Numărătoare inversă: o zi până la noul iPhone

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un site german a prezentat un prototip al design-ului iPhone 5
Un site german a prezentat un prototip al design-ului iPhone 5

Speculaţiile despre cel mai nou gadget prezentat de Apple au ajuns la apogeu. Analiştii s-au convins însă asupra unui lucru: mâine, gigantul american va prezenta un telefon.

Zvonurile despre ultimul gadget al Apple se înteţesc cu o zi înainte de conferinţa „Să vorbim iPhone!" („Let's talk iPhone" - n.r.), organizată la sediul companiei din California, SUA. Astfel, la aproximativ 15 luni de la apariţia iPhone 4, gigantul american lansează un nou produs care să urce în topul vânzărilor la fel ca predecesorul său.

Caracteristici

Oficialii companiei americane nu au oferit niciun indiciu despre evenimentul de pe 4 octombrie, însă analiştii din piaţa IT&C au făcut tot felul de anunţuri. Potrivit ultimelor speculaţii, apărute se pare tocmai din interiorul companiei, noul telefon care va fi prezentat mâine se va numi iPhone 4S şi nu iPhone 5, cum s-a vehiculat până acum.

În plus, acest nou gadget ar putea fi pus în vânzare la 21 octombrie, dată la care iPod-ul celebrează 10 ani de existenţă. Astfel, informaţiile despre noul iPhone au apărut în versiunea beta a programului iTunes. Site-ul appleinsider.com anunţă că 4S va fi livrat în două culori, alb şi negru, va avea o cameră de 8 megapixeli şi 1 GB memorie.

De asemenea, designul este puţin schimbat faţă de iPhone 4, fiind mai subţire, cu ecranul mai mare, iar carcasa din spate va fi din aluminiu. Sistemul de operare folosit va fi, cel mai probabil, iOS 5, care rulează şi pe iPad şi dispozitivele iPod touch. Procesorul folosit pe iPad2 ar putea fi implementat şi pe noul telefon mobil, aducând un plus la viteza de navigare pe internet. Potrivit nemţilor de la giga.de noul smarphone va fi mai subţire decât iPhone 4,şi un ecran tactil de 4 inchi cu o rezoluţie de 960 x 540 pixeli.

Potrivt informaţiilor apărute în presă, festivitatea de la 4 octombrie va fi condusă de noul director Apple, Tim Cook, care a preluat în august conducerea companiei de la Steve Jobs. Acesta din urmă a fost sufletul fiecărei noi lansări, mulţi analişti îndoindu-se că Tim Cook îl va putea înlocui cu succes în ochii publicului.

Noul produs al gigantului IT&C se presupune că va ieftini iPhone 4. Potrivit eBay, anul trecut în Marea Britanie a fost vândut un iPhone pe secundă, iar în perioada Crăciunului, vânzările de telefoane 3GS le-au depăşit pe cele de iPhone 4, din cauza ofertei avantajoase. Anul acesta au fost vândute peste 55 de milioane de telefoane Apple, ceea ce reprezintă 45% din veniturile companiei.

STUDIU

Un sondaj realizat în SUA, Mexic şi Canada arată că persoanele care deţin un smartphone sunt interesate de noul iPhone şi şi-ar cumpăra unul. Astfel, în urma sondajului s-a ajuns la concluzia că 52% din cei care au Blackberry şi 27% din cei care au telefoane cu Android şi-ar da telefoanele pentru un iPhone.

info
Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite