Mesaje de Paşte 2015. Cele mai frumoase urări pentru cei dragi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mesaje de Paşte 2015. Paştele reprezintă una dintre sărbătorile cu ocazia cărora românii trimit milioane de SMS-uri familiei, prietenilor şi cunoscuţilor. Pentru cei care se dovedesc mai puţin inspiraţi la compunerea unui mesaj care să exprime gândurile bune, iată câteva exemple special formulate pentru această ocazie.

Mesaje de Paşte 2015: cele mai frumoase urări 

„Fie ca sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să vă aducă aproape de suflet cele patru taine divine: încredere, lumină, iubire, speranţă. Un Paşte Fericit!“

„Învierea Domnului să-ţi umple sufletul de lumină, ochii de lacrimile bucuriei, mintea de gânduri frumoase şi inima de iubire! Hristos a Înviat!“

„Dumnezeu să vă ofere un curcubeu la fiecare furtună, un zâmbet la fiecare lacrimă, o binecuvântare la fiecare pas, o promisiune la fiecare grijă şi un răspuns la fiecare întrebare. Învierea Domnului să îţi aducă în suflet bucurie şi iubire. Paşte fericit alături de cei dragi!“

„Azi, în zi de sărbătoare să coboare liniştea şi pacea. Minunea învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viaţa şi să vă aducă renaşterea credinţei, speranţei şi bucuriei în suflet! Hristos a înviat!“

„Bucuria vine din lucruri mărunt, liniştea vine din sufletele noastre, căldura sărbătorilor vine din inimile noastre. Paşte Fericit alături de cei dragi!“

„De Paşti, dincolo de cadouri şi de petreceri se află adevărata semnificaţie a Paştelui. Hristos a înviat!“

„Redescoperă sentimentele sincere ce ţi se adăpostesc în suflet, fii mai bun cu cei ce au nevoie de dragoste şi sprijin şi la fel de iubitor şi plin de caldură! Hristos a înviat!“

Mesaje de Paşte 2015: gânduri bune pentru cei dragi 

„Sărbătoarea Învierii sădeşte în noi speranţă, bucurie, nu lacrimi peste întreaga viaţă. Sărbători fericite!“

„Iubirea ne aduce pe toţi împreună, oriunde am fi, pentru că îi avem pe cei dragi în sufletul nostru. Să ne bucurăm de Sfintele Paşte, de căldura căminului. Bucuraţi-vă de Paşte şi primiţi lumina Învierii Domnului!“

„Paştele ne aduce în inimă credinţă, încredere şi dragoste. Bucuria şi simplitatea acestor momente ne ajută să ne cunoaştem mai bine pe noi înşine, să apreciem adevăratele valori ale vieţii. Să-i mulţumim lui Hristos pentru darul vieţii!“
„Poate o să ţi se pară complet lipsit de originalitate, dar cred că vorbele simple sunt şi cele mai frumoase. Aşa că… Hristos a înviat!“

Bogăţia sufletească este darul cel mai de preţ pe care îl aduce iepuraşul. Împarte celor dragi cadouri: bucurie, voie bună, linişte sufletească şi înţelegere.

„Sărbătoarea Învierii Domnului să reverse sănătate, belşug şi bucurii, iar din Noaptea Învierii să se ridice spre noi trepte spirituale , care să ne însoţească pe drumul vieţii.“

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite