Patima sângeroasă a românilor cu ștaif de la 1800. A fost încurajată de Cuza și practicată de figuri legendare
0În secolul al XIX-lea, dulelul devenise o reală patimă pentru înalta societate românească. Boierii, intelectualii sau ofițerii își rezolvau și conflictele minore sau absurde cu spada și pistolul. Inclusiv mari personalități ale istoriei și politicii românești au fost implicate în dueluri.
Duelul de onoare a ajuns târziu la români. De înțeles, având în vedere decalajul dintre Occident și Principatele Române. Mai precis, românii, așa cum arăta și Dimitrie Cantemir în scrierile sale, nu aveau habar de duel, în secolul al XVIII-lea. Și asta în condițiile în care duelul de onoare era ceva obișnuit în Europa Occidentală, cu precădere în Italia și Franța, încă din secolul al XVI-lea.
Duelul de onoare a fost cunoscut de români abia în secolul al XIX-lea, odată cu întoarcerea fiilor de boieri din străinătate, unde erau trimiși la învățătură, sau de la ofițerii francezi, ruși și austrieci care au ajuns pe teritoriul Principatelor în anii tulburi ai războaielor ruso-austro-turce.
Obișnuiți, de secole, cu armele, războiul și bătaia, românii au îmbrățișat rapid moda duelului de onoare. Evident, vorbim de românii din înalta societate, ofițeri, intelectuali, boieri. Astfel că duelul a devenit ca un drog în rândul protipendadei. Fiecare se bătea cu fiecare pe unde apuca și din cele mai stupide motive, de la o vorbă aruncată în vânt și până la o privire sau o călcătură neintenționată pe picior.
„Duelul este la ordinea zilei”, scria poetul Vasile Alecsandri la mijlocul secolului al XIX-lea. Nici măcar legile care interziceau duelul și îl priveau ca faptă penală, începând cu anul 1865, nu au putut opri isteria duelului în „lumea bună”.
Alexandru Ioan Cuza, un pasionat de duel, a încurajat omorul pentru onoare
Unul dintre cei mai pasionați duelangii a fost Alexandru Ioan Cuza. Primul voievod al Principatelor Unite învățase arta scrimei de la un maestru francez, în timpul studiilor făcute în străinătate. Întors în țară, Cuza a adus cu sine și plăcerea pentru dueluri.
„Alexandru Ioan Cuza este un cunoscut şi convins duelist. Se iniţiase în arta scrimei cu generalul Menetrier, fost ofiţer al lui Napoleon I, iar în patrimoniul Muzeului Municipiului Bucureşti se păstrează trusa cu pistoale pentru duel, primită de la Napoleon al III-lea. Cunoaştem în mod precis o afacere de onoare avută cu Costache Rolla”, se arată în cartea „Pe câmpul de onoare: o istorie a duelului la români”, a lui Mihai Chiper.
După ce ajunge domnitor, Alexandru Ioan Cuza ajunge să încurajeze duelul, motivând că ar întări spiritul onoarei în rândul ofițerilor.
„Ajuns la conducerea statului, Cuza încurajează personal afacerile de onoare pentru a întări spiritul de corp al armatei, şi nu numai. Din ordinul expres sau sub directa sa supraveghere au loc dueluri interesante, încheiate în mod tragic”, preciza Mihai Chiper în aceeași lucrare.
Abia către sfârșitul domniei, Cuza înțelege că mania duelului devenise o problemă în rândul protipendadei și a scos acest obicei sângeros, în afara legii.
„Te scot la Copou! Te spintec, pământ te fac, furnici și viermi”
„Te scot la Copou! Te spintec, pământ te fac, furnici și viermi“, era una dintre invitațiile obișnuite, la Iași, în urma cele mai mici jigniri sau priviri nepotrivite.
Câteva dueluri în care au fost implicate personalități ale vremii au rămas memorabile. Unul dintre acestea îl are ca protagonist pe faimosul medic Carol Davila. Numele său real era Carlo Antonio Francesco D'Avila, era francez la origine, născut în Italia. A ajuns la București, chemat de domnitorul Barbu Știrbei pentru a organiza serviciul medical în Țara Românească. Trebuia să stea trei ani, dar a rămas toată viața în Principate, contribuind până în 1884, la dezvoltarea vieții medicale pe aceste meleaguri.
Carol Davila a primit cetățenia română în timpul domniei lui Carol I și a fost numit general în armata română responsabil cu partea sanitară. Deși medic, generalul Davila a fost protagonistul unui duel cu un locotenent. Mai precis, în timp ce se afla în inspecție la spital, Davila l-a prins pe locotenentul Apostolescu fumând în interior, în ciuda regulamentului care interzicea acest lucru. Davila îi smulge ofițerului țigara și i-o stinge pe obraz.
Incitat de ministrul de Război, generalul Emanoil Florescu, locotenentul Apostolescu îl provoacă la duel pe medicul Davila. Deși renumitul medic era pregătit să-și ceară scuze, recunoscând că a exagerat cu gestul său, nu mai putea refuza duelul. Apostolescu alege ca armă pistoalele. Davila, un om de onoare și cu suflet mare, îl avea în mână pe Apostolescu, dar îi cruță viața. Mai precis, tânărul ofițer se pierde și trage aiurea. Un bun țintaș, Davila l-ar fi putut ucide ușor, dar preferă să descarce pistolul în aer. Locotenentul Apostolescu își cere scuze.
Patronul de ziar, omorât în duel
Al doilea duel de mare notorietate este cel dintre Nicolae Filipescu, primar al Bucureștiului, jurnalist de renume și important om politic român al secolului al XIX-lea, și nu mai puțin celebrul George Emanuel Lahovary, om politic conservator, ziarist și diplomat român.
Tot scandalul a pornit, în anul 1897, de la un articol apărut în ziarul patronat de la Lahovary, „L'independence roumaine“, în care Nicolae Filipescu, la rândul său cu vederi conservatoare, este considerat duplicitar, că face politică în favoarea liberalilor și încă câteva remarci considerate absolut jignitoare.
Fără să stea prea mult pe gânduri, Filipescu îl provoacă pe Lahovary la duel. Nicolae Filipescu avea porecla „Tigrul“ și era un duelangiu cunoscut atât pentru tehnica sa foarte bună cu spada, dar și pentru agresivitate. De altfel, Filipescu mai provocase la duel și pe directorii altor ziare, de la Telegraful și până la Adevărul.
Tocmai de aceea, Lahovary, mai puțin experimentat, a încercat să caute împăcarea cu Filipescu. Acesta din urma a fost însă intransigent, trebuiau să se dueleze pe viață și pe moarte, cu sabia.
Locul ales a fost sala de gimnastică şi scrimă a Societăţii Bukarester Turnverein. Ambii combatanți și-au scris testamentul și au plecat la locul duelului.
Nicolae Filipescu l-a ucis pe Lahovary. Distinsul diplomat nu a mai putut fi salvat de medici. Înmormântarea sa a fost grandioasă, iar Filipescu și-a atras oprobiul public. Nicolae Filipescu este judecat pentru omor, dar grațiat la ordinul lui Carol I. Ba chiar, la începutul secolului al XX-lea ajunge și ministru de Război.
Flirtul aducător de moarte
Amorul sau onoarea familiei reprezenta unul dintre cele mai întemeiate motive de duel pentru protipendada română.
Un episod elocvent este cel al lui Costache Balș, reprezentant al unei importantei familii boierești din Moldova. La mijlocul secolului al XIX-lea, în timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica, Costache Balș era șeful poliției din Principatul Moldovei, dar și ginerele lui Ghica Vodă, fiind căsătorit cu fiica sa, domnița Natalia. La un bal dat de domnitor, soția lui Costache Balș - și fiica domnitorului - s-a apucat să-i facă ochi dulci unui ofițer austriac, von Stolberg. Supărat, Costache îl provoacă la duel pe ofițerul austriac. Arma aleasă a fost pistolul. Costache nu face față priceperii ofițerului austriac și este împușcat mortal.
Un alt episod celebru este duelul dintre Dimitrie Bolintineanu, cunoscutul autor al poeziilor patriotice cu tematică istorică, și Vasile Mălinescu, om politic și publicist român. Duelul a avut loc la Paris în anul 1850, iar Bolintineanu era să-și piardă viața. Mălinescu l-a iertat și a tras în aer.
La rândul său, scriitorul Ion Heliade Rădulescu scapă cu viață, cu mult noroc, după un duel cu un ofițer de cavalerie, Iancu Isvoranu.
Se încarcă comentariile...
