Planul secret al lui Ceaușescu cu metroul: o rețea de tuneluri folosită de Securitate în cazul unei invazii ruse

0
Publicat:

Ion Mihai Pacepa a dezvăluit faptul că Nicolae Ceaușescu nu s-a temut niciodată de Occident, Moscova fiind sigurul lui coșmar, mai ales după invadarea Cehoslovaciei.

Inaugurarea metrolului
Inaugurarea metrolului

Ion Mihai Pacepa dezvăluie în cartea sa „Moștenirea Kremlinului“ că proiectul metroului nu a urmărit modernizarea rețelei de transport a orașului, ci crearea unei rețele de tunele care să fie cunoscută numai de Securitate.

„Am fost de față când i-a arătat ministrului de Interne primul prototip al semnului care să marcheze intrarea în viitoarele stații de metrou. „Ce reprezintă“? A întrebat Ceaușescu, punându-i sub nas o placă metalică pătrată ce avea un M în mijlocul ei. „Stație de metrou“, a răspuns ministrul zâmbind (placa fusese făcută în atelierele Direcției generale a Penitenciarelor). „Greșit ca-ntotdeauna“, l-a admonestat Ceaușescu. „Ăsta-i M de la Planu’ M“. Deși ne-a făcut cu ochiul, Ceaușescu nu a glumit“.

Pacepa spune că alte rețele de tunele ar fi avut intrări secrete prin cavouri din cimitire sau subteranele unor stații de metrou.

 FOTO Comunismul în România
FOTO Comunismul în România
image

De fapt, Planul M conținea sarcinile de bază ale DIE (Departamentul de Informaţii Externe) în cazul unei invazii militare sovietice. „În toți acei ani lungi și grei în care am lucrat pentru Ceaușescu, el nu mi-a lăsat nici o clipă impresia că s-ar teme să fie torpilat de Occident. Moscova era singurul lui coșmar“. De fapt, dictatorul se temea că puterea de la Moscova îl va îndepărta de la conducerea țării.

Coșmarul s-a accentuat după ce tancurile rusești au invadat Cehoslovacia. După ce în miez de noapte Ceaușescu a aflat vestea, el i-a ordonat lui Pacepa să redacteze un plan de măsuri comun Securitate –  DIE. „DIE trebuia să-l exfiltreze din țară, în cazul în care nu mai era nimic de făcut“, dezvăluia Pacepa.

Generalul Ion Mihai Pacepa a fugit în Statele Unite ale Americii în vara anului 1978. Era cel mai înalt oficial comunist care defecta în Vest.

Planul M: otrăvirea apei și arme bacteriologice

Planul, numit Plan M, de la mobilizare, conținea: construirea unor adăposturi speciale în București și în Munții Carpați, procurarea din Occident de stații mobile radio pe unde scurte, care să fie folosite pentru a transmite mesajele lui Nicolae Ceaușescu către populație, în cazul în care posturile naționale ar fi fost capturate de invadatori, crearea unei rețele de case conspirative, depozite de arme și alimente și crearea unor unități de gherilă mixte.

În anii 70, planul M s-a îmbogățit cu alte sarcini: Securitatea trebuia să otrăvească apa potabilă și rezervele de alimente pentru a „destabiliza forțele agresoare“, dar și să folosească arme bacteriologice în cazul unei confruntări militări îndelungate.

Invadarea Cehoslovaciei a avut loc în noaptea de 20–21 august 1968 de către forțe armate din cinci state membre în Pactul de la Varșovia - Uniunea Sovietică, R.P. Bulgaria, R.P. Ungară, RDG și R.P. Polonă. România a fost singura care s-a opus. 

A doua zi, la prânz, Nicolae Ceauşescu s-a adresat celor o sută de mii de români adunaţi în faţa Comitetului Central:

„Pătrunderea trupelor celor 5 ţări socialiste în Cehoslovacia constituie o mare greşeală, o primejdie gravă pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume! (...) S-a spus că în Cehoslovacia era pericolul contrarevoluţiei. Se vor găsi poate mâine să spună că adunarea noastră oglindea tendinţa contra-revoluţionară. Apoi, răspundem tuturor: că întregul popor român nu va admite nimănui să încalce teritoriul patriei noastre!

În 21 august 1968, poziţia lui Ceauşescu era o ştire de senzaţie în presa mondială. Pentru prima dată în istoria lagărului comunist, un fapt dictat de Moscova crea opoziţie deschisă din partea altui stat membru al Tratatului de la Varşovia. 

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite