Record mondial pentru cea mai lungă aniversare din lume. Un tânăr şi-a serbat ziua de naştere timp de 46 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sven şi-a serbat ziua de naştere timp de 46 de ore, zburând în ţări cu fusuri orare diferite/FOTO flyingsquirrelsports.ca
Sven şi-a serbat ziua de naştere timp de 46 de ore, zburând în ţări cu fusuri orare diferite/FOTO flyingsquirrelsports.ca

Un tânăr din Germania a stabilit un record mondial inedit: el este persoana care a avut cea mai lungă aniversare din lume.

Sven Hagemeier şi-a serbat împlinirea vârstei de 26 de ani timp de 46 de ore, scrie Huffington Post. El a început să-şi serbeze aniversarea pe 4 august şi a terminat două zile mai târziu.

Pentru a realiza acest record, Sven a călătorit din Noua Zeelandă în Australia şi apoi în Hawaii, unde sunt fusuri orare diferite. Astfel, timp de 46 de ore după începerea aniversării sale, Sven s-a aflat mereu în data de 4 august, când era ziua lui.

În acest fel, tânărul a bătut recordul mondial anterior, stabilit în 1998 de pakistanezul Nargis Bhimji, care şi-a serbat ziua timp de 35 de ore şi 25 de minute, zburând din Karachi, Pakistan, la Singapore şi apoi la San Francisco.

Deşi a reuşit un record inedit, aniversarea lui Sven nu a fost chiar modul ideal de a petrece o zi de naştere. Timp de 46 de ore, el s-a hrănit mai ales cu meniurile servite în avion şi nici nu a avut timp să viziteze oraşele prin care a trecut.

Pentru că şi-a realizat această ambiţie de a bate un record mondial, Sven spune că anul viitor, când va împlini 27 de ani, va sta liniştit acasă, cu familia şi prietenii.


 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite