Pagina de Facebook: Adina Postelnicu se cenzurează pe Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Componenta trupei Heaven nu dă detalii din viaţa sa privată pe reţeaua de socializare. Află ce răspunsuri a dat artista la Chestionarul lui Zuckerberg.

1 Cum ai ajuns pe Facebook?

Roxana, sora mea, este cea care stă foarte mult timp pe reţele sociale. Ea este foarte activă şi pe Facebook, practic de la ea am învăţat să folosesc Facebook-ul.

2 Cu ce ţi-a schimbat viaţa această reţea?

În primul rând ne ajută să păstrăm legătura cu cei care ne ascultă muzica. Mereu discutăm cu ei ce urmează să facem şi ţinem cont de sfaturile lor. Este foarte frumos să ai mulţi prieteni care să fie interesaţi de ceea ce faci şi să fie acolo pentru tine.

3 Cât timp petreci zilnic pe Facebook?

Roxana stă destul de mult, cam două ore pe zi. Eu intru câteva minute pe zi. Dacă sunt întrebări pentru mine sau pentru Alina, colega noastră, răspundem noi şi atunci stau mai mult.

4 Cum arată o zi perfectă pe Facebook?

Nu ştiu dacă o zi perfectă are legătură cu Facebook-ul din punctul meu de vedere, dar o zi frumoasă pe Facebook poate fi atunci când primeşti câteva rânduri frumos scrise de la cei care te apreciază sau o poză haioasă postată de unul dintre prietenii noştri. Recent, un prieten de pe Facebook a venit la un concert de-al nostru, a făcut poze şi după aceea le-a dat share pentru noi. Mi s-a părut un gest foarte frumos din partea lui!

5 Câţi prieteni (fani) ai în listă? Dar în realitate?

Eu folosesc contul de Facebook al trupei, unde avem 5.000 de prieteni şi foarte multe cereri în aşteptare, câteva mii, dar din păcate nu mai putem da accept. Pe pagină avem peste 4.000 de like-uri. În realitate am mai puţini prieteni!

6 Cum ai vrea să fii percepută de prietenii tăi virtuali?

Exact aşa cum sunt în realitate, sinceră şi directă!

7 Ai în lista de prieteni de pe Facebook vreun membru al familiei?

Da, o am pe sora mea, Roxana!

8 Cum şi de ce te cenzurezi pe Facebook?

Cred că există o linie destul de fină între realitate şi lumea virtuală. Există avantaje şi dezavantaje şi încerc să păstrez detaliile care nu sunt de interes pentru cei care îmi ascultă muzica.

9 Când ai primit cele mai multe like-uri?

Cu ocazia lansării noului nostru videoclip, pentru single-ul Party. Dimineaţa, când am postat pe Facebook clipul, în mai puţin de zece minute au fost peste 500 de like-uri. M-am bucurat şi, în acelaşi timp, le-am mulţumit lor că sunt alături de mine.

10 La ce oră intri pe Facebook de ziua ta? Câte mesaje ai primit ultima oară?

La miezul nopţii intru pe Facebook, iar anul trecut am numărat până pe la zece dimineaţă peste 800 de mesaje! Am încercat să le răspund tuturor...

A făcut Facultatea de Limbi Străine

Numele: Adina Postelnicu
Data şi locul naşterii: 17 februarie 1979, Vaslui
Starea civilă: necăsătorită
Studiile şi cariera:
- a urmat Facultatea de Limbi Străine şi Şcoala Populară de Arte, în Bucureşti;
- prima trupă pe care şi-a înfiinţat-o s-a numit „Vox"; în 2004 a început proiectul trupei Heaven, care a devenit cunoscută începând cu anul 2005.
Locuieşte în: Bucureşti

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite