Cel mai mare „dosar X" al istoriei. Unde a dispărut armata de 50.000 de oameni a regelui Cambyse

Acum 2500 de ani, în deșertul Egiptului, avea loc cea mai enigmatică și totodată cea mai mare dispariție din istoria omenirii. Peste 50.000 de oameni au dispărut fără urmă. O întreagă armată persană a fost înghițită de deșert. Și nimeni nu i-a mai văzut vreodată. 

Armata lui Cambyses a dispărut fără urmă FOTO wikipedia

În anul 525 î.Hr., puternicul Imperiu Egiptean căzuse sub loviturile perșilor. Regele Cambyses al II-lea, fiul lui Cyrus cel Mare, întinsese granițele uriașului său imperiu în Africa de Nord. Cu toate acestea, în vechiul Egipt exista o enclavă care îi sfida autoritatea: celebra oază Siwa, acolo unde se afla Oracolul lui Amon. Era unul dintre cele mai sfinte locuri din Egiptul faraonic și se spune că acolo s-a închegat o rezistență în jurul preoților lui Amon, condusă de tânărul faraon Petubastis al III-lea.

„Regele lumii”, așa cum se intitula suveranul persan, nu putea accepta o asemenea sfidare, mai ales că ar fi creat un precedent periculos, care ar fi îndemnat la revoltă și alte neamuri aflate sub stăpânirea perșilor. Așa că a trimis către Siwa o armată uriașă pentru acele vremuri: nu mai puțin de 50.000 de oameni, meniți să distrugă Oracolul lui Amon și întreaga rezistență egipteană. Armata a plecat către Siwa, dar nu a mai ajuns niciodată la destinație. După 2.500 de ani, nimeni nu știe cu adevărat ce s-a întâmplat cu armata lui Cambyses, aceasta fiind una dintre cele mai misterioase dispariții din istorie.

Atunci când țara „Zeului Soare” a căzut în mâinile stăpânilor Asiei

Povestea începe la jumătatea mileniului I î.Hr., atunci când Egiptul era o superputere economică și militară a Orientului. În perioada domniei lui Amasis al II-lea (cunoscut și sub numele de Ahmose al II-lea), Egiptul traversa o epocă de înflorire cunoscută sub numele de Renașterea Saită. Deși nu mai deținea întinderile teritoriale vaste de pe vremea lui Thutmose al III-lea sau Ramses al II-lea, când imperiul se întindea până la Eufrat, Egiptul sub Amasis era o putere economică și militară de prim rang, concentrată pe o strategie de „soft power” și alianțe maritime. Teritorial, inima regatului era formată din Valea Nilului și Deltă, însă controlul său se extindea asupra Peninsulei Sinai și, cel mai important, asupra insulei Cipru, pe care Amasis a cucerit-o, transformând-o într-un punct strategic de control al comerțului din Mediterana de Est.

Din punct de vedere geopolitic, Amasis a înțeles că Egiptul nu mai putea fi o forță expansionistă terestră, fiind amenințat de extinderea terifiantă a puterii persane, noul lider al geopoliticii orientale, așa că a ales să construiască un „imperiu de influență”. El a stabilit legături strânse cu orașele-stat grecești, oferindu-le acestora portul Naucratis ca un antrepozit comercial exclusiv, ceea ce a adus o prosperitate imensă trezoreriei egiptene.

Granițele sale erau securizate printr-un sistem de mercenari bine plătiți, în special greci și carieni, care formau coloana vertebrală a armatei. La vest, influența sa ajungea până în Cyrenaica (Libia de astăzi), unde, după conflicte inițiale, a stabilit relații diplomatice și matrimoniale, consolidând astfel frontiera deșertică.

La sud, în Nubia, deși nu mai exercita un control administrativ direct încă din perioada Regatului Nou, Amasis menținea o sferă de influență ce proteja rutele comerciale către resursele de aur și fildeș. Practic, Egiptul lui Amasis al II-lea nu era un imperiu geografic mamut, ci un stat extrem de bogat, cosmopolit și fortificat. Bogăția și luxul au reprezentat însă punctul nevralgic al țării: apărarea se baza pe mercenari cu o loialitate îndoielnică, iar resursele nemăsurate au atras atenția perșilor. Marii regi din centrul Asiei, care puseseră deja stăpânire pe o mare parte a Orientului, ajungând până la țărmurile Mediteranei, și-au propus cucerirea Egiptului.

Cambyses al II-lea, urmașul lui Cyrus al II-lea cel Mare (întemeietorul Imperiului Persan), a profitat de faptul că, după moartea lui Amasis al II-lea, pe tron a urcat fiul acestuia, Psamtik al III-lea — un lider mult prea tânăr, neexperimentat și influențabil. Cambyses nu a ezitat: în anul 525 î.Hr., și-a îndreptat armatele uriașe către Egipt. Așa cum era de așteptat, trădarea a venit din interior. Phanes din Halicarnas, un comandant al mercenarilor greci din armata egipteană, i-a oferit lui Cambyses informații vitale despre rutele de aprovizionare și punctele slabe ale apărării.

Elementul decisiv al campaniei a fost însă logistica superioară. Pentru a traversa deșertul ostil din Peninsula Sinai, Cambyses a încheiat un pact cu triburile arabe, care i-au furnizat rezerve uriașe de apă transportate de cămile, facilitând astfel marșul spre Pelusium, „poarta de est” a Egiptului. Bătălia care a urmat a fost sângeroasă și decisivă. După înfrângere, armata egipteană s-a retras la Memphis. Cambyses a inițiat un asediu brutal, iar după căderea zidurilor orașului, rezistența a fost definitiv zdrobită. Faraonul Psamtik al III-lea a fost capturat și, în urma unei tentative eșuate de revoltă, executat. Astfel, Egiptul a devenit a șasea satrapie a Imperiului Persan.

Totuși, Cambyses nu a fost recunoscut niciodată ca rege de către preoții lui Amon din Oaza Siwa. Acolo se afla Oracolul lui Amon, cel mai sfânt loc din Egipt; Amon era „Regele Zeilor” și simbolul suprem al puterii. Centrul era atât de respectat în lumea antică, încât, mai târziu, însuși Alexandru cel Mare avea să facă un pelerinaj periculos prin deșert până la Siwa pentru a fi proclamat fiu al zeului — un gest care i-a oferit legitimitatea divină de a domni peste Egipt. Fără confirmarea preoților de aici, Cambyses rămânea, în ochii multora, un uzurpator.

Mai mult, în jurul preoților lui Amon se cristalizase o rezistență puternică sub conducerea tânărului rebel Petubastis al III-lea. Localnicii începuseră să refuze plata taxelor către perși, un precedent periculos care putea inspira și alte popoare cucerite. Sfidarea l-a înfuriat pe Cambyses al II-lea, care a decis să distrugă Oracolul și să-i elimine pe toți cei care i se opuneau în acea oază izolată.

Peste 50.000 de oameni dispăruți fără urmă

Cambyses a ordonat formarea unei armate redutabile, formată din 50.000 de soldați. Aceștia au fost trimiși din Teba către Siwa cu misiunea de a rade de pe fața pământului Oracolul lui Amon. Potrivit lui Herodot, uriașa oaste a mărșăluit timp de șapte zile prin Deșertul Libian, ajungând într-o oază neidentificată cu certitudine nici astăzi. După acest popas, armata persană pare să fi intrat în pământ. Nimeni nu a mai aflat vreodată soarta celor 50.000 de oameni. Herodot relatează, bazându-se pe mărturiile localnicilor, că în timp ce soldații luau prânzul undeva între oază și destinația finală, un vânt din miazăzi de o violență apocaliptică a ridicat coloane imense de nisip care au îngropat întreaga armată, ștergând-o definitiv din istorie.

„Perșii au pornit din oază peste nisipuri și ajunseseră cam la jumătatea distanței dintre acel loc și țara amonienilor când, în timp ce își luau masa de prânz, un vânt a început să sufle din miazăzi, puternic și aducător de moarte, purtând cu sine coloane uriașe de nisip vârtejit, care au acoperit cu totul trupele și le-au făcut să dispară definitiv. Astfel s-a întâmplat cu această armată, după spusele amonienilor”, preciza Herodot. Nici până astăzi nu se știe ce s-a întâmplat cu acea armată.

Ipoteze ale specialiștilor moderni

Timp de milenii, povestea a fost privită cu un amestec de scepticism și fascinație, mulți istorici moderni considerând-o o simplă invenție a lui Herodot, menită să ilustreze nebunia lui Cambyses de a trimite o armată uriașă prin deșert. Sau, mai mult decât atât, o unealtă de propagandă a preoților lui Amon de a convinge pe toată lumea de puterea marelui zeu egiptean, care i-a pedepsit exemplar pe inamicii trimiși să îi distrugă Oracolul. Și totuși, ce s-a întâmplat cu armata lui Cambyses? Sunt specialiști care spun că era posibil ca armata să fie înghițită de o furtună de nisip. Natura extremă a deșertului Sahara face ca fenomenul „khamsin-ului”, adică furtunile de nisip care pot dura zile întregi și pot altera drastic geografia dunelor, să ofere o bază plauzibilă pentru un astfel de dezastru natural.

Arheologia secolului XX și a începutului de secol XXI a încercat să găsească dovezi fizice ale acestui masacru geologic. Sunt expediții celebre, precum cea a contelui László Almásy sau eforturile geologului Tom Brown, organizate pentru căutarea unor fragmente de armură sau resturi osteologice, ceva palpabil care să indice faptul că acea armată a pierit în deșert. Însă imensitatea dunelor, care pot atinge înălțimi de peste o sută de metri, a zădărnicit orice efort. Până când, în anul 2009, frații Angelo și Alfredo Castiglioni, cunoscuți pentru descoperirea „orașului de aur” Berenike Panchrysos, au dat peste niște arme din bronz, brățări de argint masculine și sute de fragmente de schelete umane în apropierea oazei Siwa.

Descoperirea indică faptul că armata persană nu a fost distrusă complet de o furtună de nisip care a îngropat-o sub dune. Mai degrabă, furtuna a provocat haos și panică în rândul armatei, împrăștiind-o, separând diferitele „regimente” și grupuri de armată. Furtuna a forțat soldații să se despartă unii de alții, ceea ce i-a făcut vulnerabili. O parte au murit sufocați de dune, alții au rătăcit prin deșert, doborâți de căldură, sete și foame, iar alții au fost uciși, cel mai probabil de egipteni. Chiar și așa, unii specialiști au rămas sceptici. Până în prezent, nu se știe cu exactitate ce s-a întâmplat cu armata lui Cambyses.