Criza guvernamentală atinge punctul critic. Vicepreședintele PNL dezvăluie motivul real pentru care PSD vrea un premier tehnocrat
0Criza guvernamentală pare să se prelungească, în lipsa unor soluții clare pentru depășirea blocajului politic creat după demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan. Într-un interviu acordat publicației Adevărul, deputatul Alexandru Muraru, vicepreședinte al Partidului Național Liberal, a declarat că PNL nu va susține nici varianta unui guvern minoritar construit în jurul PSD, nici ideea unui cabinet tehnocrat, pe care o consideră o simplă „cacealma” lansată de social-democrați.

În privința deciziilor interne, PNL exclude orice negociere pentru un guvern minoritar propriu dacă Ilie Bolojan nu primește nominalizarea pentru funcția de premier. Muraru subliniază că președintele partidului reprezintă „piatra de căpătâi” și singura propunere acceptată, deoarece deține cea mai mare cotă de încredere din partea românilor ca lider proeuropean.
Adevărul: Cum este în acest moment atmosfera în interiorul PNL? Spre ce înclină cei mai mulți aleși, opoziție sau guvernare alături de PSD?
Alexandru Muraru: Atmosfera în PNL este cea de partid eliberat, în primul rând eliberat de un fel de a face politică. După douăzeci de ani de tot felul de încercări, de combinații politice sau de mariaje cu Partidul Social Democrat, care toate s-au sfârșit în același fel, adică cu trădarea PSD, cu costuri mari pentru Partidul Național Liberal, semnificative în materie de electorat, de percepție publică, de mod de a face politică și de politici.
În momentul de față, și vă spun că lucrurile au început să fie, din punctul meu de vedere, clare după un anumit moment, acel moment a fost seara din ziua alegerilor pentru Primăria Capitalei. Acela a fost momentul când PSD a dat drumul la această amplă operațiune, în primul rând de debarcare a lui Ilie Bolojan.
Și scopul primordial al PSD, nu ezit să o spun și îmi păstrez această convingere, a fost de a prelua, prin proxy, prin interpuși, conducerea Partidului Național Liberal. Acesta a fost scopul. Bineînțeles că el includea, într-o primă fază, doborârea lui Ilie Bolojan, dar și asigurarea, până în 2028, a unui anumit tip de a face politică. Mai ales, am identificat din timp că PSD era obsedat de ideea de a nu lăsa PNL și USR să construiască un proiect politic împreună. Pentru că era clar că dacă duci unul din cele două partide în opoziție sau pui o altă conducere cu o viziune de a elibera PNL și de a-i reda demnitatea, un asemenea proiect politic pentru 2028 nu se mai făcea.
În momentul de față, Partidul Național Liberal este mai unit ca niciodată, aș spune, în ultimii mulți ani, în jurul lui Ilie Bolojan și în jurul acestei idei de a schimba tipul de politică, fără compromisuri compromițătoare, fără angrenaje care să ne afecteze electoratul și percepția publică.
Dorința covârșitoare a celor mai mulți din PNL este de a nu mai sta la masă, în primul rând cu Partidul Social Democrat. Au fost luate trei decizii în ultimele două luni. Între timp, au început să se exprime și birourile organizațiilor, deși nu este o decizie formală a PNL, ele sunt făcute voluntar, pentru a testa această opțiune în teritoriu. S-au pronunțat cred că spre zece organizații până acum și vor urma altele în săptămânile următoare.
Și sigur că toți văd că decizia a fost de departe cea mai înțeleaptă, că această criză cu efecte devastatoare pentru români și pentru economie durează de aproape trei săptămâni, provocată de PSD, că nu există nicio soluție, că cei care au demolat Guvernul au creat această situație, dar și victime colaterale. Gândiți-vă în primul rând la UDMR, un partid care nu intra în aceste dispute nici cu PNL, nici cu USR și care a plătit acest cost. Sunt colegi de la UDMR care ne-au spus că aceasta este o situație fără precedent pentru ei, pentru că au avut o colaborare destul de constantă cu PSD, dar nu au fost niciodată puși în situația să li se demită miniștrii. Asta s-a întâmplat: miniștrii și vicepremierul fără portofoliu ai UDMR au fost demiși de către PSD. Lucru care a afectat iremediabil relațiile din coaliție.
Sigur, UDMR are altă structură a electoratului și insistă cu discuția despre formarea unei noi coaliții cu aceiași parteneri. Dar noi am făcut între timp o înțelegere cu USR, unde avem 134 de mandate, practic cele mai multe din Parlament, și în care spunem că noi cu PSD nu putem.
Nici măcar sub umbrela unui premier tehnocrat?
Nu, este exclus acest lucru. Teoria cu un premier tehnocrat nu este altceva decât o cacealma, pe care PSD a încurajat-o și în 2016 și o încurajează și acum. Ea vizează ca Sorin Grindeanu să își păstreze șefia PSD. Pentru că dacă ar fi altcineva din PSD căruia îi e frică să preia responsabilitatea guvernului cu o marjă foarte redusă de încredere, acela știe că acesta va fi un punct final în Partidul Social Democrat.
PNL nu exclude sprijinirea unui guvern minoritar PSD–UDMR, spune Mircea AbrudeanȘi mai știm un lucru pe care și PSD îl știe: dacă pui un președinte al PSD la Kiseleff și un premier PSD la Palatul Victoria, în cel mult 2 luni premierul PSD va prelua și conducerea partidului. Deci această formulă este, nu ezit să o spun, o cacealma din partea PSD, încearcă să ferească liderul de responsabilitate, să păstreze șefia PSD și să dilueze responsabilitatea pentru a-ți asuma politic, din poziția de prim-ministru, un cabinet.
O mare eroare ar fi și aceea a unui cabinet cu miniștri tehnocrați de sus până jos, prefecți, secretari de stat, agenții și așa mai departe, pentru că ar fi controlat din umbră de PSD, ar fi șantajat de PSD. Și sigur că în acel moment haosul în țară ar fi și mai mare. Toată lumea ar fi în opoziție și nimeni nu ar mai fi vinovat pentru criza pe care PSD a provocat-o. Ar trece lunile, ne-am apropia de 2028 și tot așa.
Percepția mea este că nu vom putea avea un singur guvern până în 2028. România, din cauza acestei crize pe care PSD a provocat-o, o criză cu mari consecințe nu doar economice, dar și în materie de alianțe politice. Ei au provocat o criză ireparabilă de încredere între parteneri, după multe lucruri pe care le-au mai făcut, dar până acum nu au găsit un om care să fie ferm. Nu vom putea avea decât o situație de instabilitate, cu executive de 5-6 luni, care vor rostogoli problemele și soluțiile până în 2028.
PSD ar putea totuși să construiască un cabinet minoritar.
Dacă PSD ar vrea să construiască un cabinet minoritar cu UDMR și cu minoritățile, au 177 de mandate. Până la 233 mai e cale lungă. Toți ceilalți, în afară de USR, PNL și AUR, adică SOS, POT, PACE, Uniți pentru România, neafiliați și așa mai departe, au 63 de mandate. Deci, dacă toți aceștia ar fi cooptați de PSD, ar putea ajunge undeva spre 240, suficient teoretic ca un cabinet să treacă.
Doar că am văzut o declarație a lui Kelemen Hunor, foarte corectă, în acest weekend: „Noi nu intrăm într-un cabinet minoritar decât dacă are o susținere consistentă. Noi nu putem fi susținuți de SOS, de PACE și de POT", adică structuri care s-au desprins din AUR și sunt niște clone ale AUR mai mici.
PNL ar putea să susțină un guvern minoritar format în jurul PSD?
Eu resping în totalitate această idee și nu voi vota așa ceva, pentru că ar însemna să cauționăm același tip de politică pe care PSD o face, adică un furt de încredere de la un partener sau mai mulți parteneri, promisiuni neonorate... Aceleași politici publice și programe catastrofale pe care le-am văzut, aceeași tendință de a mitui categorii socio-profesionale întregi, în ideea că în 2028 oamenii vor uita tot ce a făcut PSD și vor vota în număr mare.
Trebuie să fim realiști și să ne uităm la ce spun oamenii. Potrivit cercetărilor sociologice, PSD este astăzi cel mai ostracizat partid. Asumarea unei guvernări de către ei ar fi, da, firesc în raport cu ce au făcut, dacă demolezi un guvern înseamnă că pui altul în loc. Dar ar fi, totodată, față de opinia publică, un gest de sfidare absolută. Exact ceea ce oamenii nu au votat, adică un partid de 20% care să guverneze singur.
Deci eu exclud ideea ca PNL să susțină învestirea unui cabinet PSD. PNL poate susține, așa cum a precizat în rezoluția din 5 mai, un pachet de reforme, continuarea programelor, reformele din PNRR, aderarea la OECD, dar nu poate susține cu siguranță un cabinet cu cei care au demolat Guvernul.
Nicușor Dan chemă partidele la consultări oficiale săptămâna aceasta - SURSEDar în cazul în care social-democrații nu reușesc să formeze un guvern, ați fi dispuși să negociați o variantă de guvern minoritar PNL, fără Ilie Bolojan?
Nu, categoric nu. Această rezoluție pleacă de la o realitate: suntem într-o situație de criză absolută, gratuită, artificială. Discuția s-a personalizat foarte mult într-un mod mincinos, pe un set de narațiuni pe care PSD le-a aruncat în spațiul public.
Deși s-au lansat cele mai mari campanii de denigrare a unui premier în funcție din interiorul coaliției de guvernare, probabil un fapt fără precedent în treizeci și șapte de ani, astăzi liderul proeuropean în care românii au cea mai mare încredere, chiar și peste președinte, este Ilie Bolojan.
Deci dacă ai un om pe care îl poți pune în fruntea Guvernului, chiar și într-un cabinet minoritar, nu ai cum să renunți la el. Ilie Bolojan este piatra de căpătâi: el să fie singura propunere de prim-ministru a Partidului Național Liberal. Nu doar pentru că este președintele partidului, ci pentru că este liderul în care românii au astăzi cea mai mare încredere.
Este iarăși o minciună pe care PSD o propagă, aceea că Ilie Bolojan nu ar putea fi renominalizat de președinte. Ar putea foarte bine. Ceea ce s-a întâmplat în 2020 era într-un context total diferit, acea nenominalizare la douăzeci și patru de ore după moțiunea de cenzură care a picat Guvernul Orban era făcută tocmai pentru a provoca alegeri anticipate. Curtea Constituțională a spus că acea nominalizare nu era de bună-credință în sensul formării unui nou cabinet cu o nouă majoritate, ci pentru a fi respinsă. Ori noi nu suntem în cazul acesta, nici președintele, înțeleg, nu dorește alegeri anticipate și a exprimat public acest lucru. Deci renominalizarea lui Ilie Bolojan ar fi complet constituțională.























































