O fostă Miss Rusia a dezvăluit trucurile pe care le foloseşte în timpul sarcinii pentru a se menţine în formă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victoria Lopyreva FOTO Daily Mail
Victoria Lopyreva FOTO Daily Mail

La 35 de ani, Victoria Lopyreva arată incredibil. Ambasador oficial al FIFA World Cup 2018 şi Miss Russia în 2003, frumoasa rusoaică vorbeşte despre trucurile pe care le foloseşte pentru a se menţine în formă în timpul sarcinii.

Victoria Lopyreva a fost ambasador oficial al FIFA World Cup 2018 şi Miss Russia în 2003 . După ce a reuşit să-şi ascundă sarcina până cu doar câteva săptămâni înainte de naştere, frumoasa rusoaică a vorbit despre trucurile la care a apelat pentru a se menţine în formă.

Victoria spune că totul se datorează apei de cocos, cărnii roşii şi înotului.
 
„Am făcut unele schimbări în dieta mea, am renunţat la sashimi, de exemplu. Îmi place să beau ocazional câteva guri de vin roşu, deşi înainte nu obişnuiam să fac asta“, a spus fotomodelul, conform DailyMail.   


 
„Îmi place să înot şi am o mulţime de locuri frumoase în care o pot face. Respir aer curat în timpul plimbărilor romantice de-a lungul plajei. De asemenea, beau multă apă de cocos pentru a-mi menţine organismul hidratat“.

image
image

Victoria a mărturisit că, iniţial, nu avea prea mult timp să observe schimbările produse în corpul ei după ce a aflat că este însărcinată. „La început am fost atât de implicată în promovarea Cupei Mondiale din 2018, că pur şi simplu nu mi-am dat seama de schimbările apărute. Apoi a venit un moment în care nu puteam decide ce vreau să mănânc. Din fericire îmi plac alimentele care îmi fac bine, eu îmi iau fierul de care are organismul nevoie din carnea roşie“, a povestit rusoaica.

image

Până în prezent, Victoria a păstrat secretă identitatea tatălui copilului, presa pretinzând că este vorba de cântăreaţul rus Nikolai Baskov sau de politicianul Vitaly Mutko

image

Pentru a pune capăt zvonurilor, Victoria a dezvăluit că tatăl copilului este iubitul ei Harry, despre existenţa căruia ştiau doar prietenii foarte apropiaţi. „Harry este om de afaceri, ne-am întâlnit prin intermediul prietenilor. Îşi doreşte să-şi păstreze viaţa departe de curiozitatea presei, iar eu respect acest lucru“, a povestit Victoria.
 
În ceea ce priveşte viitorul, Victoria va continua să se bucure în fiecare zi de binecuvântările primite. „Am planuri de viitor, dar ştiţi vorba aceea: Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, spune-i planurile tale. Pentru moment, mă bucur în fiecare zi de ce primesc“, a mai spus Victoria Lopyreva.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite