, considerându-l o concesie periculoasă. Între timp, Iranul continuă să sprijine Hezbollah și condiționează orice acord extins cu SUA de încetarea definitivă a ofensivei israeliene.

Strâmtoarea Ormuz, plămânul energetic mondial, blocat de orgolii

Miza majoră a negocierilor rămâne redeschiderea Strâmtorii Ormuz, blocată de Iran după atacurile din 28 februarie. Deși Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite reușesc să devieze o parte din petrol prin conducte alternative, blocajul sufocă economia mondială, eliminând aproximativ 20% din aprovizionarea globală cu petrol și gaze.

Donald Trump se află într-un blocaj strategic. Războiul împotriva Iranului este profund nepopular în SUA, iar prețurile la pompă sunt dictate de piața globală, afectată direct de criză. Totuși, redeschiderea strâmtorii implică ridicarea unor sancțiuni sau deblocarea unor active iraniene – măsuri aspru criticate de vulturii din propriul Partid Republican.

Trump se enervează la orice comparație între acțiunile sale și acordul nuclear din 2015 semnat de Barack Obama, pe care l-a denunțat vehement. Însă realitatea din teren arată că estimările inițiale ale Washingtonului și Tel Avivului – care mizau pe o victorie aeriană rapidă ce ar fi dus la prăbușirea regimului – au fost profund greșite. Teheranul luptă pentru supraviețuirea sa ideologică și nu va ceda doar sub presiunea bombelor.

De ce este Israelul marele câștigător din umbră?

O evaluare la rece a obiectivelor de război de la declanșarea conflictului arată o discrepanță majoră între rezultatele obținute de marii actori implicați. În timp ce SUA au urmărit obiectivul nebulos al unei „schimbări de regim”, iar Iranul a luptat strict pentru supraviețuire, Israelul a obținut câștiguri geopolitice tangibile, scrie Daily Mail.

Strategia uzurii maximale

Obiectivul Tel Avivului a fost distrugerea capacităților militare ale Iranului și ale aliaților săi regionali. Spre deosebire de Trump, care le-a promis americanilor un război scurt, Netanyahu a avut nevoie ca luptele să continue pentru a măcina structurile inamice.

Folosind o combinație letală de informații furnizate de Mossad, atacuri cibernetice ale Unității 8200 și algoritmi de inteligență artificială, Israelul a decapitat conducerea iraniană încă din prima zi, fiind eliminați Liderul Suprem Ali Khamenei, șeful securității Ali Larijani și comandantul marinei IRGC, Alireza Tangsiri.

Pasarea costurilor diplomatice

Potrivit datelor Pentagonului, infrastructura militară a Iranului – de la sisteme de apărare antiaeriană la fabrici de drone și rachete – este la pământ. Totuși, povara diplomatică și financiară a stabilizării regiunii și negocierile spinoase pentru denuclearizare cad exclusiv pe umerii Washingtonului.

Războiul a lăsat sechele adânci și asupra statelor bogate din Golf, al căror model economic bazat pe investiții străine și stabilitate a fost zdruncinat. Răspunsul lor la această criză a fost însă fragmentat.

Emiratele Arabe Unite și-au consolidat alianța strategică cu Israelul, acceptând desfășurarea sistemului de apărare Iron Dome și a militarilor IDF pe teritoriul lor.

Arabia Saudită a ales o cale separată. A lansat lovituri de represalii împotriva Iranului, însă a transmis Teheranului, pe canale discrete, că acționează independent și nu ca parte a coaliției conduse de SUA și Israel.

Planul inițial al tandemului Trump-Netanyahu, bazat pe premisa că superioritatea aeriană va mătura rapid regimul islamic ce rezistă de aproape o jumătate de secol, s-a dovedit a fi o eroare de calcul. În timp ce Israelul își contabilizează avantajele tactice, restul lumii, în frunte cu o administrație americană blocată în propriile promisiuni electorale, decontează costurile economice și geopolitice ale unui conflict departe de a fi rezolvat.