Secretul fericirii adevărate: totul e să ai dreptate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aprobarea constantă din partea partenerilor le-a făcut pe femei mai fericite, chiar dacă într-o măsură destul de mică FOTO Shutterstock
Aprobarea constantă din partea partenerilor le-a făcut pe femei mai fericite, chiar dacă într-o măsură destul de mică FOTO Shutterstock

Bărbaţii care ajung să le dea mereu dreptate partenerelor de viaţă se numără printre cele mai nefericite persoane din lume, arată un studiu realizat recent în cadrul Universităţii Aukland din Noua Zeelandă.


Cercetarea efectuată de o echipă de psihologi din Noua Zeelandă a presupus ca un grup de bărbaţi să fie de acord de fiecare dată cu orice ar fi spus soţiile sau iubitele lor, fără să aibă vreun fel de obiecţie, chiar şi atunci când ar fi fost evident că acestea greşeau. 

Rezultatele nu au întârziat să apară, astfel încât nivelul calităţii vieţii de zi cu zi a reprezentanţilor sexului puternic a înregistrat o depreciere rapidă, de la nivelul 7 la 3, pe o scală de 1 la 10, în decursul a numai douăsprezece zile. Pe de altă parte, aprobarea constantă din partea partenerilor le-a făcut pe femei mai fericite, chiar dacă într-o măsură destul de mică, valoare care a crescut de la 8 la 8,5.

Rezultatele acestui studiu arată că puterea nelimitată de care unele persoane pot dispune la un moment dat poate afecta în mod negativ calitatea vieţii celor care joacă rolul de receptori, în opinia oamenilor de ştiinţă din Noua Zeelandă.

Pentru că impactul experimentului asupra bărbaţilor a fost atât de puternic, cercetătorii au decis să întrerupă cercetările. „Am oprit studiul ca urmare a efectelor adverse severe, după ce participanţii de sex masculin au constatat că partenerele deveneau din ce în ce mai critice în legătură cu tot ceea ce făceau partenerii lor“, a declarat unul dintre psihologii care au luat parte la realizarea studiului. Cu toate acestea, specialiştii au de gând să demareze cercetări suplimentare pentru a vedea dacă rezultatele vor fi aceleaşi şi atunci când bărbatul este cel care are întotdeauna dreptate . 

Citeşte şi:

Lucruri simple care te fac fericit

Zece lucruri pe care oamenii fericiţi nu le fac niciodată

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite