„Porajmos”: Holocaustul uitat al romilor. Povestea masacrelor și a suferinței din ghetourile Europei
0„Porajmos” este un cuvânt în limba romani care se referă la soarta cumplită a sute de mii de romi în perioada interbelică, dar și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Aceștia au intrat sub incidența legilor rasiale ale Germaniei Naziste și au fost umiliți, mutilați și executați.
Perioada celui de-al Doilea Război Mondial a fost marcată de atrocități fără seamăn. Și nu doar împotriva militarilor. Milioane de civili au murit din motive absurde, de ordin ideologic, doar fiindcă nu „corespundeau” rasial sau etnic dictatorilor și grupărilor extremiste care puseseră stăpânire pe o parte a Europei.
Este binecunoscut Holocaustul îndreptat împotriva evreilor, eveniment dramatic în urma căruia au murit, în condiții groaznice, aproximativ 6 milioane de oameni, inclusiv bătrâni, femei și copii. Pe lângă aceștia au avut de suferit din cauza apartenenței etnice și rasiale și sute de mii de romi din Europa. O parte a acestora au îndurat legi rasiale și mutilări încă din perioada interbelică, în timp ce alții au fost masacrați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Este vorba despre „Porajmos”, Holocaustul romilor din Europa, prin care au fost exterminați peste 250.000 de oameni.
Soarta romilor europeni, între fascinație și marginalizare
Istoria romilor în Europa începe în secolul al XIV lea. Cercetările lingvistice și genetice indică faptul că romii provin din nord-vestul Indiei, de unde au început să migreze în jurul secolelor al IX lea și al XI lea. Grupuri de romi au traversat Orientul Mijlociu și Imperiul Bizantin, ajungând în Europa de Sud-Est în jurul secolului al XIV-lea. Primele mențiuni documentare arată că aceștia au ajuns în Europa, prima dată, în spațiul balcanic, iar ulterior au avansat la nordul Dunării, în principatele românești, Regatul Ungariei și statele germane.
Mai târziu și în Franța, Spania, Anglia, Italia și alte regiuni europene. Înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, se estimează că în Europa trăiau aproximativ un milion de romi. În Europa de Est, situația romilor a fost deosebit de dificilă. Și asta fiindcă aceștia au fost înrobiți și puși să muncească pe domeniile boierești, mănăstirești, domnești. În Țările Române, de exemplu, romii au fost supuși sclaviei timp de aproximativ cinci secole, până la mijlocul secolului al XIX-lea. Romii au fost eliberați din sclavie, treptat între 1843 și 1856. Asta nu i-a ferit de marginalizare.
În plus, statul modern român după cea de-a doua jumătate a secolului al XIX lea, nu a reușit să-i integreze eficient.
În Europa Centrală și de Vest, romii nu au fost înrobiți, dar au fost frecvent marginalizați și persecutați. Începând cu secolele XV–XVI, numeroase state europene au emis legi împotriva lor, expulzându-i din orașe, dând interdicții privind limba și portul tradițional dar, totodată, aplicând pedepse severe pentru cei care practicau nomadismul. În Germania și Franța, romii erau adesea considerați „străini periculoși”, iar în Spania au fost supuși unor politici de asimilare forțată. Marginalizați și alungați, mulți romi erau fie nomazi, mergând cu caravanele dintr-un loc în altul, fie sedentari, la marginea comunităților. Se ocupau cu meșteșugurile (fierari, căldărari, potcovari), cu ghicitul sau erau muzicanți și artiști ambulanți.
Unii erau lucrători sezonieri sau mici comercianți ambulanți. În același timp, în cultura europeană a apărut o imagine romanticizată a romilor, reflectată în literatură și artă, dar care coexista cu stereotipuri negative și prejudecăți persistente.
La începutul secolului XX, multe state europene au început să adopte politici de control asupra romilor, cu registre speciale pentru aceștia, cu restricții de circulație dar și supraveghere. „Înainte de preluarea puterii de către regimul nazist, romii fuseseră subiect de fascinație și ură în Europa. Deși mulți îi considerau pe romi drept străini - și erau monitorizați îndeaproape de autoritățile din Germania - cei aproximativ un milion de romi din Europa duceau vieți diverse pe întreg continentul. Unii romi trăiau în căruțe cu coviltir și călătoreau din oraș în oraș, vânzând cai și produse artizanale. Alții locuiau în orașe, târguri sau sate, ocupând diverse locuri de muncă, de la agricultură la ghicit și medicină”, preciza Jennifer Putnam cercetătoare istorică la Institutul Jenny Craig pentru Studiul Războiului și Democrației din cadrul Muzeului Național al celui de-al Doilea Război Mondial, în „The Genocide of the Roma”.
Nazismul și începutul coșmarului romilor
După ce regimul nazist a preluat puterea în 1933, a început calvarul pentru romi. Aceștia erau deja supuși restricțiilor de călătorie și anchetelor polițienești. Dar la începutul anului 1934, a fost emisă „Legea pentru prevenirea copiilor cu boli ereditare”. Această lege a legalizat și a încurajat sterilizarea forțată pentru persoanele considerate susceptibile din punct de vedere medical de a avea copii cu un „defect” de un anumit fel, dizabilități, mentale sau fizice, pe care regimul nazist le considera dăunătoare „rasei germane” . Între 1934 și 1945, peste 300.000 de persoane au fost sterilizate forțat, majoritatea femei. Multe dintre aceste femei nu au supraviețuit procedurii.
Romii au fost și ei incluși, intenționat, în această categorie pentru a-i putea steriliza. În anii 30 ai secolului XX, 500 de romi germani și austrieci au fost sterilizați. Majoritatea femei.
În 1935, romii germani au primit o altă lovitură dură odată cu adoptarea „Legea pentru protejarea sângelui german și a onoarei germane”. Era prima dintre „Legile de la Nürnberg”. Prin această lege le-a fost refuzată evreilor cetățenia, au fost interzise căsătoriile între membrii „raselor străine” și germani și a eliminat drepturile politice ale așa-numiților „non-germani”. Adoptate în septembrie, legile au fost extinse în noiembrie 1935 pentru a include și romii.
În această perioadă, romii au început să se confrunte cu restricții suplimentare în ceea ce privește viața lor. Prețurile mari ale chiriilor, executările silite, distrugerea locurilor de campare pentru rulote și hărțuirea din partea poliției au fost câteva dintre modalitățile prin care guvernul controla populațiile „țigănești”.
Ca parte a unei politici menite să „prevină” criminalitatea, bărbații romi capabili de muncă erau frecvent adunați și trimiși în lagăre de concentrare ca „vagabonzi” sau prizonieri „asociali”. Familiile romilor nomazi erau obligate să trăiască în areale restrânse permițând poliției să îi monitorizeze îndeaproape. În plus, romii au început să fie studiați de „specialiștii” în atropologie rasială ai celui de-al Treilea Reich.
Romii protestează că li se încalcă tradițiile prin interzicerea căsătoriilor între minori. „Măcar la 16 ani”
Departamentul era condus de Robert Ritter, un medic german și eugenist proeminent. „Experiența dobândită în combaterea inconvenientelor cauzate de țigani și cunoștințele derivate din cercetările rasiale-biologice au arătat că metoda corectă de a aborda problema țiganilor pare a fi tratarea acesteia ca pe o chestiune de rasă. S-a demonstrat că eforturile de a-i sedentariza pe țigani au fost nereușite, în special în cazul țiganilor puri, din cauza puternicei lor nevoi de a rătăci. Prin urmare, a devenit necesar să se facă distincția între țiganii puri și cei parțial țigani în soluția finală a chestiunii țiganilor”, îi scria acesta lui Himmler.
Totodată au fost înființate și primele lagăre speciale pentru romi. „Naziștii i-au obligat pe romi să se mute în zone centrale și să se înregistreze pentru muncă forțată. Unul dintre aceste locuri a fost Lackenbach, cel mai mare lagăr pentru romi austrieci, care a găzduit peste 2.000 de persoane în perioada de vârf”, preciza Jenny Craig în aceeași lucrare.
„Supe și tocănițe făcute din napi sau varză putredă. Brânză necomestibilă. Mazăre și fasole pline de viermi. Mâncam mâncare destinată porcilor. Sora mea și copiii ei plângeau pentru o bucată de pâine”, mărturisea unul dintre romii închiși în lagărul de la Lackenbach.
Totodată, romii care germani și austrieci care nu au ajuns în lagăre, au fost marginalizați puternic. Copiii au fost dați afară de la școală iar familiile de romi au ajuns să plătească o taxă specială.
Masacrarea sistematică a romilor din Europa
Odată cu începerea războiului, în toamna lui 1939, au fost declanșate toate măsurile pentru arestarea și trimiterea romilor în lagăre sau ghetouri. În unele cazuri, naziștii nici măcar nu i-au mai dus în lagăre, i-au ucis pur și simplu prin gazare în „dubele morții”. Pe scurt, grupuri de romi erau închiși în dube, cu țevile de eșapament introduse în interior. Motorul era turat până când toți cei din interior erau uciși. Deportările romilor din Germania, Austria și Cehoslovacia în lagăre și ghetouri din Polonia au continuat până în toamna anului 1941. De exemplu 5.000 de romi austrieci au fost deportați în ghetoul din Lodz, înființat pentru evreii din zonele învecinate.
Romii erau puși să trăiască în condiții greu de imaginat. Erau închiși într-un perimetru îngust al ghetoului, separat de prizonierii evrei. Erau puși să-și facă barăci și să trăiască într-o mizerie greu de imaginat. Ghetoul era super aglomerat și deși autoritățile naziste au fost avertizate că deja era o problemă cu foametea și epidemiile, nimănui nu i-a păsat. Ba chiar erau bucuroși că boala și foamea vor secera în rândurile celor închiși în ghetou.
Tifosul, care este transmis de păduchi, a ucis sute de persoane. În ianuarie 1942, mai supraviețuiseră 4000 de romi.
Aceștia au fost trimiși în lagărul de exterminare Chelmno nou înființat, unde au fost uciși în „dubele morții”. În mai toate ghetourile unde au fost băgați romii, condițiile erau absolut inumane.
Indignare în Slovenia, după ce un bărbat a murit agresat de un grup de romi. Doi miniștri au demisionat„Deportații au fost forțați să construiască barăci fragile în care dormeau. Condițiile dure de muncă, combinate cu supraaglomerarea și rațiile minime de hrană, au dus la moartea a 80% dintre prizonieri”, se arată în „The Genocide of the Roma”, pentru „The National WW 2 Museum”.
În vestul Europei, peste tot pe unde cucereau naziștii, situația era aceeași. Totodată în zonele ocupate din Europa de Est și Balcani, majoritatea romilor erau efectiv împușcați. Primele execuții organizate împotriva romilor au avut loc în Serbia, unde aceștia au fost omorâți ca măsuri de represalii. Practic, au fost pedesiți din cauza activității partizanilor sârbi.
Femeile și copiii evrei și romi ai căror soți și tați fuseseră împușcați au fost internați în lagăre înființate în jurul Serbiei. În lagărul de la Semlin au fost închiși 7.500 de evrei și 292 de femei și copii romi. Cazuri similare au avut loc în Croația, unde între 15.000 și 20.000 de romi au fost închiși în lagărul Jasenovac. Majoritatea prizonierilor romi au fost uciși.
Genocidul de la Auschwitz
Până în 1942, naziștii au omorât romi peste tot prin Europa, atât în vest cât și în est. În zonele estice erau în mare parte împușcați direct sau gazați în dube. Din zonele vestice au fost deportați către lagărele de concentrare.
În decembrie 1942 Himmler a emis un ordin de deportare a romilor din țările occidentale ocupate. Romii din Germania, Austria, Protectoratul Boemiei și Moraviei, Olanda, Belgia și nordul Franței urmau să fie adunați și trimiși la Auschwitz, pentru exterminare.
Primul transport de romi la Auschwitz a sosit pe 26 februarie 1943. La fel ca în ghetouri au fost obligați să construiască barăci improprii și puși să trăiască în mizerie și cu mâncare puțină.
„Lagărul Țiganilor”, cum a fost numit, a devenit supraaglomerat până în vara anului 1943. Bolile au început să secere și tot mai mulți prizonieri să moară.
Ofițerii și gardienii SS îi băteau în mod regulat și îi puneau la muncă grea.
Până la sfârșitul anului 1943, 70% dintre prizonierii din „Lagărul Țiganilor” muriseră sau fuseseră uciși. Se estimează că peste 19.000 de romi au murit la Auschwitz. În total, în timpul războiului, se estimează că au murit în jur de 250.000 de romi.
Se încarcă comentariile...
