Casa părintească a domnitorului Cuza, complet renovată. De la spital pentru răniţi și casă de moravuri ușoare, la muzeu
0Casa în care a copilărit domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care a realizat Unirea Principatelor Române din 1859, a fost complet renovată cu fonduri europene. A fost școală de fete, spital pentru răniţi, casă de moravuri ușoare, ulterior devenind primul muzeu din Galați.

În cadrul unui proiect cu fonduri europene de 3 milioane de lei, primul muzeu din Galaţi a fost consolidat şi dotat cu vitrine şi panouri de expunere moderne. S-au desfăşurat lucrări de consolidare, restaurare şi amenajare De asemenea, se va realiza şi un tur virtual al clădirii.
„Reabilitarea Casei Cuza Vodă, primul muzeu înființat în Galați, aproape de final”, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Galați, pe pagina personală de Facebook.

Casa a fost cumpărată în anul 1827 de Ioan Cuza, tatăl lui Alexandru Ioan Cuza. În această casă, domnitorul român Alexandru Ioan Cuza şi-a petrecut copilăria şi o bună parte din tinereţe. Potrivit istoricilor, acesta a locuit în imobil şi după căsătoria cu Elena, în 1843, dar şi în perioada în care a fost pârcălab de Galaţi.
Din 1913, în fosta casă a lui Cuza a funcţionat Şcoala de fete, iar în anii 1916-1918 a fost spital pentru răniţi şi a găzduit familii de refugiaţi.

Salonul domnitorului Al.I Cuza, FOTO: Consiliul Județean Galați
Cum a ajuns loc al moravurilor ușoare casa părintească a domnitorului Cuza
Potrivit istoricilor, soarta casei avea să se schimbe în 1920, când a fost vândută unor negustori. Galațiul fiind un important oraș port la Dunăre în acea vreme, plin de negustori veniți din toate colțurile lumii, noii proprietari au decis să o transforme într-o casă de moravuri uşoare. Sub denumirea de Hotel Royal, clădirea a fost reamenajată, iar la parter şi la etaj existau 24 de încăperi. Bordelul a fost deschis până în 1937.

Caza Cuza este în plin proces de reabilitare FOTO: CJ Galați
„Din iniţiativa unor gălăţeni, în anul 1937 s-a constituit Asociaţia "Casa Cuza Vodă" care, din fondurile strânse prin subscripţie publică, donaţii şi contribuţia autorităţilor locale şi centrale, a cumpărat fosta casa părintească a lui Alexandru Ioan Cuza şi, la 24 ianuarie 1939, a fost inaugurată ca muzeu, sub denumirea de Muzeul Casa Cuza Vodă”, se arată pe site-ul Muzeului de Istorie Galați.
Tot de pe site-ul instituției de cultură aflăm că, în perioada 1994-1995, s-a reorganizat expoziţia permanentă de la Casa "Cuza Vodă" (clădirea principală) urmându-se două criterii: relevarea personalităţii lui Alexandru Ioan Cuza şi prezentarea oraşului Galaţi în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi primele decenii ale secolului al XX-lea, ca centru comercial, economic şi cultural al României moderne.

Casa părintească a domnitorului Al. I. Cuza FOTO: Muzeul de Istorie/Facebook
În curtea muzeului se află un alt monument istoric, bustul lui Alexandru Ioan Cuza, realizat la 1886, înscris în lista monumentelor istorice.
În primele trei săli de la parter, vizitatorii pot vedea mobilierul din cele mai reprezentative stiluri ale epocii, piesele decorative de factură europeană, obiectele care au aparţinut unor personalităţi locale şi naţionale amintesc de ospitalitatea unor renumite gazde de altădată: Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Costache Negri.
Se remarcă în acest ambient: garnitura de mobilier dăruită de domnitorul Alexandru Ioan Cuza colaboratorului său Anghel Duca, biblioteca lui Mihail Kogălniceanu şi gheridonul ministrului Gheorghe Lecca (daruri din partea Regelui Carol I), dar şi piesele din serviciile de masă ale familiilor Cuza, Negri, Kogălniceanu.