Sforăitul, viitor atac cerebral
Dacă sforăiţi "din greu" noaptea, pe lângă faptul că vă deranjaţi partenerul sau partenera, sunteţi şi un posibil candidat la un accident ischemic cerebral (AIC) - un soi de infarct la
Dacă sforăiţi "din greu" noaptea, pe lângă faptul că vă deranjaţi partenerul sau partenera, sunteţi şi un posibil candidat la un accident ischemic cerebral (AIC) - un soi de infarct la nivelul creierului. Aceasta este concluzia unui studiu prezentat la un congres al Asociaţiei Italiene de medicină a somnului. Cercetările au demonstrat că 40,5 la sută dintre cei care erau "mari sforăitori" au avut un atac cerebral.
Specialiştii au explicat că în organismul celor care sforăie există tulburări de oxigenare a sângelui. Proasta oxigenare a sângelui duce, potrivit specialiştilor italieni, la apariţia unor leziuni la nivelul creierului. Pe de altă parte, sforăitul este şi un semnal al unor tulburări respiratorii în timpul nopţii - apneea respiratorie, care este la rândul ei un important factor de risc pentru un atac cerebral. Cercetătorii consideră de asemenea că cei mai afectaţi sunt cei care au o greutate peste limita normală.




















































