Verdele smarald, culoarea anului 2013
0
Culoarea-vedetă în industria modei va fi anul viitor verdele smarald, potrivit companiei americane Pantone, ce anunţă în fiecare an nuanţele favorizate în următoarele 12 luni.
Pentru 2013, nuanţa verde smarald a fost aleasă culoarea anului, au anunţat reprezentanţii companiei Pantone, specializată în producţia de lacuri şi vopsele. Începând din 2000, aceştia dezvăluie în fiecare an nuanţa sau culoarea care va fi favorizată în următoarele 12 luni în industria modei, cea a obiectelor decorative şi în industria produselor cosmetice, informează lemonde.fr.
„Cu toate faţetele şi strălucirea sa, verdele smarald exercită o fascinaţie deosebită asupra oamenilor, din negura timpurilor. Dintr-un punct de vedere simbolic, el evocă reînnoirea, claritatea şi reîntinerirea, elemente vitale într-o lume foarte complexă“, a declarat Leatrice Eiseman, directorul executiv al Pantone Color Institute. Asemenea pietrei preţioase omonime, culoarea smarald este asociată luxului şi sofisticării. Verdele smarald succede nuanţei Tangerine Tango (o nuanţă de roşu-orange), selecţionată pentru aerul ei energic, ideal pentru „a-ţi încărca bateriile şi pentru a merge înainte“, după cum anunţa anul trecut compania Pantone.
Alegerea culorii anului nu este aleatorie. Compania Pantone studiază influenţa pe care culorile o au pe plan mondial, inclusiv utilizările lor în industria cinematografică şi cea de divertisment, în colecţiile de artă de pe Glob, dar şi în ceea ce priveşte destinaţiile de vacanţă în vogă. Importanţa unei culori poate să provină şi din anumite criterii tehnologice, din disponibilitatea noilor texturi şi a efectelor pe care o culoare le are asupra lor.