Ultima redută a Unirii: un secol de când Jimbolia a fost alipită la România Mare, în 1924
0Jimbolia este ultima localitate care a intrat în componenţa României după Primul Război Mondial. Pe 10 aprilie se vor împlini 100 de ani de când oraşul din judeţul Timiş a trecut sub administraţie românească.
Am putea spune că pare ceva în neregulă cu Jimbolia, de vreme ce în 2018 am sărbătorit centenarul Marii Adunări de la Alba Iulia (de la 1 Decembrie 1918) care a votat unirea Transilvaniei cu România. Orașul aflat acum la granița cu Serbia a intrat mai târziu în componența României.
Înainte de Primul Război Mondial era parte din monarhia Austro-Ungară, iar după război, vreme de şase ani, din 1918 până în 1924, oraşul care purta numele Jombolj se afla în graniţele Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor (viitoarea Iugoslavia).
La sfârşitul războiului pierdut de Imperiul Austro-Ungar, românii şi sârbii au dat o mare luptă diplomatică pentru Banat. „S-a căutat un consens între români şi sârbi, pentru că părerile celorlalte naţiuni din Banat nu au fost luate în seamă. Românii şi-ar fi dorit ei tot Banatul, sârbii la fel, spuneau că au dreptul la Banatul întreg. Au fost multe discuţii privind trasarea graniţelor între România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor. Era dificil să rupi Banatul, care funcţiona ca o unitate economică unitară. Era şi calea ferată. Spre exemplu, linia Timişoara-Baziaş trecea la un moment dat prin anumite localităţi din Serbia, pe la Vârşeţ şi Biserica Albă, iar apoi revenea în România. Românii ar fi vrut şi Vârşeţul, au luptat ani de zile pentru el. Pentru trasarea graniţelor au intervenit şi francezii, nu a fost o operaţie simplă“, a declarat istoricul timişorean Ioan Szekenyes.
La Conferinţa de Pace de la Paris, din 13 iunie 1919, s-a decis împărţirea Banatului între România şi viitoarea Iugoslavia (o mică fâşie cu câteva sate a revenit Ungariei), noua frontieră fiind stabilită oficial în 10 august 1920, prin Tratatul de la Sevres.
După această dată, au continuat discuţiile între români şi sârbi, cu privire la trasarea graniţei, purtându-se negocieri pentru multe localităţi de frontieră. În 1922 s-a stabilit un prim schimb între cele două state: România ceda localităţile Gaiul Mare, Krivabara şi Şurian, în timp de sârbii au cedat Beba Veche, Pusta Kerestur, Iam şi Ciorda.
În noiembrie 1923, la Belgrad avea să se semneze un nou protocol româno-iugoslav de delimitare a frontierei comune. Astfel, în 10 aprilie 1924, România a cedat definitiv localităţile Pardany, Modoş (astăzi Jaša Tomić), iar sârbii cedează Jombolj – care, odată cu trecerea sub administraţia românească, capătă numele Jimbolia. Tot în cadrul acestei înţelegeri, sârbii au recunoscut suveranitatea României asupra insulei Ada-Kaleh, iar România, suveranitatea vecinilor asupra insulelor Plasievita şi Ogradina.
Nemţii, ostili sârbilor
În perioada antebelică, Jimbolia s-a numit Zsombolya, în maghiară, sau Hatzfeld, în germană. În 1900, din totalul populaţiei de 10.152 de locuitori ai oraşului, 82,7% erau germani, 15,1% maghiari şi 0,5% români. Recensământul din 1930 arăta că din 10.873 de locuitori, 7.640 erau germani, 2.097 maghiari, 660 români şi 141 sârbi. Revenind la perioada în care localitatea ținea de Belgrad, populaţia germană din Jimbolia a reprezentat o mare problemă pentru autorităţile sârbe, oamenii fiind ostili regimului.
Se spunea la acea vreme că vizita ministrului sârb Momcilo Nincici, din 1923, întâmpinat cu ostilitate de localnici, a făcut ca Jimbolia să fie „aruncată“ României.
„Primirea demnitarului sârb a fost atent pregătită de către autoritățile locale. În ziua cu pricina, stația de cale ferată era decorată cu flori și ghirlande, o orchestră de suflători, oameni importanți ai localității și alte câteva sute de persoane erau cantonate în vederea unei impresii bune. În momentul în care ministrul Nincici a apărut în ușa vagonului, formația de suflători a început să intoneze imnul. Vizitatorul a pășit pe covorul roșu și a fost întâmpinat de o fetiță, care i-a oferit flori. Totul a funcționat bine până în momentul în care a venit rândul mulțimii să înalțe ovații. În locul lor s-a așternut o liniște terifiantă. Efortul organizatorilor de a-i determina pe jimbolieni să se manifeste a fost zadarnic. După câteva momente dominate de aceeași tăcere, musafirul, fără a spune nimic, s-a întors în vagon, iar trenul s-a pus în mișcare plecând în direcția din care a sosit. La scurt timp după această întâmplare, printre oamenii locului circula zvonul că Jimbolia va fi a României“, a scris Irene Van Dekker, fiica proprietarilor fabricii de pălării din Jimbolia, în cartea biografică „Rote Dorne“.
Bucuroși de unirea cu România
Aşa se face că populaţia a primit cu bucurie unirea cu România, localnicii putând să-şi reia şi contactele cu conaţionalii lor rămaşi în Banatul românesc. S-au bucurat, de asemenea, să aibă și un rege german. Un articol apărut în publicaţia timișoreană „Nădejdea“, la 12 aprilie 1924, arată starea de spirit a populaţiei după trecerea Jimboliei la Regatul României:
„În ziua de 10 aprilie, la ora 1, oraşul Jimbolia a trecut sub stăpânire românească. Retragerea ultimelor elemente sârbeşti a fost primită cu un entuziasm nemărginit de către populaţia oraşului spoliată şi jefuită până şi de banii din casă, aşa încât la intrarea în oraş a autorităţilor române, bătrâni, tineri, femei şi copii plângeau de bucurie, în timp ce pe toate casele fâlfâia drapelul nostru naţional“.
Nu cu mult timp după ce Jimbolia ajunge între granițele României, în 21 mai 1924, Regele Ferdinand I face un scurt popas în gară, fiind doar în trecere cu trenul regal. Oamenii s-au plâns regelui că orașul a sărăcit din cauza impozitelor impuse de sârbi.
Preluarea Jimboliei este descrisă în amănunt și în publicația „Primăvara“ apărută la Sânnicolau Mare: „Din punct de vedere economic, Jimbolia e un punct foarte important. Vr’o 12.000 de șvabi harnici, bine situați materialicește. Aci se află și vestita fabrică de cărămizi a lui Bohn, se află fabrică de pălării, ghete și vr’o câteva mori (...). La jumătatea drumului în spre Jimbolia, observăm o negură de călăreți, erau la 150. După călăreți, a urmat aproape la 200 de căruțe tot pe ales, câteva cu câte 4 cai foarte frumoși și fiecare căruță cu drapel tricolor nou-nouț. Această manifestație atât de impunătoare a pornit să încălzească sufletele și să ridice ceața după ele mai ales că și vremea încălzea cu soare căldicel (...). Prima poartă triumfală a fost lângă gară. Aci a întâmpinat în limba germană primarul comunei N. Stopfel. I-au răspuns românește Dl Colonel Drăgănescu. O domnișoară drăguță i-a predat un buchet trei color. S’a cântat Imnul regal de corul șvabilor din Jimbolia, sub conducerea înv. Linsster. A impus tuturora preciziunea cu care s’a cântat. Întregul convoi a pornit în frunte cu muzica la primărie. Orășelul era frumos decorat cu drapele trei colori“.
Probleme la graniță: marfă confiscată, pașapoarte reținute
Trecerea Jimboliei la România a produs și probleme importante. Pământurile multor agricultori au rămas pe teritoriul sârbesc, iar legăturile pe calea ferată cu Becicherecu Mare (Zrenjanin) și Pardani au fost desființate.
„Pentru că agricultura s-a dezvoltat foarte tare, o parte importantă dintre fermieri a achiziționat terenuri aparținând localităților limitrofe. Așa se face că unii dintre ei aveau să se deplaseze chiar și 35 de kilometri până la proprietățile agricole. Cei care, după trasarea graniței, aveau cetățenie română, dar ale căror câmpuri se situau pe teritoriul slav, erau numiți «Doppelbesitzer». Josef Schira notează că în jurul anilor 1920 jimbolienii aveau peste 4.500 de iugăre în zone învecinate (mai mult de 2.500 de hectare). Traversarea noii granițe s-a făcut în mod anevoios. Fermierii trebuiau să prezinte un pașaport aparte, în care apăreau proprietarul pământului și familia sa, angajații, caii, echipamentul etc. Autoritățile de la frontieră i-au umilit în dese rânduri prin întârzierea deliberată a controalelor sau, pur și simplu, pentru că vreun ofițer cerea descărcarea produselor recoltate pentru a fi convins că sub acestea nu se află articole de contrabandă. S-au petrecut și multe cazuri de reținere a pașapoartelor, a vehiculelor și a încărcăturilor, impas deblocat prin darea de mită“, aflăm dintr-un articol publicat de Sergiu Dema, directorul Casei de Cultură din Jimbolia, pe jimboblog.com.
În 1929, autoritățile sârbe au nesocotit un acord încheiat cu România și au expropriat fără despăgubire proprietățile șvabilor cu cetățenie română. Unii dintre ei au fost ruinați, iar alții au ajuns în situația de a lua în arendă propriile pământuri pentru că autoritățile sârbe nu au putut să găsească chiriași pentru ele. „Într-un asemenea context contrar dezvoltării, localitatea a pierdut importante piețe de desfacere, afectați fiind agricultorii, meșteșugarii, comercianții, industriașii, dar chiar și oamenii simpli ale căror familii se aflau dincolo de graniță“, a mai scris Sergiu Dema.
Industria jimboliană era în floare
Pe de altă parte, au fost și afaceri care au însemnat o grea lovitură pentru vecinii noștri: sârbii nu ar fi vrut să piardă fabrica de pălării Decker. „Într-o seară, nu la mult timp după nefericita primire a lui Nincic, tata ne-a citit o scrisoare din Belgrad, trimisă către Fabrica de Cloșuri și Pălării Dzombolj, prin care se propunea ca aceasta să se mute la Belgrad înainte ca teritoriul să fie predat românilor. Familia urma să primească compensații pentru bunurile ce rămâneau în urmă, cât și pentru costurile de mutare. În speranța că domnii Decker vor accepta această propunere, se aștepta o hotărâre și un răspuns urgent“, a mai scris Irene van Dekker, fiica unuia dintre patroni. Robert și Franz Decker, fiii fondatorului Rudolf, au fost decorați cu medalia meritului comercial și industrial de către Ministerul de industrie și comerț din România. Înainte de naționalizare, fabrica avea legături strânse cu Turcia și Egipt, dar și o sucursală la București.
Industria jimboliană are o istorie bogată. În 1864 începe activitatea Fabricii de ţiglă şi de cărămidă Bohn, în 1870 se deschide Moara cu aburi, în 1872 ia fiinţă Asociaţia agricultorilor, în 1878 începe activitatea la Fabrica de pălării Rudolf Decker&Co, iar în 1887 apare primul ziar din localitate, „Hatzfelder Zeitung“, care apare până în 1941. De asemenea, orașul este un centru industrial important în perioada interbelică. După 1948 se naţionalizează fabricile de ţiglă, de nasturi, de pălării, fabricile de încălţăminte, moara Prohaszka, topitoria de cânepă şi farmaciile. Astăzi, Jimbolia găzduieşte şase muzee: Muzeul Presei „Sever Bocu“, singurul muzeu de presă, Muzeul Pompierilor, Muzeul Feroviar, Casa memorială a pictorului Stefan Jäger, Casa memorială a doctorului Karl Diel şi Muzeul „Petre Stoica“.
Muzeul Feroviarilor din vest
Una dintre cele mai frumoase gări din România se află în oraşul de frontieră Jimbolia. Este una dintre creaţiile genialului arhitect budapestan Pfaff Ferenc, care a trăit între 1851-1913, şi care aproape toată cariera lui a proiectat gări. Gara din Jimbolia este unică şi pentru că are un muzeu al feroviarilor, unde pot fi văzute aici câteva piese istorice de mare valoare: o tricicletă cu care se făcea controlul liniilor în secolul XIX, un birou de mişcare din secolul XX, felinare, diferite materiale şi aparate folosite în infrastructura feroviară. De muzeu aparţine şi vechea clădire a gării din Jimbolia, construită în 1857. Muzeul Feroviarilor de la Jimbolia a fost inaugurat în 15 noiembrie 2007, la aniversarea a 150 de ani de la darea în folosinţă a liniei de cale ferată Timişoara-Jimbolia-Kikinda-Szeged. Este singurul muzeu feroviar din zona de vest, în România mai existând unele asemănătoare doar la Agnita şi la Bucureşti.
În Gara Jimbolia au fost primiţi cu mari onoruri Regele Ferdinand, generalul Berthelot, Regele Mihai şi Regina-Mamă Elena, în 1940, ambasadorul Italiei şi mulţi alţii. Și tot pe aici a trecut și Carol al II-lea spre exil, în 1940.
Şvabii din Jimbolia au emigrat în Germania
Localitatea de la graniţa cu Serbia, aflată la 40 de kilometri distanţă de Timişoara, este atestată documentar în 1332 sub numele de Chumbul. În 1766 are loc o colonizare masivă cu populaţie germană, care întemeiază localităţile Hatzfeld şi Landestrau, cele două urmând să se contopească sub numele de Hatzfeld, ce provine de la prim-ministrul împărătesei Maria Tereza, Hatzfeld Gleichen.
În anii 1960 a început plecarea şvabilor. Astăzi, din aproximativ 10.000 de locuitori, în oraşul de la graniţă mai trăiesc aproximativ 200 de etnici germani.
Se va inaugura un monument
Manifestările legate de centenar vor avea loc la Jimbolia, în 12 aprilie.
“Orașul nostru se pregătește de o dublă sărbătoare: aniversarea a 100 de ani de când a fost alipit României și celebrarea unei valori necesare oricărei comunități - buna înțelegere între etnii, cizelată și practicată în ultimul secol! Vor fi defilare în costumele etniilor, ceremonial militar, alocuțiuni ale unor personalități județene sau locale, inaugurarea monumentului <Arc peste timp. ÎnSemnul iubirii>, concert de muzică militară, concert de percuție, concert folcloric susținut de Dinu Iancu-Sălăjanu, fragmente ale operetei Grüsst mein Banat, de Emmerich Bartzer”, a anunțat primarul Darius Postelnicu pe pagina sa de Facebook.
Se încarcă comentariile...
