Pe podium la peste 50 de ani: modele care dovedesc că stilul nu are vârstă FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au peste 50 de ani şi îşi poartă vârsta cu mândrie. Nu oriunde, ci chiar pe cele mai mari podiumuri de modă ale lumii. Grija şi acceptarea transformărilor propriului corp sunt dovada frumuseţii autentice a acestor femei.

Modele ca JoAni Johnson, Bethann Hardison şi Roshumba Williams sunt dovada clară a faptului că viaţa de model nu se încheie la 50 de ani. Mai mult, vârstă 50+ poate reprezenta o dovadă a înţelegerii transformărilor normale ale corpului, atunci când este purtată cu mândrie.

Câteva exemple de femei care urcă pe podium la peste 50 de ani:

JoAni Johnson, 67 de ani

La 67 de ani, JoAni Johnson se află într-un punct interesant al carierei sale de model. Deşi este destul de nouă în lumea modei, atitudinea şi aspectul ei nu dau deloc de înţeles că ar fi novice a industriei. Femeia a fost contactată recent pentru a prezenta Fenty, noua marcă de lux a lui Rihanna.

Iman, 61 de ani

Iman este considerată unul dintre pilonii lumii modei. Cu peste patru decenii de experienţă pe podium, a apărut pe copertele revistelor „Vogue“, „Essence“ şi „Vanity Fair“. A lansat Iman Cosmetics, o gamă de produse cosmetice destinată femeilor de culoare.

Bethann Hardison, 61 de ani

Bethann Hardison şi-a format propria agenţie în eforturile sale de a diversifica industria modei. Câţiva ani mai târziu, alături de Iman, ea a fondat Coaliţia Black Girls pentru a sprijini şi a promova modelele de culoare.

Grace Jones, 69 de ani

E o legendă vie. Stilul ei, atitudinea şi starea electrică o însoţesc pe fiecare podium pe care păşeşte. Jones a semnat cu agenţia de modele Wilhelmina la vârsta de 18 ani. După ce s-a mutat la Paris, a prezentat pentru designeri celebri precum Yves Saint Laurent, Kenzo Takada şi Claude Montana. A intrat în lumea filmului şi a muzicii, lansând o serie de albume şi jucând în câteva filme.

Roshumba Williams, 50 de ani

Roshumba Williams a fost descoperită de designerul Yves Saint Laurent în 1987. A făcut valuri atunci când a apărut pe coperta revistei Sports Illustrated Swimsuit Edition la începutul anilor '90. Roshumba este şi autoarea cărţii „The Complete Idiot's Guide to Being a Model“.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite