Stick-ul de memorie care se transformă în jucărie sexuală
0Producătorii de dispozitive de stocare au ataşat gadgeturile la aproape orice: brelocuri, brichete sau ursuleţi de pluş. Mai nou, designerii din domeniu au venit cu o idee inedită: au gândit un stick USB ataşat la un vibrator.
Producătorii Ti Chang şi Michael Topolovac din San Francisco (SUA) au avut această idee după ce au citit pe site-uri pentru femei că multe doamne se plâng că vibratoarele lor se descarcă foarte repede şi că le este incomod să schimbe des bateriile.
Astfel, cei doi au realizat un vibrator cu port USB, care se poate încărca de la calculator şi care poate stoca până la 16GB. „Dispozitivul este realizat din silicon şi din metal şi are două motoare mici şi silenţioase care oferă cinci trepte de viteză", explică Topolovac, citat de „The Daily Mail".
Potrivit site-ului producătorilor, lovecrave.com, dispozitivul este rezistent la apă şi este disponibil în trei versiuni, în funcţie de culoare. După încărcare, vibratorul poate funcţiona timp de patru ore. Preţul acestuia ar putea ajunge la aproximativ 240 de euro.