Primul Muzeu al Deşeurilor din Europa
0
Primul Muzeu al Deşeurilor din Europa se deschide astăzi, la ora 14.00, la Bucureşti, la AFI Palace Cotroceni. Potrivit iniţiatorilor acestui proiect - Asociaţia Centrul de Excelenţă pentru Dezvoltare Durabilă (CEDD) şi Ministerul Mediului -, muzeul propune o nouă perspectivă asupra impactului pe care îl au deşeurile asupra vieţii noastre cotidiene.
„Motto-ul ar putea fi «Toţi implicaţi - toţi responsabili»", spune Ilie Brie, preşedintele Asociaţiei CEDD. „Ne dorim să le arătăm oamenilor ce se întâmplă cu deşeurile dacă nu se face colectare selectivă şi la ce rezultate se poate ajunge în cazul în care se alege această cale", afirmă, la rândul său, Mihaela Papazu, coordonator de proiecte la CEDD.
În primă fază, muzeul va avea 13 zone dedicate diverselor deşeuri municipale şi fluxurilor de gestiune ale acestora - de la ambalaje (plastic, hârtie, sticlă, metal) la DEEE-uri (deşeuri electrice, electronice, electromenajere) - inclusiv becuri arse şi baterii. Printre atracţii, spun iniţiatorii, se numără zona de colectare selectivă a ambalajelor, a DEEE-urilor, zona de expoziţii, dar şi „traseul deşeurilor".
Educaţi de mici
Muzeul se adresează în principal elevilor de şcoală primară şi gimnazială întrucât obiceiul de a colecta selectiv în vederea reciclării trebuie deprins din copilărie. „De la începutul lunii decembrie, în cadrul Muzeului, vor fi organizate cursuri destinate elevilor claselor I-VIII", mai spune Mihaela Papazu. Totuşi, iniţiatorii proiectului speră să atragă vizitatori de toate vârstele, mai ales că va exista un spaţiu unde persoanele care vor să contribuie la protecţia mediului înconjurător colectând selectiv vor putea depozita deşeurile.Muzeul va fi deschis zilnic, între orele 12.00 şi 22.00, iar accesul va fi gratuit.