Motoare lunare găsite în Atlantic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
infografie
infografie

Jeff Bezos, şeful Amazon, a anunţat că a descoperit propulsoarele care au dus primii oameni pe Lună.

O expediţie finanţată de unul dintre cei mai puternici oameni din domeniul tehnologiei, fondatorul Amazon, Jeff Bezos, a descoperit pe fundul Oceanului Atlantic „epavele" a cinci motoare F-1 care au propulsat naveta Apollo 11 în drumul său către Lună în 1969, cu ocazia primei aselenizări umane, scrie publicaţia „The Huffing­ton Post".

Bezos a declarat că motoarele au fost descoperite la 4.300 de metri adâncime cu ajutorul unui sonar de mare adâncime şi că intenţionează să le aducă pe ţărm în curând. Cu toate acestea, nu se ştie dacă şeful retailerului online va putea să le expună la un muzeu, deoarece artefactele rămân proprietatea Agenţiei Spaţiale Americane (NASA).

 Potrivit postului american de televiziune MSNBC, el speră ca măcar unul dintre cele cinci motoare să poată fi expus la Muzeul Smithsonian din Washing­ton şi poate încă unul la Muzeul Aviaţiei din Seattle, oraşul în care are sediul central Amazon.

Purtătorul de cuvânt al NASA, Bob Jacobs, a declarat pentru revista „Time", că Agenţia americană este încântată de această descoperire, dar a reiterat regulile stricte la care se supun epavele spaţiale.

„Este la fel ca în cazul navelor scufundate sau alte proprietăţi guvernamentale. Statul păstrează proprietatea acestora până sunt duse la muzeu. Cu toate acestea, susţinem orice efort privat de a le aduce la suprafaţă", a declarat Jacobs.

Două minute de „glorie"

Motoarele de tip Rocketdyne F-1 au fost montate pe racheta Saturn V, care a propulsat naveta Apollo 11 de la sol pe 16 iulie 1969. După ce şi-au îndeplinit misiunea cu succes, propulsoarele au fost „abandonate" după două minute şi jumătate. Cele cinci au căzut de la o altitudine de 61 de kilometri în Atlantic. Rachetele aveau cinci metri înălţime şi au fost folosite şi la alte misiuni.

Bezos nu a oferit mai multe detalii asupra locului exact unde au fost descoperite rămăşiţele misiunii lunare. De asemenea, nu a menţionat starea în care se află acestea, iar unii specialişti spun că fără îndoială motoarele s-au dezmembrat înainte să atingă apa, din cauza forţelor de frecare uriaşe.

Misiunea Apollo 11

A fost şi prima expediţie din istorie care a dus oamenii pe Lună. Lansată pe 16 iulie 1969, misiunea a fost coordonată de către astronauţii Neil Arm­strong, Michael Collins şi Buzz Aldrin.

infografie
Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite