Articol publicitar

Organizarea începe cu o agendă de la Atelierele UNIKA

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
s

Când vă doriţi să puneţi ordine în gânduri, printre task-uri sau chiar printre lucrurile pe care le aveţi de cumpărat şi nu ştiţi de unde să începeţi, trebuie să ştiţi că startul ar putea fi dat odată cu achiziţionarea unei agende de la Atelierele UNIKA.

Vă întrebaţi de ce o agendă şi nu un device care ar putea să o înlocuiască? Pentru că agenda clasică are o mulţime de avantaje, ca de exemplu: posibilitatea desenării unor semne care să facă trimitere la o anumită idee, informaţiile nu se pierd aşa cum s-ar putea întâmpla din greşeală pe un smartphone, pe un laptop sau pe o tabletă, asortarea agendei cu vestimentaţia etc. Iată ce propun Atelierele UNIKA.

Pentru anul ce urmează, cel mai mare producător de agende din piele naturală şi ecologică din România a pregătit agende noi, stilizate şi elegante, colorate ori vintage. Ne-am propus să vă prezentăm câteva din categoria agende 2019.  

Gama Natura

x

Agenda din Gama Natura este produsă din piele ecologică, coperta din faţă fiind buretată, din material termo-natura, cu anul inscripţionat pe copertă. Culorile în care poate fi găsită sunt negru, gri, roşu, albastru şi bej. Dacă vă doriţi o agendă care să vă ducă cu gândul la natură, alegeţi Gama Natura!

Gama Decor

d

Tot la categoria agende din piele ecologică intră şi Gama Decor. Putem spune despre această agendă că este ,,stylish”. Are un aspect modern, actual şi se găseşte în 5 variante de culori aşa încât să o puteţi asorta cu aproape orice. Mai mult decât atât, ea are cusătură perimetrală şi ornamentală, anul fiind inscripţionat prin timbru sec pe coperta faţă a agendei. La interior, găsiţi un bloc fix şi hârtie offset ivoire.

Agenda Mille

z

În ceea ce priveşte această agendă, aspectul ei este elegant, dar totodată şi modern. Ea are coperta buretată, realizată din piele naturală. Cum se închide? Cu ajutorul unei capse metalice. Ce o face şi mai specială este faptul că la interior se găsesc buzunare diverse. Pentru cei care merg adesea la întâlniri de afaceri sau chiar la birou, această agendă este ideală.

   

Agenda Netto

s

Dacă adoptaţi stilul elegant adesea, nu trebuie să rataţi agenda Netto! Este de-a dreptul elegantă! Tot din piele naturală, agenda are coperta buretată şi sistem de închidere cu mecanism metalic. Şi pentru că nu este doar elegantă, ci şi foarte utilă, ea are şi diverse buzunare la interior. La interior se găseşte un bloc detaşabil datat şi hârtie offset ivoire.

Agenda Linee

Imagine indisponibilă

Dacă aruncaţi o privire asupra agendei Linee, se poate observa cu uşurinţă că aceasta este potrivită cu precădere pentru bărbaţi. Mai ales că se găseşte doar în următoarele variante de culori: maro, negru şi albastru. Agenda are coperta buretată, din piele naturală, cu buzunare diverse în interior şi sistem de închidere cu capsă metalică. 

Agenda Tyrol

x

Pentru iubitorii de natură, agenda Tyrol este perfectă! De ce? Pentru că are o copertă flexibilă realizată manual, din piele regenerată. Şi asta nu e tot! Agenda dispune şi de un suport pentru pix ce are rol de închidere. Interesant, nu-i aşa?

Agenda Prima

x

Faţă de agenda Tyrol, Prima se diferenţiază prin sistemul de închidere: cu clapă şi elastic blocator. Cu ce vine în plus? Cu un suport pentr documente şi cărţi de vizită ce se găseşte pe clapa din interior.

Prea multe şi nu ştiţi de unde alege? Drept sfat, vă sugerăm să vă gândiţi la stilul dumneavoastră, la job-ul pe care îl aveţi şi la vestimentaţia cu care asortaţi o agendă înainte de a achiziţiona una. Dacă totuşi nu vă puteţi hotărî, cu siguranţă cei de la Atelierele UNIKA vă vor recomanda o agendă potrivită.  

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite