Ziua în care Europa s-a prăbușit în fața războinicilor stepei. Cum a influențat evoluția României cel mai mare dezastru din istoria Ungariei
0Pe 11 aprilie 1241, Europa devenise vulnerabilă în fața uneia dintre cele mai cumplite amenințări din istoria continentului. Hordele din stepele Asiei au distrus regatul Ungariei, poarta către Occident, modelând destinul a mai multe popoare din zona central europeanǎ și de est.
Europa a fost amenințată de-a lungul mileniilor de multe invazii devastatoare. Unul dintre cele mai dificile momente ale existenței continentului european s-a consumat acum 784 de ani. Pe 11 aprilie 1241, Regatul Ungariei se prăbușea în fața hoardelor asiatice, lăsând Europa Centrală în fața perspectivei jafului, violurilor și morții. O singură bătălie, dată pe un pod peste râul Sajo (din Ungaria de astăzi), a decis soarta popoarelor din zona est-central europeană. Inclusiv pentru români, acest moment a reprezentat un punct de turnură în construcția statală.
Uraganul din stepele Asiei
Povestea acestui moment de cotitură, cel puțin pentru istoria noastră și a Europei est europene, începe în stepele central-asiatice. La începutul secolului al XIII, un războinic puternic și un lider înăscut, Temugin sau Ghenghis Han, cum a rămas cunoscut în istorie, unifica triburile de păstori și războinici mongoli. Maeștrii ai războiului călare, crescători de vite, oi și cai, mongolii, sub conducerea lui Temugin, au devenit o forță de temut. Crescuți în șaua calului, capabili să parcugă distanțe uriașe călare, acești războinici erau specialiști ai trasului cu arcul din goana armăsarului, rezistenți la intemperii și capabili de o cruzime fără margine în teritoriile atacate.
Temugin impusese o disciplină de fier. Armata sa de călăreți, capabilă să strabată și câte 160 de kilometri zilnic, era împărțită în unități de câte zece oameni. Fiecare avea grija celuilalt. Dacă unul singur dezerta sau dădea dovadă de lașitate, întreaga unitate era executată. „Sunt cei mai ascultători oameni din lume faţă de conducătorii lor. Mai ascultători chiar decât creştinii faţă de clerul lor. Îi ţin la mare cinste şi nu îi mint nicodată”, scria Giovanni da Pian del Caprine, un călător italian. Pe lângă cavaleria ușoară, care forma grosul armatei, Temugin se baza și pe trupe de șoc, elite formate din războinici bine echipați, capabile să lupte atât cu spada, lancea, dar și cu arcul. Aceste hoarde disciplinate, rapide și letale s-au revărsat asupra lumii întregi. Întâi i-au supus pe vecini, i-au îngenuncheat pe chinezi, perși și toate neamurile din Manciuria și până în stepele nord-pontice. După moartea lui Temugin, fiii săi i-au continuat moștenirea.
După ce au supus Asia, mongolii s-au îndreptat către vest. Marele Han Ogodai, urmașul lui Temugin, și-a trimis căpeteniile către cnezatele slavilor și Europa Centrală. O armată de 200.000 de războinici a plecat către Bătrânul Continent. Marile regate europene trăiau o perioadă de prosperitate, de puternică dezvoltare economică și pace. Nu erau pregătite pentru ceea ce avea să urmeze. Mongolii au șocat prin viteza atacurilor și cruzime. Luau inamicul prin surprindere, nu-l lăsau să se organizeze, iar în urmă lăsau doar cadavre și fum. Pe mai multe coloane au atacat cnezatele rusești. Generalul Subotai a cucerit rând pe rând Moscova, Novgorodul și Kievul. Nici nu le-a dat timp să respire.
„Tătarii aveau o înfăţişare respingătoare şi inimi nemiloase; rămâneau neînduplecaţi la plânsetele mamelor, fără respect pentru părul alb al bătrânilor. Alergau cu bucurie când era vreun măcel, ca la o nuntă sau la o petrecere. Peste tot cadavre, cărora nimeni nu le găsea mormânt. Prietenul nu mai avea lacrimi pentru cel care-i fusese drag; nimeni nu îndrăznea să verse lacrimi pentru cei care pieriseră de teama acestor ticăloşi. Biserica s-a cernit în doliu, frumuseţea şi splendoarea sa dispăruseră; slujbele ei au fost oprite, vocea cântăreţilor din strană nu s-a mai făcut auzită, iar cântările religioase nu au mai răsunat. Ţinutul era acoperit de o ceaţă deasă. Populaţiile preferau noaptea zilei, iar pământul a rămas lipsit de locuitorii săi. Fiii străinului îl străbăteau, înhăţând tot ce se găsea”, scria armeanul Kirakos.
Prin ținuturile vlahilor direct către porțile Europei Centrale
În anul 1240 s-a prăbușit și ultimul cnezat rusesc, Kievul. Drumul era deschis către Europa Centrală. Subotai și Batu Han și-au împărțit armata și au plecat către Polonia și Ungaria. Pe 9 aprilie 1241, trupele mongole s-au aruncat asupra armatei lui Henric, prințul Sileziei, venit să-i oprească. La Legnița, în Silezia, mongolii au distrus armatele germane și poloneze. După această victorie, s-au îndreptat către Ungaria, poarta Europei Centrale. La începutul lunii martie, un corp de oaste comandat de Batu Han și un altul condus de Subotai au plecat din Ucraina de astăzi și au pătruns prin trecătorile Carpaților în Ungaria. S-au folosit de boloveni și de ruteni pentru a-și hrăni caii și trupele. Pe unii i-au luat prizonieri și i-au folosit ca sclavi, iar pe alții i-au pus să dărâme marile porți ale palisadelor contruite de unguri în trecători. Bella al IV-lea, regele Ungariei, știa de măcelul făcute de mongoli la Kiev, așa că încercase să se pregătească.
A cerut sprijin până și papei pentru a pune în mișcare trupe din Occident, însǎ în van. Viteza de deplasare a mongolilor era uriașă, iar mobilizarea creștinilor lentă. După ce a fost spartă rezistența fortificațiilor de lemn din Carpați, mongolii au distrus și rezistența palatinului Dénes Tomaj care încercase să-i oprească. Trupele mongole au trecut prin pasul Verecke, direct din Ucraina de astăzi. Bela al IV-lea și-a adunat trupele la Mohi, la poalele unui deal. Râul Sajo le oferea o fortificație naturală în fața trupelor mongole. Regele Ungariei era încurajat de faptul că avea peste 100.000 de soldați, cu peste 20.000 mai mulți decât trupele conduse de Batu și Subotai. În trupele ungurești se aflau cavaleri greu înarmați, dar și infanterie bine echipată. Pe 10 aprilie 1241, trupele ungurești și mongole au ajuns față în față. Pe 11 aprilie s-a dezlănțuit iadul.
„Înconjurată ca o turmă de berbeci, de o haită de lupi”
Contingentele lui Batu Han și Subotai s-au despărțit imediat. Batu Han alături de Shiban, un alt general mongol, au atacat frontal trupele ungurești, rapid, în forță, aruncând o ploaie de săgeți în goana calului. Au urmat șarjele cavaleriei grele a mongolilor. Ungurii au apărat însă bine podul de peste Sajo. Arbaletierii unguri au reușit să-i țină la respect pe călăreții stepelor. Victoria părea a ungurilor. O parte a trupelor s-au întors sigure de victorie în tabăra de la poalele dealului. Era doar o iluzie. Subotai înconjurase pozițiile maghiare, a găsit un vad și a traversat râul Sajo, neștiut de nimeni.
În același timp, Batu Han a utilizat catapulte pentru a împinge trupele ungurești dincolo de pod. În cele din urmă, mongolii au trecut podul. Bela al IV-lea și-a mobilizat întreaga armată și s-a dat o luptă pe viață și pe moarte pentru apărarea taberei. Și de această dată ungurii păreau victorioși, reușind să țină piept și chiar să respingă atacurile mongole. Atunci, Batu Han a aplicat celebra tactică a neamurilor de stepă. S-a făcut că se retrage, că fuge în dezordine și i-a scos pe unguri de pe pozițiile defensive. Apoi, Batu Han s-a întors și i-a lovit în plin. Din lateral, armata regelui Bela a fost atacată de trupele lui Subotai, care trecuseră râul. Înconjurați din toate părțile, ungurii au fost efectiv măcelăriți.
„Oastea adunată de Bela al IV lea, concentrată la poalele unui deal şi între apa smârcoasă provenită din dezgheţ a pârâului Sajo, a fost înconjurată ca o turmă de berbeci de o haită de lupi şi aproape în întregime nimicită. Au pierit aici de săgeţile tătarilor cinzeci de mii de ostaşi, printre care banderiile alcătuite în majoritate din români, în frunte cu episcopul Raynaldus de la Alba-Iulia, cele de la Sibiu conduse de Nicolae prepozitul, vicecancelar al regelui, purtătorul peceţii regale şi cele din Banat, cu Iacob Gârliţă, care împreună cu Erne, mare comis şi cu contele de Salgagyör, l-au salvat de la moarte sigură pe Bela IV”, scria călugărul Rogerius, martor la evenimente. Regele Bela al IV-lea abia a scăpat, fugind la Zagreb. Ungaria era în mâinile mongolilor.
Jaful a fost cumplit. „Despre numărul laicilor mari şi mici care se înecaseră în bălţi şi în ape, arşi în foc sau omorâti de sabie nu se mai poate şti. Căci zăceau pe câmpii şi pe drumuri cadavrele multor morţi, unele cu capul tăiat, altele sfârtecate în bucăţi, în vile, în biserici, în care se refugiaseră cei mai mulţi, numeroase corpuri arse… Acest măcel ţinu ocupate drumurile două zile şi tot pământul era înroşit de sânge. Şi stăteau leşurile pe pământ cum stau la păşune în câmpiile nelucrate turmele de vite, de oi şi de porci”, scria acelaşi Rogerius. Europa Centrală era ca o poartă deschisă în fața invadatorilor asiatici. Salvarea a venit de nicăieri. Mare han Ogodai a murit iar trupele mongole au fost nevoite să se retragă. Dacă hanul ar fi rămas în viață, mongolii ar fi ajut cale deschisă către centrul și vestul Europei.
Mongolii, blestem și oportunitate pentru români
Hoardele mongole s-au răspândit și au jefuit întreaga zonă din Ungaria până la Dunăre și de la fruntariile Slovaciei până în Ucraina și Republica Moldova, de astăzi. Întreaga zonă a Moldovei a fost efectiv jefuită și mai apoi ocupată de trupele mongole. Cnezii și jupanii români de la est de Carpați au încercat să se apere, după cum o dovedesc mormintele din aceea perioadă, dar fără succes. „O armată mongolă condusă de Bochetor a străbătut Moldova, având drept ţel distrugerea episcopiei cumanilor. O coloană a coborât în dreapta Prutului, o alta în stânga, iar a treia pe Valea Răutului, spre Nistru. La Bâtca Doamnei, pe Bistriţa, au fost descoperite lângă ruinele unei cetăţi dacice osemintele unor oşteni cu săbii de fier. Au fost descoperite şi emisiuni monetare de la Bela IV (1235-1270), precum şi resturile osteologice ale unor locuitori care s-au apărat de mongoli cu uneltele lor agricole”, scria Violeta Epure în „Invazia Mongolă în Ungaria şi în spaţiul românesc”. Bochetor, așa cum scria și Rogerius, a trecut Siretul și a supus întreaga zonă.
O altă coloană mongolă a trecut la sud de Carpați și a devastat Valahia, în ciuda opoziției unui lider local numit Miseslav, identificat de unii ca Seneslau. Transilvania a fost jefuită, la fel și Banatul. Dincolo de jafurile și stăpânirea mongolă care presupunea printre altele plata unui tribut, invazia hoardelor asiatice a dus la cristalizarea formațiunilor pre-statale românești, unificarea unor comunități pentru a face față mai bine în fața raidurilor mongole, dar și pentru a plăti mai ușor, la comun, tributul cerut. Controlul mongol nu era efectiv. Consta în diferite expediții de pradă și în incursiuni de intimidare pentru strângerea tributului. În plus, Moldova s-a format în jurul mărcii de apărare făcută de unguri tocmai pentru a lupta împotriva mongolilor constituiți în Hoarda de Aur, în nordul Mării Negre.
Se încarcă comentariile...
