FOTO O plimbare până la Jaša Tomić (Modoş): Localitatea cedată de România, în 1924

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Localitatea sârbă Jaša Tomić a fost cedată de România în 1924 în schimbul oraşului Jimbolia şi al altor sate mai mici. Graniţa de la Foeni şi Modoş este deschisă cu ocazia diferitelor sărbători religioase

De câteva ori pe an, autorităţile vamale din România şi Serbia, redeschid vechea frontieră dintre localităţile Foeni şi Jaša Tomić (Modoş, după vechiul nume). 

Aşa s-a întâmplat şi în perioada sărbătorilor de Paşti, însă de această dată au oferit un program prelungit.

Frontiera s-a deschis pe 3 mai şi urmează să funcţioneze până în data de 12 mai, între orele 10.00-18.00. 

Punctul de trecere de la Foeni este cea mai apropiată linie de graniţă faţă de Timişoara. 

Distanţa de 50 de kilometri, trecând prin localităţile Peciu Nou, Giulvăz şi Foeni, se parcurge în nici jumătate de oră. 

Vama română seamănă mai de grabă intrarea într-un fost CAP, nici decum cu o graniţă de stat. Bariera, vopsită în roşu, galben şi albastru, dar decolorată, funcţionează manual. 

Asfaltul se termină după Foeni, iar vama este pe un drum de pământ. Simţi că ai ai nimerit într-o zonă crepusculară, care te-a întors cu cel puţin 70 de ani în timp. 

Foeni-Jasa Tomic

Imaginea este totuşi pitorească. Iarbă verde, copaci înfloriţi, linişte... Vama este o coşmelie de beton, însă lucrătorii nu stau înauntru, ci în micuţa curte improvizată, unde au o întins masă sub o umbrelă. Se răcoresc cu apă minerală.

“Vama funcţionează după un orar, doar în perioadele de sărbători, de Crăciun, de Paşti. În rest nu e nimic aici. E închis. Acum însă este destul de mult folosit acest punct  de trecere. Avem cam o sută de persoane. Vin şi sârbi şi români. Cam în număr egal. Poate un pic mai mulţi sârbi”, ne spune unul din vameşi.

Trecerea se face cu buletinu, fără prea mari probleme. Nu înainte ca vameşii să întrebe destinaţia, scopul şi durata călătoriei. La unele maşini, poliţistul de frontieră se uită şi în portbagaj. 

“Să vă aprindeţi farurile şi să vă puneţi centura, pentru că sârbii dau amenzi pentru asta. Dacă nu ajungeţi înapoi până la ora 18.00, puteţi să intraţi în ţară pe la Jimbolia”, ne-a avertizat poliţistul.

Vameşul sârb este curios de Poli

După ce lăsăm în urma noastră livada românească şi trecem de “no men’s land”, începe din nou asfaltul. Suntem deja în partea sârbească. La ei există o clădire mărişoară care mai seamănă cu o vamă, iar bariarea este electrică.

“Unde mergeţi?”, întreabă vameşul lor într-o română stâlcită. La Jaša Tomić. Îi răspund. Urmează un dialog amical. 

“Sunt mulţi sarbi care se duc la Timişoara, la mall. Dar merg să se şi relaxeze acolo. Pe aici se plictisesc. Dar ce mai face Poli?”, devine curios vameşul. 

image

Apoi întreabă de Marian Iancu, de Dragan Petricevici, fostul antrenor al echipei de baschet Elba, iar în final de Nedeljko Vuckovici, ex-tehnicianul echipei de handbal Poli Timişoara. 

“Vuckovici e de aici de la Secian, primul sat după Jaša Tomić. Acum antrenează la o echipă din prima ligă din Serbia”, spune el, mândru. 

După ce aruncă un ochi şi el în portbagaj, ne urează drum bun! 

Jaša Tomić se află chiar în faţa noastră şi îşi dezvăluie cea mai impozantă construcţie, catedrala romano-catolică.

Jaša Tomić se numeşte din 1924

Jaša Tomić este o localitate care are în jur de 2.300 de locuitori. Prima atestare apare în 1323, în regatul Maghiar, ca propietarea a lui Magyar Pál şi apoi a lui Modoş András, urmând să fie cunoscut cu numele Modoş până în 1924. 

După trecerea la Iugoslavia, satul va fi rebotezat Jaša Tomić, după numele unui publicist şi politician sârb. În 1910, din cei 4.705 de locuitori, 1941 erau germani, 1374 sârbi şi 878 maghiari. Astăzi, peste 2.000 sunt sârbi, 251 maghiari, 142 romi, nouă români şi şase nemţi.

Foeni-Jasa Tomic

Deşi românii pot fi număraţi pe degete inscripţiile oficiale sunt şi în română. Administraţia din Jaša Tomić funcţionează după regula Provinciei Autonome Vojvodina, astfel că inscripţiile instituţiilor sunt în limbile sârbă, maghiară şi română!

“Când se deschide graniţa vin mulţi români pe aici. Sunt locuitori din satele din zona noastră. Ei spun că preţurile sunt un pic mai mici la noi, la unele produse. Spre exemplu cumpără ulei, zahăr, făină, lucruri din astea”, ne spune vânzătoarea unui magazine din centrul localităţii.

Foeni-Jasa Tomic

Centru istoric curpinde catedrala romano-catolică, ridicată în 1911 în stil neogotic. Nu arată într-o stare prea bună, dar rezistă trecerii timpului. Este considerată cea mai mare biserică din întreg Banatul Central. 

Dar cea mai veche clădire din Jaša Tomić este însă biserica ortodoxă sârbească, aflată tot în părculeţul din centru. A fost construit în 1746 şi este pe lista monumentelor culturale din Serbia. 

image

Zăbovim cât putem în Jaša Tomić, însă cu ochii pe ceas, pentru că la ora 18.00 (ora României) se închide graniţa. 

La întoarcere, atât vameşul sârb, cât şi cel român cere să vadă portbagajul, buletinul la control, iar apoi urmează drumul spre Timişoara. Nici nu mi-am închipuit că Timişoara este aşa de aproape de Serbia...  

Schimburi de localităţi între România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor

Nu mulţi ştiu că Jaša Tomić, localitatea sârbă de la graniţă, a fost “minge de ping-pong” între România şi Serbia, după destrămarea Imperiului Austro-Ungar şi ca urmare a tratatului de la Trianon, prin care s-a consfinţit împărţirea Banatului. 

În prima fază, în 1919, România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor (viitoarea Iugoslavia) a semnat, la Timişoara, protocolul de aplicare a Tratatului de la Serves, iar Modoş revenea României Mari. 
 

image


Cele două ţări nu s-au putut înţelege pe linia de demarcaţie, care avea să se definitiveze de abia după ani de zile. 

În 1922, a doua comisie prevedea un schimb între cele două state: România ceda Gaiul Mare, Krivabara (Ujfalu) şi Şurian, în timp de sârbii au cedat Beba Veche, Pusta Kerestur şi Ciorda. 

Directivele după care linia frontierei trebuia fixată pe teren între comune sunt: limitele administrative şi interesele economice locale.

“S-a căutat un conses între români şi sârbi, pentru că părerile celorlalte naţiuni din Banat nu au fost luate în seamă. A existat şi tentativa de a forma Republica Banat, condus de Otto Roth, pentru a păstra Banatul întreg. Românii şi-ar fi dorit ei tot Banatul, sârbii la fel, spuneau că au dreptul la Banatul întreg. Au fost multe discuţii privind trasarea graniţelor între România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor. Era dificil să rupi Banatul, care funcţiona ca o unitate economică unitară. Era şi calea ferată. Spre exemplu, linia Timişoara – Baziaş trecea la un moment dat prin anumite localităţi din Serbia, pe la Vârşeţ şi Biserica Albă, iar apoi revenea în România. Românii ar fi vrut şi Vârşeţul, au luptat ani de zile pentru el. Pentru trasarea graniţelor au intervenit şi francezii, nu a fost o operaţie simplă”, a declarat istoricul timişorean Ioan Szekenyes 

Foeni-Jasa Tomic

Discuţiile dintre cele două ţări nu s-au încheiat aici. În 1923, la Belgrad s-a semnat un nou protocol româno-iugoslav de delimitare a frontierei comune. România cedează definitiv localităţile Pardany, Modoş (devenit apoi Jaša Tomić), Krivobara şi Nagy Gaj, iar sârbii cedează: Beba Veche, Pusta Kerestur şi Jombolya (devenită Jimbolia în 1924, după alipirea României).

image


 

Sârbii recunosc suveranitatea României asupra insulei Ada-Kaleh, iar România suveranitatea vecinilor asupra insulelor Plasievita şi Ogradina. Rectificarea Protoclolului s-a făcut în 1924. 

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite