Planul mârșav al Securității de a o recruta pe „Cobra“, așa cum apărea Monica Lovinescu în notele Securității VIDEO

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a făcut publice informații din dosarul pe care organele represive ale statului român i-l întocmiseră Monicăi Lovinescu.

În primăvara anului 1955, Securitatea externă își îndrepta oficial atenția asupra Monicăi Lovinescu, una din cele mai importante voci ale exilului românesc. Tânăra colaboratoare a Radiodifuziunii Franceze căpăta, fără voia și știința ei, pseudonimul "STELA".

Monica Lovinescu FOTO Humanitas

Un lucrător al Securității externe sublinia faptul că fiica lui Eugen Lovinescu era o tânără inteligentă, ce „cunoaște elemente de vârf ale emigrației reacționare de la Paris“, iar la final consemna un detaliu aparent lipsit de importanță: Monica Lovinescu era foarte atașată de mama sa, Ecaterina, rămasă în România.

Securitatea și-a îndreptat atenția asupra corespondenței dintre mamă și fiică. Un an mai târziu, în 1956, făcea o primă analiză a scrisorilor interceptate: „Iese în evidență puternica afecțiune ce leagă pe STELA de mama sa“.

Devenea clar pentru ofițerii poliției secrete faptul că iubirea dintre mamă și fiică putea fi valorificată pentru recrutarea Monicăi Lovinescu: „Această afecțiune trebuie și, în situația nou creată, poate să fie utilizată, cu succes, în acțiunea noastră: contactarea STELEI“.

În mai 1958, Ecaterina Bălăcioiu a fost arestată, iar nouă luni mai târziu condamnată la 18 ani de temniță grea. Securitatea socotea că sosise momentul pentru a „iniția o combinație de a o recruta pe Monica Lovinescu, în schimbul eliberării mamei sale“.

Document aflat în arhiva CNSAS

În ziua de 15 decembrie 1959, Rezidența de la Paris a Securității transmitea Centralei din București faptul că „«Florin» a luat legătura cu Lovinescu Monica, discutând pe tema situației mamei sale timp de 2 ore“. Discuția a surprins șantajul la care avea să fie supusă Monica Lovinescu, dar și reacția ei. "Florin” a fost ferm si i-a transmis că "situația mamei sale este în funcție de comportarea lui Monica față de țară și că pot interveni ameliorări dacă există la Monica înțelegere și dragoste față de țară. (…) Monica a reacționat prompt, afirmând că ea nu-și vinde conștiința și declară deschis că nu poate accepta regimul din România (…). Ea a susținut că mama ei nu a călcat legile țării (…)".

Atunci, Securitatea a decis să ducă șantajul la un alt nivel. Astfel, la 9 ianuarie 1960, doi ofițeri s-au deplasat la închisoarea unde era încarcerată Ecaterina Bălăcioiu și au „obținut“ de la aceasta o scrisoare către fiica sa.

Din Centrală, scrisoarea a fost trimisă la Paris, pentru recontactarea "STELEI".

Aproape zece luni mai târziu, la 31 octombrie 1960, Rezidența de la Paris cerea Centralei să verifice informația privind moartea Ecaterinei Bălăcioiu. Răspunsul nu a întârziat: „A decedat în iulie 1960. Nu întreprindeți nicio acțiune pe baza scrisorii pe care o aveți de la mama lui STELA“.

Miraculoasa șansă a mamei de a trimite câteva rânduri fiicei nu pare să se fi irosit în registrul unei comunicări fără echivoc, menţionarea fabulistului La Fontaine în text aproape invitând spre ocolirea sensului aparent al mesajului.

Ițele timpului au împiedicat scrisoarea să ajungă vreodată la fiică, cea care neîndoielnic ar fi descifrat mesajul real transmis de mamă.

Iată conținutul scrisorii publicat de CNSAS:

„𝐷𝑟𝑎𝑔𝑎 𝑚𝑒𝑎,

𝐸 𝑏𝑎̆𝑡𝑟𝑎̂𝑛𝑎 𝑡𝑎 𝑚𝑎𝑚𝑎̆ 𝑐𝑒𝑎 𝑐𝑎𝑟𝑒-𝑡̦𝑖 𝑠𝑐𝑟𝑖𝑒. 𝑆𝑢𝑛𝑡 𝑖̂𝑛𝑐𝑎̆ 𝑎𝑖𝑐𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎𝑛𝑖 𝑚𝑢𝑙𝑡̦𝑖. 𝑉𝑎 𝑡𝑟𝑒𝑏𝑢𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒𝑝𝑟𝑖𝑛𝑧𝑖 𝑐𝑒𝑣𝑎 𝑎𝑐𝑜𝑙𝑜 𝑙𝑎 𝑟𝑎̂𝑛𝑑𝑢𝑙 𝑡𝑎̆𝑢, 𝑑𝑢𝑝𝑎̆ 𝑐𝑢𝑚 𝑠𝑒 𝑝𝑎𝑟𝑒, 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎 𝑠𝑖𝑡𝑢𝑎𝑡̦𝑖𝑎 𝑚𝑒𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑠𝑒 𝑖̂𝑛𝑑𝑟𝑒𝑝𝑡𝑒, 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑚, 𝑐𝑎̂𝑛𝑑𝑣𝑎, 𝑠𝑎̆ 𝑛𝑒 𝑎𝑠̦𝑒𝑧𝑎̆𝑚 𝑖̂𝑛 𝑓𝑜𝑡𝑜𝑙𝑖𝑢𝑙 𝑏𝑖𝑛𝑒𝑐𝑢𝑛𝑜𝑠𝑐𝑢𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑠𝑡𝑎̆𝑚 𝑑𝑒 𝑣𝑜𝑟𝑏𝑎̆ 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑢𝑛𝑎 𝑠̦𝑖 𝑎𝑙𝑡𝑎, 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑠𝑒𝑛𝑡𝑖𝑚𝑒𝑛𝑡𝑒 𝑠̦𝑖 𝑎𝑚𝑖𝑛𝑡𝑖𝑟𝑖. 𝐶𝑒𝑟𝑒 𝑠𝑓𝑎𝑡𝑢𝑙 𝑝𝑟𝑖𝑒𝑡𝑒𝑛𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑡𝑎̆𝑖 𝑠̦𝑖 𝑓𝑎̆, 𝑖𝑢𝑏𝑖𝑡𝑜, 𝑑𝑒𝑚𝑒𝑟𝑠𝑢𝑟𝑖 𝑎𝑐𝑜𝑙𝑜 𝑢𝑛𝑑𝑒 𝑒𝑠̦𝑡𝑖. 𝐸𝑢 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑓𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑡𝑎̆ (𝑐𝑒 𝑐𝑢𝑣𝑎̂𝑛𝑡 𝑎𝑛𝑎𝑐𝑟𝑜𝑛𝑖𝑐!) 𝑐𝑎̆ 𝑝𝑜𝑡 𝑠𝑎̆-𝑡̦𝑖 𝑡𝑟𝑖𝑚𝑖𝑡 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑐𝑎̂𝑡𝑒𝑣𝑎 𝑐𝑢𝑣𝑖𝑛𝑡𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑖̂𝑡̦𝑖 𝑣𝑜𝑟 𝑑𝑜𝑣𝑒𝑑𝑖 𝑐𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎̆ 𝑙𝑢𝑛𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑖𝑎𝑛𝑢𝑎𝑟𝑖𝑒 1960 𝑚𝑎̆ 𝑎𝑓𝑙𝑢 𝑖̂𝑛𝑐𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑟𝑖 𝑠̦𝑖 𝑝𝑙𝑖𝑛𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑐𝑢𝑟𝑎𝑗. 𝑁𝑖𝑐𝑖𝑜𝑑𝑎𝑡𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑚𝑎̆ 𝑣𝑜𝑖 𝑖̂𝑛𝑑𝑜𝑖 𝑑𝑒 𝑑𝑟𝑎𝑔𝑜𝑠𝑡𝑒𝑎 𝑡𝑎 𝑠̦𝑖 𝑓𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑟𝑒𝑎 𝑚𝑒𝑎 (𝑖̂𝑛𝑐𝑎̆ 𝑜 𝑑𝑎𝑡𝑎!) 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑢𝑛𝑎 𝑠̦𝑖 𝑎𝑐𝑒𝑒𝑎𝑠̦𝑖 𝑐𝑢 𝑎 𝑡𝑎, 𝑓𝑎𝑡𝑎 𝑚𝑒𝑎, 𝑎𝑑𝑜𝑟𝑎𝑡𝑎 𝑚𝑒𝑎. 𝑁𝑢 𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑝𝑡 𝑠𝑎𝑐𝑟𝑖𝑓𝑖𝑐𝑖𝑖, 𝑛𝑖𝑐𝑖 𝑟𝑎̆𝑛𝑖 𝑑𝑒𝑠𝑐ℎ𝑖𝑠𝑒. 𝑉𝑜𝑟𝑏𝑒𝑠̦𝑡𝑒 𝑖̂𝑛 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑖𝑛𝑢𝑎𝑟𝑒, 𝑐𝑒𝑟𝑒 𝑠𝑓𝑎𝑡𝑢𝑟𝑖 𝑠̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑝𝑡𝑎̆𝑚 𝑖̂𝑛𝑐ℎ𝑒𝑖𝑒𝑟𝑒𝑎, 𝑑𝑢𝑝𝑎̆ 𝑐𝑢𝑚 𝑠𝑝𝑢𝑛𝑒 𝑒𝑥𝑐𝑒𝑙𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑚𝑒𝑢 𝑝𝑟𝑖𝑒𝑡𝑒𝑛 𝐿𝑎 𝐹𝑜𝑛𝑡𝑎𝑖𝑛𝑒. 𝑉𝑒𝑧𝑖 𝑏𝑖𝑛𝑒, 𝑒𝑢 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑖̂𝑛 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑖𝑛𝑢𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑙𝑖𝑛𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑏𝑢𝑛𝑎̆ 𝑑𝑖𝑠𝑝𝑜𝑧𝑖𝑡̦𝑖𝑒 𝑠̦𝑖 𝑡𝑒 𝑠𝑡𝑟𝑎̂𝑛𝑔 𝑠̦𝑖 𝑣𝑎̆ 𝑠𝑡𝑟𝑎̂𝑛𝑔 𝑙𝑎 𝑝𝑖𝑒𝑝𝑡 𝑐𝑢 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑎̆ 𝑑𝑟𝑎𝑔𝑜𝑠𝑡𝑒𝑎 𝑓𝑟𝑒𝑛𝑒𝑡𝑖𝑐𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑚𝑎𝑚𝑎̆. 𝑈𝑛 𝑚𝑖𝑟𝑎𝑐𝑜𝑙 𝑚𝑖-𝑎 𝑖̂𝑛𝑔𝑎̆𝑑𝑢𝑖𝑡 𝑠𝑎̆-𝑡̦𝑖 𝑡𝑟𝑖𝑚𝑖𝑡 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑐𝑢𝑣𝑖𝑛𝑡𝑒 – 𝑝𝑒 𝑛𝑒𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑝𝑡𝑎𝑡𝑒, 𝑠𝑐𝑢𝑚𝑝𝑎 𝑚𝑒𝑎.

𝑀𝑎𝑚𝑎

𝐼𝑎𝑛𝑢𝑎𝑟𝑖𝑒 1960“

În anii ce au urmat, poziția Monicăi Lovinescu față de regimul comunist din România a rămas la fel de intransigentă, iar pentru Securitate neclintita "STELA" a devenit "COBRA". La microfonul Europei Libere, lingvista, eseista, criticul literar și jurnalista Monica Lovinescu a fost una dintre cele mai puternice voci ale luptei anticomuniste.

S-a dorit lichidarea Monicăi Lovinescu

Monica Lovinescu a început să colaboreze cu Radio Europa Liberă în anul 1962, devenind una dintre cele mai cunoscute voci ale postului şi unul dintre criticii cei mai vehemenţi ai regimului comunist de la Bucureşti. Ea avea două emisiuni săptămânale, „Actualitatea culturală românească“ şi „Teze şi Antiteze“ la Paris, care au avut o mare influenţă și popularitate în România comunistă.

În 1977, Nicolae Ceauşescua cerut lichidarea ei, chiar în ajunul sosirii la Paris a lui Paul Goma, pentru a cărui eliberare luptase luni de zile. Monica Lovinescu a fost bătută crunt, în curtea casei sale din Paris, de doi agenţi palestinieni trimişi de Securitate la ordinele lui Nicolae Ceauşescu.

 „Vineri, 18 noiembrie, mă întorceam acasă spre orele 5 si jumătate după-amiaza. În curtea din fața casei se aflau doi necunoscuți (al doilea, pitit după un arbust, n-a apărut decât în ultima clipă). Primul care mi-a ieșit în față m-a întrebat în franțuzește, cu accent, dacă sunt "Madame Monica". Mi-am dat imediat seama că vine din partea unor români (în Franța nu se întrebuințează "domn" sau "doamna" alături de un prenume). Avea un plic mare în mână și mi-a spus că e un mesaj, să intrăm în casă să mi-l citească. Am simțit că e ceva suspect și am refuzat. A insistat să intre. Am refuzat din nou. Atunci a apărut și al doilea și au început să-mi dea în cap. Mi-am pierdut repede cunoștința, dar am apucat să țip. Un trecător (funcționar la poștă) s-a repezit și i-a pus pe fugă”, a povestit ulterior Monica Lovinescu.

A fost dusă la spital în comă, dar după cinci zile, încă nerefăcută, s-a ridicat din pat pentru a fi de față la conferinţa de presă a lui Paul Goma la televiziunea franceză şi pentru a nu rata ocazia de a denunţa agresiunea la microfonul Europei Libere.

„Erau - mi-a spus un vecin care i-a zarit fugind si l-a ajutat apoi pe functionarul de la posta sa ma transporte in casa si sa cheme politia - doi tineri cam negriciosi. Nu mi-au luat nici cheile, nici banii, nici poseta, absolut nimic. Lesinasem, ma lovisera in cap cu un obiect dur. Doctorul mi-a spus la spital ca loviturile erau prea puternice pentru a fi fost date doar cu pumnul. Capul era umflat si in sange. N-am avut insa o fractura craniana, doar un traumatism cranian si o fractura la baza nasului. Am iesit din coma la spitalul Saint Louis cand mi se faceau radiografiile. Azi m-am intors inainte de termen acasa, semnand o hartie in care-mi asum raspunderea pentru eventuale consecinte (o congestie cerebrala nu e de exclus - mi-au spus doctorii - timp de doua saptamani)“.

După Revoluţie, în România au apărut volume scrise de Monica Lovinescu, unul dintre ele, „Fenomenul Piteşti“, făcând referire la crimele odioase din puşcăriile comuniste.