Prima româncă ce rezolvă litigiile pe net | adevarul.ro

Prima româncă ce rezolvă litigiile pe net

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Beatrice Onică-Jarka are o meserie mai puţin cunoscută: soluţionarea disputelor în spaţiul virtual. Avocat de profesie, românca a ales să reprezinte clienţi pentru litigii privind posesia domeniilor online care se termină cu „.ro“ sau „.eu“.

Citiţi şi
Cine te ascultă în România

Fraudă pe internet, în numele companiei McDonald's
Spania: Un profesor, arestat pentru cã fãcea schimb de filme porno cu minori pe Internet
Agenţie secretă britanică: Nu controlăm Internetul, ţinem pasul cu tehnologia

Cu toate că termenul de arbitraj internaţional pare o denumire împrumutată din fotbal, el are de fapt legătură cu internetul.

O situaţie specifică pentru acest domeniu este cea în care o persoană a rezervat, de exemplu, adresa www.popescu.ro, iar un alt Popescu vrea acelaşi domeniu. Cei doi se pot înţelege pe cale amiabilă sau pot cere soluţionarea litigiului.

Aici intervine Betrice Onică-Jarka (37 de ani), numită încă din 2002 pe lista de specialişti în soluţionarea litigiilor de către Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale. Ea a fost, astfel, primul profesionist român înscris pe această listă.

Litigiile online,segment de nişă

Beatrice a fost nominalizată la Forumul de Arbitraj Naţional din Statele Unite ale Americii (SUA). Iar după recunoaşterea competenţelor sale de către Curtea de Arbitraj Internaţional de la Praga, a putut să se ocupe de litigiile din domeniu „.eu“.

Beatrice este ferm convinsă că alegerea acestei profesii reprezintă una dintre marile împliniri ale vieţii ei.

„Ca avocat mă bucur de soluţiile juridice pentru clienţii casei de avocatură unde sunt partener, iar ca arbitru mă situez pe poziţia imparţială a celui care decide soluţia juridică într-un litigiu“, spune ea.

Responsabilitate, loialitate, sinceritate şi încredere, acestea sunt criteriile la care Beatrice spune că nu ar renunţa. Trăieşte cu convingerea că profesionalismul se clădeşte pe o bază solidă şi competitivă de cunoştinţe specifice domeniului în care activezi.

Despre concurenţa de pe piaţa pe care activează, arbitrul consideră că este loc pentru toţi. Subliniază însă un singur lucru, „locul şi-l face fiecare!“. La capitolul previziuni economice în plin an al crizei, Beatrice este rezervată. „Urmăresc opiniile experţilor, dar toate comportă o marjă de eroare. Crizele economice sunt fenomene ciclice normale la nivel mondial şi trebuie să ne obişnuim să le depăşim“, explică ea.

În opinia româncei, trebuie să ne continuăm activitatea, poate cu un plus de atenţie şi flexibilitate faţă de condiţiile actuale. Numai în aceste condiţii putem trece cu bine peste problemele anului 2009.

Familia este importantă

Cu toate că nu are prea mult timp liber, Beatrice încearcă să petreacă cât mai mult timp cu familia.

Ultima vacanţă, cu ocazia Sărbătorilor de Paşte, a petrecut-o conform tradiţiei, alături de cei dragi.

Activitatea pe scurt

Cele mai cunoscute cazuri arbitrate de Beatrice Onică-Jarka şi soluţionate în favoarea firmelor care deţineau de drept mărcile sunt cazul Burger King, cu domeniile burger-king.ro şi whopper.ro, Ikea România, cu domeniul ikea.ro şi PayZone, cu domeniul payzone.ro.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite