Prima de 200 de euro a dublat numărul căsătoriilor
Numărul cuplurilor care şi-au oficializat relaţia la starea civilă, în prima lună a acestui an, a fost de două ori mai mare decât în ianuarie 2006, informează Institutul Naţional de
Numărul cuplurilor care şi-au oficializat relaţia la starea civilă, în prima lună a acestui an, a fost de două ori mai mare decât în ianuarie 2006, informează Institutul Naţional de Statistică. Creşterea numărului căsătoriilor ar putea fi consecinţa primei de 200 de euro, acordată de stat.





















































