Obsesia pentru alimentele naturale era s-o coste viaţa: ce a păţit această tânără după ce a urmat câţiva ani dieta vegană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jordan Younger, care a devenit celebră datorită blogului ei unde prezenta reţete vegane, mărturiseşte cum această obsesie pentru dieta complet naturală a fost la un pas s-o coste viaţa.

Tânăra de 25 de ani, care era cunoscută sub numele de blogeriţă Blonda Vegană, a strânit controverse în rândul celor 70.000 de fani ai ei şi chiar a primit ameninţări cu moartea după ce, anul trecut, a anunţat că renunţă la veganism.

Jordan scrie acum o carte în care povesteşte cum dorinţa ei de a fi sănătoasă şi a avea o dietă corectă s-a transformat treptat într-o obsesie. Mânca numai alimente neprocesate, crude, naturale, iar în timp ea a dezvoltat o tulburare psihică numită ortorexie, scrie Today.com.

Jordan devenise vegetariană la 14 ani, iar în timpul studenţiei a decis să adopte dieta vegană, crezând că îi va face bine la stomac, pentru că avea unele probleme de digestie. În plus, era interesată şi de aspectele etice ale acestui regim.

Dar, din cauza acestei diete foarte limitate, Jordan consuma doar 800 de calorii pe zi, în special sucuri de fructe. În plus, făcea foarte multe exerciţii fizice. Astfel, tânăra ajunsese să cântărească doar 45 de kilograme, se simţea mereu obosită şi nu mai avea menstruaţie. Era mereu stresată, nu putea ieşi cu prietenii la restaurant pentru că nu prea avea ce să comande şi nu se simţea deloc bine.

Din fericire, ea s-a vindecat de această obsesie, de un an şi jumătate are o dietă normală şi şi-a schimbat numele de blogeriţă în Blonda Echilibrată. Ea susţine că trupul este cel care trebuie să ne ghidează în alimentaţie, pentru că el ne arată ce ar trebui să mâncăm, de ce anume are el nevoie.

Secretul este să nu ne comparăm cu alţii, pentru că fiecare corp este unic şi are propriile sale nevoi alimentare. O alimentaţie corectă este cea care ne conferă energie şi ne face să ne simţim fericiţi, spune Jordan.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite