Liderul român care a ajuns faimos în tot Occidentul. Care au fost cu adevărat cele mai importante fapte de arme ale lui Mihai Viteazul, devenit spaima turcilor
0Una dintre cele mai glorioase pagini de istorie militară medievală a românilor le-a scris Mihai Viteazul. Acesta a fost singurul voievod român care a reușit să ajungă cu trupele sale la Munții Balcani, făcând ravagii în provinciile otomane de la sud de Dunăre. A fost cel mai mare coșmar al turcilor.
Mihai Viteazul a fost unul dintre cei mai importanți domnitori ai istoriei românilor, reușind atât stăpânirea, deși efemeră, a celor trei principate locuite majoritar de români dar și victorii incredibile în fața inamicului secular al Principatelor, Imperiul Otoman. Unul dintre cele mai cunoscute evenimente ale domniei sale este bătălia de la Călugăreni, considerată o mare victorie împotriva turcilor. În realitate a fost o victorie pe jumătate, urmată de o retragere și de o pierdere temporară a Țării Românești în mâinile trupelor lui Sinan Pașa. Cu alte cuvinte nu a fost cea mai strălucită fapte de arme a lui Mihai Viteazul. În schimb, mai puțin cunoscute publicului larg și mai puțin mediatizate sunt cele mai extraordinare victorii ale voievodului, adică incursiunile acestuia în teritoriul otoman și ravagiile făcute de Mihai Viteazul la sudul Dunării. Niciun alt domnitor nu a ajuns atât de departe în teritoriul otoman și nu a reprezentat un pericol atât de mare pentru stăpânirea turcească în Balcani. Visul lui Mihai era bombardarea Istambulului.
Lupul în blană de oaie. Măcelul cumplit al otomanilor
Mihai Viteazul a fost un personaj unic al istoriei românilor. Mai multe surse și specialiști spun că nu era os domnesc și că și-a fabricat o biografie convenabilă pentru a poza în bastardul lui Pătrașcu cel Bun. Ar fi fost, de fapt, fiul din flori al unei negustorese cu un oarecare negustor din Epir. Așadar, avea origine grecești. Era însă un individ inteligent, curajos și foarte ambițios. S-a ocupat cu negoțul de vite și giuvaieruri adunând ceva avere. Mai apoi, sub protecția lui Iane Epirotul, unchiul său, ajunge să se boierească, căsătorindu-se cu Stanca, fiica unei puternice familii de boieri olteni. Cu influența unchiului său, renumit pentru cunoștințele sale în Imperiul Otoman, Mihai ajunge ban al Craiovei. Ba chiar după un conflict cu Alexandru cel Rău, domnitorul Valahiei, Mihai, cu același Iane, trag sforile pentru a-l da jos de pe tron.
În cele din urmă, cu mulți bani de la creditori și vorbele meșteșugite așternute de Iane pe la Marele Vizir, Mihai Viteazul obține mazilirea lui Alexandru cel Rău și ajunge domn al Țării Românești. Inițial, s-a arătat credincios turcilor. Otomanii aveau nevoie ca de aer de un om credincios la nordul Dunării, mai ales în contextul în care în anul 1538, Papa Clement al VIII lea forma Liga Sfântă, o alianță cruciată de oprire a expansiunii otomane în Europa. La această alianță au aderat Imperiul Romano-German, Austria, Spania și Statul Papal. Turcii începuseră să aibă zile grele cu Casa de Habsburg, iar sultanul își dorea un om de încredere la sud de Carpați, pentru a avea o zonă tampon între Transilvania și provinciile otomane sud-dunărene din Serbia și Bulgaria actuală. Ajuns domnitor al Țării Românești, Mihai s-a dovedit pentru turci un lup în blană de oaie. I-a trădat cu prima ocazie și a început tratativele cu Sigismund de Bathory pentru a se alătura cruciadei creștine. Turcii îi cer lui Mihai Viteazul să atace Ardealul. În loc să respecte porunca otomană, Mihai se apucă să scape de turcii cantonați în Țara Românească și de creditorii credincioși otomanilor.
„Gândul răscoalei creștine fu împlinit la București de Mihai-Voda la 13 noiembrie 1594. Sultanul îi poruncise domnului să pornească împotriva Ardealului cu oastea lui, dar acesta înțeles cu vecinii( n.r. cu ardelenii), răspunse cu începerea rascoalei. Avea lângă dânsul oastea de țară a boierilor, chemase pe Buzești în București, avea tunuri lăsate de Sinan Pașa și altele noi făcute de dansul, și se putea bizui și pe cei 2000 de ardeleni trimiși de Sigismund, ce tăbărâseră lângă oraș sub comanda lui Mihai Horvath, căpitanul de la Făgăraș! În București se afla un înalt demnitar al religiei musulmane, un emir cu 2000 de turci și o mulțme de creditori, ieniceri turci, evrei și alte neamuri, care, după cum spune cronicarul turc, veneau și oboseau pe domn cu cererile lor. Dar pe când datornicii erau adunați pentru judecată în casa de lemn a lui Dan, fostul vistiernic, artileria domnească fulgeră pe toți pe neașteptate, casa luă foc și un măcel cumplit începu. Puțini dintre ieniceri dar și dintre zarafii orientali săpară cu fuga. Mai rămânea însă emirul cu cei 2000 de turci. (...) În același timp cu măcelul creditorilor, Mihai, însoțit de curteni și de alți soldați ce rămăseseră ascunși sub malurile Dâmboviței, atacă pe turci pe neașteptate și îi nimicește pe toți”, preciza P.P. Panaitescu, în lucrarea sa „Mihai Viteazul”.
Îndrăzneala neasemuită a ghiarului Mihai
Odată ce le-a făcut de petrecanie creditorilor, ienicerilor și restului de trupe otomane din Țara Românească, Mihai Viteazul a adunat orice forță militară de care dispunea și a făcut ceva ce puțini au îndrăznit în secole de istorie românească. Deși Mircea cel Bătrân sau Vlad Dracul au provocat, la rândul lor, pagune la sud de Dunăre, niciunul nu a reușit ceea ce a putut întreprinde Mihai Viteazul în teritoriile Imperiului Otoman. Propriu-zis, a avut uriașa îndrăzneala de a-i ataca pe turci în propriile teritorii, încercând să le cucerească cetățile și îndrăznind să viseze că-și poate aduce tunurile pe malurile Bosforului. Mihai nu a pierdut vremea. Cu trupele trimise de Sigismund Bathory din Ardeal, în special detașamente de unguri și secui sub comanda lui Albert Kiraly, dar mai ales trupele boierilor valahi, în rândul cărora se distingeau frații Buzești, a plecat pe urmele turcilor și a luat cu asalt cetățile lor de la Dunăre.
În paralel, Aron Vodă, domnitorul Moldovei, raliat și el cauzei creștine, îl trimite pe hatmanul Ștefan Răzvan cu războinicii moldoveni și cu trupele de cazaci să-i izbească Tighina și Ismailul. Profitând de faptul că era iarnă iar turcii se odihneau, cu trupele valaho-transilvănene, Mihai trece în iureș prin Dobrogea și Bulgaria. Văzând prăpădul, otomanii încropesc o puternică armată și, sub comanda lui Hasan Pașa și Mustafa Pașa de la Rusciuc, o trimit împotriva îndrăznețului valah. Pașalele aduc cu ele și doi domnitori numiți în grabă de sultan pentru a lua locul lui Aron Tiranul în Moldova și lui Mihai Viteazul în Țara Românească, considerați trădători și ticăloșiți. Concomitent, otomanii îi stârnesc din sălașurile lor și pe tătari.
Oștile otomane și hoardele tătărăști aveau de gând să-și unească forțele după ce treceau Dunărea pentru a îi da o lovitură decisivă lui Mihai Viteazul. Mihai Viteazul a încercat să împiedice joncțiunea trupelor otomane și tătare. Așa că, în timp ce el se repezea asupra oștilor turcești care-l aduceau pe Bogdan, fiul lui Iancu Sasul, ca pretendent la tronul Țării Românești, Buzeștii și Radu Calomfirescu sunt trimiși cu călărimea valahă să alunge tătarii. În ianuarie 1495, la Putineiu și Stănești (n.r. ambele localități în apropiere de Giurgiu), Buzeștii și Calomfirescu înving și împrăștie trupele prădalnice ale tătarilor. Restul armatei hanului reușește să facă joncțiunea cu armata pașalelor otomane la Șerpătești, unde, între Giurgiu și Călugăreni, oștile trimise de Mihai Viteazul sub comanda paharnicului Manta, izbesc, în miezul nopții, tabăra otomană și tătărască de la Șerpătești și o împrăștie.
„Tătarii nestatornici o iau la fugă pe caii for repezi, trec Dunărea ca fulgerul și dispar. Bogdan pretendentul aștepta pe mijlocul Dunării înghețate izbânda și fugi îngrozit noaptea. Atunci sosi și Mihai cu cu gloatele pe locul taberei de la Șerpătești și începe urmărirea turcilor în retragere. Gonacii lui repezi trecură peste fluviu și erau gata să puie mâna pe nefericitul Bogdan, care căzu de două ori de pe cal”, scria P.P. Panaitescu în aceeași lucrare.
Domnitorul român care a devenit coșmarul turcilor
Mihai nu se mulțumește cu alungarea inamicului peste Dunăre. Trece fluviul, urmărește pe cele două pașale și efectiv le spulberă armata, ucigându-i și devstând Rusciucul. „Cei doi pași obosiți și bătuți, se opriră la Rusciuc, dar Mihai înconjură pe neașteptate, printre bălțile înghețate cetatea Giurgiului, trece fluviul la Maroșin (sau Marotin, la sudul Dunarii, la vreo 20 de km. N.-E. de Rusciuc) și atacă pe turci din partea de unde nu se așteptau. Lupta de la Rusciuc fu decisivă (25 Ianuarie), cei doi pași, Hasan și Mustafa fură uciși, orașul fu cumplit devastat și ars, artileria turcească fu luată de domn. Surpriza și repeziciunea, cele două calități ale strategiei lui Mihai avuseseră efect deplin”, adăuga P.P. Panaitescu.
Banul Mihalcea este trimis să se ocupe de încă o armată turcească, de această dată de la Silistra, care venea să-l aducă în Moldova pe Ștefan Surdul. Turcii de la Silistra sunt înfrânți. „Această puțină slujbă am făcut-o, și apoi m-am dus să mă odihnesc în cetatea mea de scaun”, scria Mihai ducelui de Toscana. În realitate, voievodul valah nu s-a odihnit. Mai ales că i s-au alăturat cetele de haiduci balcanici, albanezi, sârbi și bulgari. Împărțită în patru, armata lui Mihai atacă concomitent la Cernavodă, Turtucaia, Nicopole și Brăila.
În martie 1595, a căzut Brăila în mâinile lui Kiraly care a condus detașamente comune valahe și ungurești. Turtucaia și Babadagul sunt arse iar atacuri au loc până la Sofia. Mihai Viteazul a devastat provinciile otomane sud-dunărene. Era, o faptă de arme pe care nici o armată creștină din acea perioadă nu o reușise. „Niciodata, de la Mircea cel Bătrân, un domn muntean nu cutezase să se atingă de pământul padișahului și să atace cetătile lui”, preciza P.P. Panaitescu în aceeași lucrare. Ulterior, Mihai Viteazul a încheiat un tratat cu Sigismund Bathory, dar a încercat să poarte corespondență directă și cu Ferdinand de Habsburg, împăratul romano-german, tentative zădărnicite de orgoliile lui Sigismund. Alianța cu Sigismund nu l-a ajutat foarte mult atunci când Mihai Viteazul a fost atacat de o puternică armată comandată de Sinan Pașa, drept răspuns al sultanului pentru insolența valahului. Mihai Viteazul întâlnește armata lui Sinan pașa la Călugăreni. Bătălia a fost câștigată de români într-o primă etapă, dar suferind pierderi prea mari, voievodul muntean este nevoit să se retragă. Pentru o perioadă de timp, Valahia cade în mâinile lui Sinan Pașa.
Ajutat în cele din urmă de Sigismund, Mihai reușește să-și redobândească țara. La fel ca în 1594-1595, Mihai nu se mulțumește cu alungarea turcilor și începe să-i hăituiască la sud de Dunăre. În această campanie, Mihai a beneficiat de sprijinul ungurilor, secuilor și mercenarilor germani trimiși de Sigismund, dar și de puternica artilerie toscană. Nu mai vorbim și de moldovenii și cazacii lui Ștefan Răzvan, noul domn al Moldovei. Grosul trupelor era format însă din valahi și haiduci balcanici, printre care se distingea puternicul lor comandant Baba Novac. În octombrie 1595, armatele creștine ale lui Mihai Viteazul cuceresc puternica cetate Giurgiu. Incursiuni ale haiducilor balcanici au loc la Vidin și Plevna. În cele din urmă, Mihai a fost lăsat singur în această luptă inegală cu trupele otomanilor. Doar haiducii lui Baba Novac i-au rămas credincioși. În aceste condiții, domnitorul muntean a renunțat la campaniile sud-dunărene fiindcă nu mai avea cum să le susțină. Dar faima lui a răsunat în toată Europa. „Numele lui începuse să fie cunoscut, nu numai la creștinii ortodocși, ci și în Apus într-o aureolă de legendă. Un diario italian (foaie de informații) din Roma, amintind izbândele sale asupra păgânilor, scria: « Merită să fie slăvit ca unul din cei mai viteji, puternici, valoroși și înțelepți principi ce trăiesc azi”. arăta P.P. Panaitescu în „Mihai Viteazul”
Se încarcă comentariile...
