Sex&amor
0Scrisoare "Parcă aş trăi cu un prieten" "Sunt la a doua căsătorie, prima a fost la 21 ani, a doua la 24 ani şi credeam că am întâlnit . Însă lucrurile au intrat într-o
Scrisoare
"Parcă aş trăi cu un prieten"
"Sunt la a doua căsătorie, prima a fost la 21 ani, a doua la 24 ani şi credeam că am întâlnit <> . Însă lucrurile au intrat într-o rutină obositoare, fără niciun fel de licărire. Am 30 de ani şi parcă aş trăi cu un prieten. Ce-ai face în locul meu?"
Mariana, Bacău
Răspuns
Mult temuta rutină, despre care ne povesteşti, Mariana, este o capcană în care, din nefericire, ajung foarte multe cupluri căsătorite. Şi, pentru că această rutină nu ne încarcă energetic, ba dimpotrivă, ne ia din energie, în timp devine obositoare.
Aceasta se întâmplă din pricină că facem prea puţine lucruri care ne fac cu adevărat plăcere. De aceea, este necesar din când în când să ne "încărcăm bateriile" făcând lucruri care ne produc plăcere. Acestea vă vor aduce bucurie şi o stare de satisfacţie.
Poţi decide să le faci împreună cu partenerul tău, dacă şi el îşi va dori acest lucru. În locul tău aş face o trecere în revistă a motivelor iniţiale pentru care ai decis să fii cu acest bărbat. Aspiraţiile şi valorile comune sunt o altă parte ce poate consolida o căsnicie. Este bine să te întrebi dacă mai simţi respect şi admiraţie faţă de soţul tău, dacă mai simţi nevoia să-i împărtăşeşti emoţiile şi sentimentele tale.
Pentru a "păcăli" rutina de care vorbeşti, puteţi încerca împreună activităţi noi, cercuri noi de prieteni, de exemplu. A fi într-un cuplu înseamnă ca ambele persoane implicate să investească timp şi energie în cultivarea relaţiei.
Recomandarea mea este să îţi pui serios întrebarea dacă îţi doreşti această căsnicie sau vrei să rămâneţi doar buni prieteni. Întrebarea e valabilă şi pentru el.
Liliana Lupu
În legătură cu problemele de cuplu şi sex pe care le aveţi, aştept scrisorile voastre pe adresa sexsiamor@yahoo.com























































