FOTO VIDEO Vitrina cu nestemate de la Tiffany & Co.
0
Dacă America ar fi condusă de un monarh, acesta şi-ar etala cu mândrie coroana de la Tiffany & Co. La aniversarea a 175 de ani de existenţă, brandul dictează moda haute joaillerie şi invită cumpărătorii într-o călătorie în jurul lumii.
În 1961, în filmul „Breakfast at Tiffany’s“, Audrey Hepburn îşi prezenta colierul cu diamante galbene de 128.54 de carate. Astăzi, diamantul galben este simbolul de pe steagul magazinului central Tiffany & Co., din New York, oraşul în care a început povestea brandului.
De la 5 dolari, la Casa Albă
Tiffany a luat naştere în 1837, când Charles Lewis Tiffany, un tânăr care lucra la compania de bumbac a tatălui său, i-a cerut acestuia un împrumut de 1.000 de dolari, ca să-şi pornească propria afacere. Cu banii primiţi, Charles şi colegul său de şcoală, John B. Young, şi-au deschis un mic magazin de papetărie pe Broadway, unde abia au reuşit să vândă de 4.98 de dolari, în primele zile.
Doi ani mai târziu, însă, şi-au extins afacerea cu porţelanuri, obiecte din sticlă, tacâmuri, ceasuri şi bijuterii. Pentru a-şi asocia produsele cu o imagine uşor de reţinut, reprezentanţii magazinului au ales albastrul deschis drept culoarea pe care au imprimat-o pe broşuri, genţi, dar şi pe cutiile de ambalaj cu fundă albă, ele însele devenind un simbol. „Tiffany are pe stoc un obiect pe care nu-l poţi cumpăra din altă parte: oricâţi bani ai da, doar ei ţi-l pot oferi. Este vorba despre cutia magazinului“, nota ziarul „The New York Sun“.
Cutia emblematică a magazinului. FOTO Facebook/ Tiffany

Reputaţia lor a crescut direct proporţional cu experienţa, iar în 1841 magazinul cunoscut sub numele de Tiffany, Young and Ellis era căutat pentru calitatea porţelanurilor şi pentru sticlele de Boemia, aduse direct din Europa. La jumătatea secolului al XIX-lea, compania a dobândit numele oficial de Tiffany and Company (sau, mai simplu, Tiffany) şi s-a lansat la Paris şi în Londra. Pentru a-şi promova mai bine produsele, în 1851, Charles Lewis a avut ideea de a crea primul catalog de vânzări din Statele Unite.
Suişuri şi un coborâş
Brandul a fost prezent la cele mai importante momente din istoria Americii: a creat bijuterii pentru prima doamnă, Mary Todd Lincoln, săbii pentru Războiul Civil din perioada 1861- 1865 şi porţelanuri pentru Casa Albă. Mai mult, în 1967, Tiffany & Co. a creat primul trofeu Super Bowl, şi, ulterior, şi-a pus semnătura pe câteva creaţii neobişnuite: cătuşe, sutiene şi biciclete.
În pofida succesului, lucrurile nu au mers mereu ca pe roate, iar în 1872 imaginea companiei a fost pătată de un scandal. Doi escroci, verii Philip Arnold şi John Slack, i-au minţit pe Charles şi pe alţi oameni de afaceri că au găsit nestemate într-o mină din regiunea Wyoming, convingându-i să investească sume importante de bani. Până când cercetările geologice au dovedit că diamantele fuseseră plantate în pământ şi că proveneau din Africa de Sud, Charles Tiffany a pierdut jumătate de milion de dolari.
Cu toate acestea, Charles a ştiut să meargă mai departe, iar în 1888 compania a creat primul trofeu din lume pentru un campionat de baschet. Numit cavaler al Legiunii de Onoare încă din 1878, Charles Tiffany a fost şi patronul Muzeului Metropolitan de Artă, dar şi unul dintre fondatorii Societăţii de Arte Fine din New York. Când a încetat din viaţă în 1902, la vârsta de 90 de ani, compania deţinea deja un capital de peste două milioane de dolari şi era recunoscută drept una dintre cele mai importante producătoare de bijuterii din America de Nord.
Bijuterii semnate de Picasso
Dacă Tiffany este şi astăzi un reper în industria bijuteriilor, meritele le aparţin celor care lucrează în culise. De 32 de ani, designerul brandului este Paloma Picasso, fiica celebrului pictor, cea care a devenit ulterior muza lui Yves Saint Laurent şi a lui Marc Jacobs. „Ea a fost exact elementul de care Tiffany a avut nevoie pentru a ajunge în secolul XXI“, a spus John Loring, directorul de design al companiei. Cu un simţ estetic nativ, Paloma a căutat arta în locurile pe care alţii le-ar fi evitat şi a creat primele lanţuri din strasurile unor bikini pe care i-a găsit într-o piaţă de vechituri. Tatăl său a murit în 1973, dar destinul i-a surâs câţiva ani mai târziu, când bunul său prieten Loring, devenit directorul de design de la Tiffany, a angajat-o la compania gigant fără să se gândească de două ori.

Miza lui Loring s-a dovedit a fi perfectă, căci a reuşit să marcheze o nouă eră Tiffany. Pentru că purta ruj roşu încă de la şase ani, preferinţa Palomei pentru această culoare a fost clară în anii ’80, când brandul a beneficiat de bijuterii cu forme moderne, în stil graffiti, şi de culori saturate, menite să exprime forţa creatoare. Ulterior, imaginea brandului a devenit porumbelul, pentru care s-au elaborat 200 de schiţe. „Unul singur arată ca un înger. Îngerul păcii este simbolul meu, un porumbel care te va proteja“, a spus artista despre creaţia ce-i poartă numele (în spaniolă, „paloma“ înseamnă porumbel).
Aceste creaţii se nasc astăzi în studioul din New York, locul în care cei opt designeri ai echipei stabilesc pe Skype unde, când şi cum vor lua naştere colecţiile anuale. În prezent, Tiffany este un imperiu al diversităţii, grădina Raiului în care se găsesc atât bijuterii, cât şi obiecte de bucătărie, busole, genţi, ochelari de soare şi instrumente de scris.
Diamantele sunt eterne
„Creaţiile frumoase îşi fac o viaţă frumoasă“ a fost deviza lui Charles, care a impus şi standardele bijuteriilor ce aduc în magazine o parte din cultura universală. Diamantele şi materialele folosite de Tiffany & Co. au fost descoperite de geologi care au călătorit în întreaga lume pentru perfecţiunea pieselor. Pe lângă materialele foarte rare din componenţă, bijuteriile au şi porecle inspirate: diamantul Morganite, de culoarea rozalie, a fost denumit după bancherul J.P. Morgan, iar cel albastru, Tanzanite, aminteşte de locul originar, Tanzania.
Totuşi, pentru culoarea sa electrizantă ce sporeşte efectele vizuale, diamantul galben a rămas emblema brandului. „Colecţia Diamantelor Galbene este o minune a naturii, un continuu glorios de culoare ce surprinde perfecţiunea florilor, vibraţia mării şi a cerului şi magia focului şi a luminii, iar fiecare piesă e şlefuită potrivit unui design“, notează reprezentanţii companiei. Bijuteriile au cel mai înalt nivel de saturaţie al culorii, dar şi 29 de nuanţe de galben ce generează efecte solare.
Astfel, de 175 de ani, brandul scrie povestea Americii şi îşi seduce personajele care-i vor duce numele mai departe. Pe lângă serialul „Gossip Girl“, în care adolescentele bogate se laudă cu artefactele de lux, bijuteriile de la Tiffany mai strălucesc şi pe covorul roşu, unde Kate Winslet, Angelina Jolie şi Anne Hathaway defilează frecvent. Anul viitor, Leonardo DiCaprio şi Carey Mulligan vor prelua ştafeta, odată cu filmul „Marele Gatsby“, inspirat de romanul omonim al lui F. Scott Fitzgerald. De această dată, povestea va fi una retrospectivă şi va aminti de America anilor ’20, un spaţiu prosper şi opulent în care doamnele îşi înveleau trupurile cu perle şi diamante.