Misterul originii romilor și cum au ajuns pe teritoriul țării noastre. Au trăit secole de abuzuri
0Acum 170 de ani, robii țigani de pe moșiile boierești, mănăstirești și domnești erau eliberați. Și asta după secole de obijdurire și abuzuri îndreptate împotriva lor din partea stăpânilor laici, dar și bisericești. Eliberarea romilor nu a însemnat și o îmbunătățire a traiului acestora.
Romii sau tiganii, cum erau cunoscuți în trecut, sunt o etnie cu origini încă misterioase care a ajuns în stăpânirea boierilor și clerului din Principatele Române acum câteva sute de ani în urmă. Traseul migrației acestora către Principtate este încă subiect de dezbatere, în schimb soarta lor în Moldova și Valahia este bine cunoscută din scrierile vremii. Timp de câteva secole aceștia au avut statutul de robi, fiind exploatați din toate punctele de vedere de marii feudali laici și ecleziastici. Au fost eliberați din robie abia la mijlocul secolului al XIX-lea. Chiar și după aceea, romii s-au zbătut multă vreme în sărăcie și marginalizare, politicile de integrare ale acestora fiind mult timp aproape inexistente.
Romii, o populație cu origine misterioasă care însoțeau triburile de migratori
Originea țiganilor, cum erau cunoscuți în Evul Mediu românesc, este destul de misterioasă. Adică nu există o unanimitate de opinii privind originea geografică și etnică precisă a populațiilor rome. Unii specialiști, în special lingviștii, spun că romii vin din zona Asiei, mai precis din zona Indiei de nord, actualul Punjab. Şi traseul lor este un subiect de dezbatere pentru cǎ nu se știe cu exactitate ce rută au urmat către Europa. La vremea migrației, romii erau nomazi. Poate au fost de la început sau au devenit nomazi din cauza unor evenimente excepționale în zona lor de baștină, fie invazii, fie cataclisme. Se presupune că romii au plecat din Punjab, undeva prin secolul al XII-lea, și s-au deplasat vreme de câteva decenii, prin Armenia, către Imperiul Bizantin.
Spre deosebire de mulți nomazi asiatici, romii nu erau populații războinice, fiind mai degrabă recunoscuți pentru talentul lor meșteșugăresc, fiind buni la prelucrarea metalelor și a lemnului. Pentru ca erau neamuri fără putere militară, romii au fost expuși marginalizării și exploatării prin zonele pe unde au trecut. În Imperiul Bizantin erau numiți „egipteni”, poate din cauza culorii pielii. Totodată, mulți le spuneau „athinganos”, de unde vine și numele de „țigan”. Acest cuvânt însemna „de neatins”. Și în legătură cu această denumire au fost emise mai multe ipoteze. De la cele peiorative, adică „de neatins", o categorie paria, de jos, până la cele cu impact religios. Mai precis, romii ar fi fi o serie de convingeri cultural-religioase care le interziceau să fie atinși de străini.
În secolul al XIII-lea, prezența lor este atestată în Imperiul Bizantin, atunci când patriarhul Gregorios II Kyprios vorbește despre athinganos și taxele pe care aceștia le-au plătit. Nu au zăbovit prea mult prin Imperiul Bizantin, poate tocmai datorită acelor taxe împovorătoare. În secolul al XIV-lea sunt prezenți în Bulgaria și Serbia, după cum arată documentele din 1348 și 1378, emise de țarul sârb Ștefan Dușan și țarul bulgar Șișaman. O altă ipoteză arată că romii au ajuns în Balcani odată cu trupele otomane. Alții spun, și aceasta este varianta considerată cea mai plauzibilă, cǎ romii au fost aduși ca robi din Imperiul Otoman în mănăstirile din Balcani închinate Patriarhiei de la Constantinopol sau mănăstirilor grecești.
Aduși de voievozi ca robi pe domeniile boierești și mănăstirești
Așa au ajuns și în Principatele Române. Unele opinii spun că aceștia au ajuns prima dată în Oltenia și Muntenia aduși de triburile pecenegilor și cumanilor, războinici de stepă din Asia. Cea mai plauzibilă variantă este importul de robi din Bulgaria și Serbia. Romii au ajuns robi pe moșiile și la mănăstirile din Valahia, aduși, probabil prin secolul al XIV-lea, de voievozii care se înrudeau cu țarii bulgari și sârbi. Primii robi țigani din Principate sunt amintiți de un document din 1385. Este vorba despre un act de danie al voievodului Dan I al Țării Românești prin care 40 de sate țigănești sunt dăruite Mănăstirii Tismana. Feudalii valahi aveau, de asemenea, robi țigani.
În Moldova, romii au ajuns mult mai târziu. Sporadic sunt menționați în timpul lui Alexandru cel Bun, în secolul al XV-lea. Cei mai mulți robi țigani ajung în Moldova, în timpul lui Ștefan cel Mare. Acesta îi aduce, drept pradă de război, în urma campaniilor îndreptate împotriva Valahiei. Inițial, romii au fost dați ca robi pe domeniile mănăstirilor. Se spune că peste 17.000 de robi au fost aduși de Ștefan cel Mare în Moldova. Romii erau folosiți ca meșteșugari pe domeniile boierești, în special fierari, potcovari sau geambași. Alții erau utilizați ca servitori și salahori. Femeile rome erau ținute ca slujnice de boieroice, ca un bun exotic.
„Îi vând și îi ucid ca pe niște vite”
Statutul romilor în Evul Mediu românesc era acela de rob, adică un fel sclav. Nu avea niciun fel de drept și nici protecție juridică. Se afla total la cheremul stăpânului care-l putea bate și ucide după bunul plac. Era obligat să muncească orice îi cerea stăpânul și trăia în condiții mizere, generații întregi în același bordei sărăcăcios. Nici măcar nu se puteau căsători fără voia stăpânului. Călătorii străini din Principate descriu traiul inuman al robilor țigani. „Boierii sunt stăpânii lor cei mai absoluţi. După plac, îi vând şi-i ucid ca pe nişte vite. Copiii lor se nasc robi fără deosebire de sex”, mărturisea contele d'Antraigues, după o vizită în Principate.
„Ce se poate spune despre aceste numeroase turme de fiinţe încă şi mai nenorocite, care sunt numite ţigani şi care, pierdute pentru umanitate, sunt puse pe aceaeaşi treaptă cu vitele de povară şi adeseori tratate mai rău decât ele de către stăpâni barbari a căror odioasă şi asa-zis proprietate sunt?”, scria un alt călător francez, ajuns în secolul al XVIII-lea în Valahia. Inclusiv boierii progresiști, cei care au și militat pentru eliberarea romilor, au descris tratamentul inuman la care erau supuși.
„Fiinţe umane cu lanţuri la mâini şi la picioare, cu cercuri de fier în jurul frunţii sau cu zgardă metalică la gât. Biciuri sângeroase şi alte pedepse precum înfometarea, atârnarea deasupra focului fumegând, regimul de carceră şi aruncarea, despuiat fiind, în zăpadă sau apă îngheţată, acesta este tratamentul aplicat nenorocitului de ţigan”, scria Kogălniceanu, amintindu-şi de copilăria sa pe moşiile din jurul Iaşiului.
La rândul lor, femeile rome erau exploatate sexual inclusiv de unii stăpâni ecleziastici, precum stareți de mănăstiri. „Cu desăvârşire odios era chipul în care se uza de fetele şi de femeile acelor nenorociţi. Plecând de la principiul că trupul robului este lucru al stăpânului, ţigancele, fete mari şi femei măritate în toate regula, în faţa altariului, erau privite de stăpâni ca adevărată carne pentru plăcere. Se uzau de ele în această însuşire cu ştirea părinţilor şi a soţilor. (...) Şi patru veacuri de asemenea supunere abjectă degradase într-atâta pe acei nenorociţi, ucisese în astfel de grad orice simţimânt de demnitate omenească într-înşii, încât ei priveau această îngrozitoare batjocură ca lucru firesc, împotriva căreia nu cunosc exemplu de opunere, de revoltă, de încercare de răzbunare(...)„Şi să nu se creadă că numai stăpânii mireni uzau de drepturi regaliene asupra ţigancelor aparţinându-li: aceste roabe alcătuiau adevarate haremuri pentru igumenii mănăstirilor pe cari generozitatea pioşilor donatori le înzestrase cu număroase suflete de ţigani. Mai cu samă egumenii greci ai mănăstirilor închinate aveau reputaţia că ştiu, prin schimburi, să-şi alcătuiască seraiuri de frumuseţi ţigăneşti“, scria Radu Rosetti în cartea sa „Amintiri. Ce-am auzit de la alţii“, capitolul VII, "Din vremea regulamentară“.
Ceva mai bine decât „vătrașii”, cum era numiți romii de pe domeniile boierești sau mănăstirești, aflați mereu la cheremul stăpânului, o duceau romii nomazi. Aceștia erau rudari, aurari, băieși, ursari, lingurari. Ei se puteau muta dintr-un loc în altul, aveau oarece autonomie și erau conduși de un jude.
Eliberați din robie, lăsați de izbeșiște după
Începând cu secolul al XIX-lea, în Principate au început să pătrundă ideile moderne, europene, mai ales datorită fiilor de boieri trimiși la studii în străinătate. În anul 1847 are loc o primă etapă a procesului de eliberare a robilor țigani. Prințul Bibescu a supus Adunării Naționale din Valahia o lege privind emanciparea romilor de pe domeniile ecleziastice, adică mănăstiri, episcopii și chiar Mitropolie. Ultima etapă a emancipării robilor, inclusiv a celor de pe domeniile boierești, a avut loc în anul 1855, în timpul domniei lui Grigore Ghica. Acesta a făcut o reformă prin care ultimii robi țigani au fost eliberați de pe moșii.
„În momentul în care Europa arată un interes real principatelor şi intervine pentru viitorul lor, poporul nostru are obligaţia de a face un pas înainte. (...)Robia este considerată ca rămăşiţa unei societăţi barbare”, preciza domnitorul Grigor Ghica pe 31 ianuarie 1855. Pe 8 februarie 1856, se încheia acest proces și în Valahia, când domnitorul Știrbei promulga „Legea vizând emanciparrea tuturor țiganilor, în principatul român”. Foștii proprietari erau despăgubiți cu câte 10 bani de fiecare rob.
După eliberarea din robie, viața romilor s-a îmbunătățit doar la nivelul libertății personale. În rest, populațiile rome au rămas marginalizate, fără să existe proiecte coerente de integrare a lor în societate. Adică de a le oferi educație, locuri de muncă sau calificări. Au fost lăsați la marginea societății. „Cu toate că ţiganii alcătuiesc o parte însemnată a comunităţii, ei sunt priviţi cu cel mai mare dispreţ de către ceilalţi locuitori care, într-adevăr, se poartă cu ei puţin mai bine decât cu animalele şi epitetul insultător de hoţ sau oricare altul echivalent ar putea fi tolerat mai uşor decât acela de ţigan”, preciza W. Wilkinson, un ofiţer britanic care a ajuns în ţările române la începutul secolului XIX.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, aproximativ 25.000 de romi au fost deportați din România în Transnistria ca partea a politicii rasiale a mareșalului Ion Antonescu. Abia în perioada comunistă a existat, în România, un interes pentru integrarea romilor. În unele părți a fost o reușită, în altele integrarea forțată practicată de comuniști a avut efectul contrar, ducând la aceeași marginalizare.
Se încarcă comentariile...
