Noul director de creaţie al casei de modă Gucci va fi Sabato De Sarno, actualul director de modă de la Valentino

0
Publicat:

Italianul Sabato De Sarno, actualul director de modă al casei Valentino, va prelua funcţia de director de creaţie al brandului Gucci, informează AFP, citată de Agerpres.

Sabato De Sarno. FOTO Facebook Gucci
Sabato De Sarno. FOTO Facebook Gucci

Schimbarea vine după demisia lui Alessandro Michele de la sfârşitul anului 2022, au anunţat sâmbătă, într-un comunicat comun reprezentanţii companiei Gucci şi cei ai grupului Kering, din care face parte casa italiană.

Sabato De Sarno, care coordona până acum colecţiile masculine şi feminine ale casei Valentino, „îşi va prelua noile responsabilităţi imediat după ce se va elibera de obligaţiile asociate funcţiilor sale actuale” şi va prezenta „prima sa colecţie în cadrul Săptămânii Modei Feminine de la Milano, în septembrie 2023”, precizează comunicatul de presă.

Creatorul de modă napolitan îi urmează în această funcţie stilistului Alessandro Michele, care a deţinut timp de şapte ani funcţia de director de creaţie la casa Gucci, pe care a părăsit-o în noiembrie 2022.

Adus la Gucci pentru a salva brandul şi pentru a relansa vânzările sale în scădere, Alessandro Michele a oferit casei italiene un nou suflu prin intermediul unor colecţii îndrăzneţe, care conţineau adeseori motive florale şi ludice, dar nu a reuşit totuşi să îi relanseze vânzările cu aceeaşi vigoare de care beneficiau concurenţii săi.

Sabato De Sarno va colabora cu CEO-ul casei de modă, Marco Bizzarri. El va avea sarcina „de a defini şi de a exprima viziunea creativă a casei Gucci prin colecţii feminine şi masculine, marochinărie, accesorii şi lifestyle”.

Sabato De Sarno şi-a început cariera la Prada în 2005, apoi s-a alăturat casei Dolce & Gabbana înainte să înceapă să lucreze pentru Valentino în 2009, unde a urcat în ierarhie până a devenit director de modă.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite