Soluţia unor britanici pentru a scăpa de chiria de 3.500 de euro: cum trăiesc acum, cu 800 de euro. „Simţeam că înnebunesc"

0
Publicat:

Un cuplu britanic a renunțat la confortul și cheltuielile uriașe ale vieții din Regat pentru a începe o viață mai simplă și mai relaxată pe o insulă grecească, unde priveliștea mării, liniștea și costurile reduse le permit „să respire”.

Cuplul de britanici, alături de fiica lor. FOTO: Instagram/Renae Wasik
Cuplul de britanici, alături de fiica lor. FOTO: Instagram/Renae Wasik

Renae Wasik, în vârstă de 43 de ani, soțul ei Pawel și fiica lor mică în vârstă de doi ani au luat o decizie care schimbă radical percepția asupra vieții: să părăsească Marea Britanie și să se mute pe insula Lefkada din Grecia, în satul Vasiliki. Motivele lor nu au fost doar financiare - deși facturile pentru casa din Welwyn Garden City ajungeau la aproximativ 3.500 de euro pe lună - ci și legate de stilul de viață și starea de bine.

„Simțeam că înnebunesc. Cerul gri mă făcea să mă simt tristă, lipsită de speranță, prinsă în capcană. Nu voiam ca fetița mea să crească în acest mediu”, povestește Renae, fondatoare a companiei The Atticism PR and Brand Development.

Pentru ea, factorii decisivi au fost costurile ridicate de trai, iernile ploioase și cenușii, sentimentul de sufocare și presiunea versus costuri mai mici, soare și un trai mai liniștit pe insulă.

În Lefkada, una dintre destinaţiile turistice preferate de români, viața familiei s-a transformat complet. Pentru casa în care locuiesc în prezent, plătesc doar 800 de euro pe lună, mai puțin decât un sfert din costurile pe care le suportau în Regat pentru o locuință suburbană cu o grădină mică.

„În Marea Britanie, plăteam aproape 3.000 de lire pe lună pentru o casă cu o grădină mică. Aici mă trezesc în fiecare zi și văd marea, mă simt liberă”, spune Renae, descriind cu entuziasm sentimentul de libertate și spațiu deschis pe care îl trăiesc acum.

Viața lor cotidiană a căpătat un alt ritm. Nu mai există alarme care să-i oblige să se grăbească, iar după-amiezile sunt dedicate explorărilor: plaje liniștite, sate pitorești, porturi cu bărci de pescuit și peisaje care îi încarcă cu energie.

„Am sacrificat confortul pentru liniște. Aici e pace, e spațiu, pot respira din nou”, a mărturisit Renae Wąsik pentru express.co.uk.

Provocările insulei

Mutarea în Grecia nu a venit, însă, fără provocări. Lefkada, deși o destinație turistică, este o insulă cu un stil de viață mai simplu decât celebrele Santorini sau Mykonos. Renae subliniază că viața reală aici presupune adaptare.

„Uneori plouă mult, nu există confort alimentar constant, iar câteodată m-am săturat să văd doar dovlecei”, a povestit femeia în mai mute materiale video distribuite pe reţelele sociale.

Cu toate acestea, comunitatea locală și atmosfera relaxată compensează aceste inconveniente, iar pentru fiica lor de doi ani, schimbarea a fost extrem de benefică.

„Este mereu afară, chiar și în decembrie. Copiii sunt cu adevărat o prioritate aici. În restaurante, personalul îi salută și le acordă atenție. În Marea Britanie, rar era băgată în seamă”, a explicat Renae Wasik.

„Acasă" nu mai este în Marea Britanie

Familia și-a planificat viitorul pe termen lung pe insulă. Au achiziționat un teren de 4.600 de metri pătrați cu vedere la mare, la un preț mai mic decât un apartament cu o cameră în Bedfordshire, urmând să construiască aici casa lor permanentă.

Începând cu luna martie, se vor muta într-o casă cu două dormitoare, situată aproape de plaje și de portul local, unde atmosfera comunitară este deosebit de puternică.

„Vecinul nostru ne oferă ulei de măsline, iar noi îl ajutăm la recoltare. Toată lumea ajută pe toată lumea”, spune Renae Wasik.

Pe lângă adaptarea la noul mediu, cei doi britanici și-au continuat activitățile profesionale.

Renae își desfășoară activitatea în PR și ajută insula să obțină vizibilitate media gratuită, în timp ce Pawel lucrează ca zugrav și decorator, colaborând cu localnicii care au nevoie de specialiști calificați.

Renae documentează aventura familiei sale pe reţelele sociale, unde conținutul său a strâns peste jumătate de milion de aprecieri. Totuși, decizia lor a atras și critici: unii au etichetat-o drept „privilegiată”, „deconectată de realitate” sau au acuzat-o că „fură locuințele localnicilor”.

„Oamenii spun că nu e ușor să trăiești și să lucrezi în străinătate, și au dreptate. Dar nici imposibil nu este. Dacă acesta este cu adevărat obiectivul tău, vei munci pentru a-l atinge. Nimic nu îți cade din cer”, a comentat Renae Wasik.

În Marea Britanie au rămas cele două fiice mari ale sale, în vârstă de 22 şi 23 de ani, şi, deşi merge periodic să le vadă sau pentru a-şi continua proiectele legate muncă, „acasă” a devenit insula grecească Lefkada, un loc în care costul vieţii libertatea, liniștea și comunitatea locală au mai multă valoare decât confortul, dar costurile ridicate ale vieții în Regatul Unit.

Magazin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite