Un ceh care şi-a dorit să fie mecanic de locomotivă şi-a construit propria cale ferată în grădină. Are 650 de metri de șine, trei trenuri, gări şi macazuri | adevarul.ro

Un ceh care şi-a dorit să fie mecanic de locomotivă şi-a construit propria cale ferată în grădină. Are 650 de metri de șine, trei trenuri, gări şi macazuri

Publicat:
0
1 live

În Cehia, o familie a transformat o parte din propria proprietate într-o cale ferată în miniatură. Proiectul a început în 2007 cu 20 de metri de șine și a ajuns astăzi la 650 de metri, trei locomotive şi un adevărat centru de comandă pentru macazuti şi treceri de nivel.

Calea ferată din grădină.
Calea ferată din grădină. Foto: Youtube/Zdenek Is

Pe o suprafață de aproximativ 4.000 de metri pătrați din Vracov, în regiunea cehă Hodonín, familia lui Zdeněk Iš a construit o rețea feroviară pe care circulă trei garnituri. Linia are 650 de metri, 12 macazuri controlate de la distanță, aproximativ 20 de semnale și patru treceri la nivel.

În zilele în care proprietatea este deschisă pentru turişti, trenurile transportă vizitatori, iar în jurul liniei se adună familii și copii. Unii privesc trenurile de pe margine și îi fac cu mâna, în timp ce pasagerii din vagoane răspund.

Cum a început totul

Pentru Zdeněk Iš construcția nu a început ca un proiect turistic, ci mai degrabă ca un experiment personal. În 2007, când a pus primele șine, voia să vadă dacă poate construi un vehicul care să circule pe ele.

„Proprietara este familia noastră. O construim doar prin forțe proprii. La început am vrut doar să încerc dacă sunt în stare să construiesc un vehicul care să circule pe șine”, a declarat proprietarul, Zdeněk Iš, pentru Novinky.

Zdeněk Iš a intrat în domeniul feroviar în 1989, ca mecanic-reparator de material rulant, și a început să lucreze la depoul din Veselí nad Moravou. Își dorea să ajungă mecanic de locomotivă și, în perioada petrecută în depou, a avut ocazia să conducă locomotive, fără să ocupe însă oficial postul de mecanic. Ulterior s-a calificat şi ca electrician, dar după restructurările din sistemul feroviar a părăsit depoul. Împreună cu fratele său a înființat o firmă pe care cei doi o dețin și astăzi.

Calea ferată din grădină a apărut mai târziu, ca un proiect separat. În 2007, bărbatul a început să construiască o linie cu ecartament de 600 de milimetri, pornind de la un traseu de numai 20 de metri.

Prima linie avea doar 20 de metri, însă proiectul s-a extins treptat. În 2008 ajunsese la 250 de metri, în 2014 la 500 de metri, din 2022 a depășit 600 de metri, iar astăzi traseul măsoară 650 de metri.

Grădina s-a transformat în obiectiv turistic

Odată cu extinderea liniei, Zdeněk Iš a adăugat și infrastructura necesară circulației trenurilor. Cele 12 macazuri pot fi schimbate de la distanță, semnalele controlează traficul, iar sistemul automat de siguranță verifică dacă linia este liberă.

„Calea ferată măsoară în prezent 650 de metri. Sunt instalate 12 macazuri controlate de la distanță, aproximativ 20 de semnale și patru treceri la nivel. În timpul unei zile de funcționare circulă trei trenuri”, a explicat Iš.

FOTO Şcoala de idei năstruşnice de la Timişoara. O studentă i-a uimit pe străini după ce a inventat o jucărie YoYo care purifică aerul

Cele trei garnituri sunt diferite. Una este o reproducere a unui tren de pasageri al Căilor Ferate Cehe, realizată pentru ecartamentul de 600 de milimetri și tractată de o locomotivă din seria 362, cunoscută sub numele ESO.

„Este probabil o raritate la nivel mondial”, a remarcat proprietarul.

A doua garnitură este un automotor din seria 810, iar a treia are în componență o locomotivă cu patru osii și două motoare.

Dintre cele trei, automotorul 810 este cel mai căutat de vizitatori. Are un singur vagon și parcurge un traseu mai lung, în timp ce celelalte garnituri au mai multe vagoane și circulă pe o rută mai scurtă.

Vehiculele și utilajele au fost construite în principal de el, cu excepția unor componente pe care a trebuit să le comande.

„În rest, totul ia naștere, bucată cu bucată, la noi în depou. Mașinile sunt fabricate de mine”, a povestit bărbatul.

În acest an, familia a început și construirea unui mic muzeu feroviar, extinzând astfel proiectul care a pornit de la cei 20 de metri de șine montați în 2007.

Iș nu mai știe exact cât a costat construcția. După aproape două decenii de muncă, spune că suma și timpul investite au fost considerabile.

„Cu siguranță este mult. Și cred că pentru banii aceștia ar fi fost posibil să cumpăr o mașină nouă, și nu doar una. Iar munca a fost atât de multă, încât aș fi putut construi încă o casă”, a glumit bărbatul, care însă şi-a văzut visul cu ochii şi acum conduce unul dintre trenuri.

Din mai până în octombrie, calea ferată în miniatură primeștevizitatori o dată la două săptămâni, duminica. În zilele aglomerate, câteva sute de oameni pot ajunge la Vracov pentru o călătorie cu trenurile familiei Iš. Numărul vizitatorilor depinde în principal de vreme, iar pe parcursul unui an aproximativ 10.000 de persoane trec pragul complexului.

Vin atât localnici, cât și oameni din alte zone, turiști, grupuri de copii de la grădiniță și pasionați ai căilor ferate cu ecartament îngust.

„Vin la noi atât vizitatori din localitate, cât și din alte zone, care se bucură de călătoria pe mica noastră cale ferată. Unii copii nu vor să coboare deloc din trenul nostru. Transportăm grupe de grădiniță, publicul larg, turiști și tot felul de pasionați ai căilor ferate cu ecartament îngust”, a povestit încântat Zdeněk Iš.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite