Cum se turnau vecinii la Securitate: „Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“

Faptul că românii care înjurau conducerea de partid și de stat erau dați pe mâna Securității nu este o legendă urbană. În arhivele CNSAS se află astfel de dovezi.

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a făcut public o informare a unor români care și-au auzit vecinii că-i înjură pe Elena și Nicolae Ceaușescu. Iată cum suna informarea: „Subsemnații Florica, pensionară, și Nicolae, șofer la PECO, în baza îndatoririlor noastre cetățenești, sîntem nevoiți să vă aducem la cunoștință următoarele: În strada ... locuiește încă din anul 1971 tov. (...) Dan, de profesie barman, care are frecvente ieșiri și atitudini vădit dușmănoase la adresa conducerii de Partid și de Stat. 

Dat fiind că în ziua de 20 mai, în jurul orei 17, acesta aflându-se în casă, cu geamurile și ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus pe hârtie, cu privire la persoana tov. N. Ceaușescu și Elena Ceaușescu“, se arată în turnătorie.

Mai departe, pensionarii cereau să vină un organ competent care să cerceteze cazul. În încheiere, cei doi pensionari aduceau la cunoștință faptul că respectivul este suspect de „legături dubioase“.

Document aflat în arhiva CNSAS

Practic, în perioada comunistă, nu era nimeni la adăpost la mâna lungă a Securităţii. Fie că erau în casele lor, fie în vacanţă, scrisorile le erau interceptate, la fel ca şi discuţiile din intimitatea apartamentului lor sau din camerele de hotel. Aşa se face că, în 1970, erau deja instalate mijloace de ascultare a convorbirilor în toate hotelurile importante din majoritatea judeţelor ţării, fiind vizate cele frecventate de turişti. Pentru reuşita filajului, Securitatea a montat emiţătoare portabile şi în umbrelele şi în şezlongurile de pe plajă, în maşina celui urmărit, în mesele de la restaurante.

Dar sistemul securist nu era perfect. Dacă oamenii simpli voiau să fugă peste graniţă, în căutarea libertăţii, şi unii chiar au reuşit, şi marii spioni l-au trădat pe Nicolae Ceauşescu. Cel mai celebru caz a fost al lui Mihai Pacepa, care a fugit în vara anului 1978 în Statele Unite ale Americii. Lui i-au urmat zeci. Oamenii din armata invizibilă a lui Ceauşescu au fost condamnaţi ulterior la moarte de regimul comunist. După ce erau identificaţi, li se aflau noua identitate şi domiciliul, o echipă pleca după ei pentru a-i ucide. Spionii învăţaseră lecţia în România, îşi schimbau identitatea şi cu greu le dădea cineva de urmă.

La 22 decembrie 1989, Departamentul Securităţii Statului avea un efectiv de 15.312 angajaţi, dintre care 10.114 ofiţeri, 791 maiştri militari, 3.149 de subofiţeri şi 1.228 aparţinând personalului civil, scrie Marius Oprea în cartea „Moştenitorii Securităţii“. 

Reţeaua de informatori număra nu mai puţin de 400.000 de persoane, din care activi erau, la momentul 22 decembrie 1989, 136.000. Şeful DSS era generalul-colonel Iulian Vlad, care avea şi rangul de ministru de stat în cadrul Ministerului de Interne.