Ochii sunt cu adevărat „oglinda sufletului”. Un proiect fotografic impresionant

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Ochii sunt oglinda sufletului”, spune un vechi proverb, care încearcă să descrie senzaţia stranie pe care o simţim atunci când privim pe cineva în ochi şi avem impresia că astfel aflăm ceva despre el. Un fotograf francez a realizat un proiect prin care surprinde exact emoţia acestor momente de contact vizual intens.

Fotograful Rehahn a imortalizat mai multe chipuri, ale oamenilor din întreaga lume, de vârste şi etnii diferite, cuprinzând astfel marea diversitate a culturilor, scrie Bored Panda.

Artistul ne provoacă să privim cu atenţie ochii acestor persoane şi să încercăm să află ce gândeau ele atunci când au fost fotografiate. El spune că privirea oamenilor şi detaliile fine din jurul ochilor, cum ar fi ridurile de expresie, sunt o poartă spre sufletul acelei persoane. Poate nu este surprinzător că artistul a ales pentru acest proiect în special copii şi bătrâni, două extreme ale vieţii, cu trăiri şi emoţii atât de diferite.

image

Arzu, de 10 ani, din Jaipur, India. Un băieţel care face trucuri de magie pe străzi.

image

Un băieţel întâlnit pe o stradă din Varanasi, India.

image

O bătrână de 103 ani din Vietnam, din grupul etnic Rengao.

image

Un pustnic sadhu din Rajahstan.

image

Un bătrânel vesel întâlnit pe străzile din La Habana.

image

Un băieţel din Maroc.

image

Un bătrân cubanez fumând o cohiba.

Proiectul cuprinde în total 30 de imagini. AICI puteţi vedea toate fotografiile.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite