NYT: Dragostea tristă a unor imigranţi români din SUA

0
0

Maria Petrik a părăsit România în urmă cu două decenii, împreună cu soţul ei Gyorgy. După 29 de ani de muncă în România socialistă cuplul a plecat din ţară în căutarea unui viitor mai bun. Au ajuns în cartierul Queens din New York în 1991 cu 100 de dolari în buzunar şi câteva lucruşoare, care scăpaseră de lăcomia gărzilor de pe aeroportul din România, scrie "New York Times".

Ea coafeză, el instalator, cei doi au ajuns de nedespărţit din 27 martie 1968, când s-au cunoscut într-un orăşel din România. Asta până în octombrie 2009, când Gyorgy a suferit un atac de cord şi a murit. "Nu ştiu de ce Dumnezeu l-a lăsat să plece de lângă mine", mărturiseşte Maria, acum, în vârstă de 64 de ani. "Era viaţa mea. Era totul pentru mine", adaugă femeia.

Ajunşi în SUA, cei doi au închiriat o garsonieră în Jackson Heights. Gyorgy şi-a luat o slujbă de noapte în Bronx, iar Maria a stat să aibă grijă de mica lor gospodărie. În 1996, tatăl Mariei a murit în România, aşa că un an mai târziu şi-a chemat mama în America. S-au mutat într-un apartament cu două dormitoare pentru a avea mai mult spaţiu.

Curând după aceea, Gyorgy a suferit un atac de cord şi nu a mai fost apt de mucă. Toată grija gospodăriei a trecut aşadar în sarcina Mariei. Şi-a petrecut următorii zece ani având grijă de soţul bolnav şi de mama care dezvolta maladia Alzheimer. Se descurcau cu circa 1.600 de dolari pe lună.

Cei doi soţi, ajunşi în SUA în 1991, când România se lupta cu tranziţia, doreau să se întoarcă în ţară. Planurile le-au fos zădărnicite când un hoţ le-a furat, în 2006, toate economiile. Doi ani mai târziu Gyorgy suferea un atac cerebral care avea să-l lase aproape paralizat şi cu dificultăţi de vorbire. În toamna lui 2009, soţul Mariei a murit, iar ea s-a trezit fără posibilităţi materiale de a-l îngropa. A primit ajutor neaşteptat, de la un asistent social de la Spitalul Elmhurst Center, unde mama sa era sub tratament care a anunţat asociaţiile catolice de Caritate din Brooklyn şi Queens.  În ţara tuturor posibilităţilor, Maria nu îţi poate găsi nimic de muncă, aşa că trăieşte alături de mama sa dintr-un ajutor social.

La 19 ani de când şi-a făcut curaj să se mute în SUA, casa Mariei aminteşte uimitor de mult de "acasă": masa din sufragerie este acoperită cu o faţă de masă din dantelă românească peste care stau fumos aşezate caiete pline de cuvinte englezeşti traduse în limba maternă a celor doi soţi, maghiara, iar din bucătărie răzbate un miros de mâncare gătită exact ca în ţară.

În sufragerie, aşezată cu grijă lângă urna care conţine cenuşa soţului se află o icoană, o candela aprinsă sşi o vaza cu flori. "Mi-e atât de dor de el", mărturişeşte femeia privind fotografia soţului.

Stil de viață


Ultimele știri
Cele mai citite