Copil de doi ani, înghițit de viu de un hipopotam. Animalul l-a regurgitat, după ce s-a speriat
0Un hipopotam înfometat a înghițit de viu un băiat de doi ani, în Uganda, după care l-a „scuipat“, după ce a fost lovit cu pietre de un bărbat, potrivit publicației Newsweek.
Copilul se juca în casa sa din localitatea Katwe Kabatoro, din districtul Kasese, vestul Ugandei, când a fost prins de animal și înghițit cu capul înainte, a anunțat poliția locală.
Un bărbat pe nume Chrispas Bagonza a reușit să salveze băiatul aruncând cu pietre în hipopotam, care s-a speriat și a regurgitat apoi copilul, după care s-a retras în Lacul Edward, aflat la granița vestică a Ugandei cu Republica Democrată Congo.
„Acesta este primul incident de acest gen în care un hipopotam s-a rătăcit în afara lacului Edward și a atacat un copil mic", au informat Poliția ugandeză într-un comunicat.
Copilul a fost externat
„Dorim să le reamintim tuturor locuitorilor din consiliul municipal Katwe Kabatoro, care se află în Parcul Național Regina Elisabeta, să rămână vigilenți și să alerteze întotdeauna rangerii parcului cu privire la animalele care s-au rătăcit în cartierele lor", au mai transmis reprezentanții Poliției.
Băiatul a fost dus de urgență la spital, unde a fost tratat pentru răni minore și vaccinat împotriva rabiei. El a fost externat și se află acasă alături de părinții săi.
Hipopotamii ucid aproximativ 500 de oameni în fiecare an.
Hipopotamii pot fi foarte agresivi și sunt considerați a fi unul dintre cele mai periculoase animale din Africa subsahariană. National Geographic estimează că hipopotamii ucid aproximativ 500 de oameni în fiecare an.
Al treilea mamifer terestru ca mărime, după elefanți și rinoceri albi, hipopotamii adulți cântăresc de obicei între 2.800 și 7.000 de kilograme. Ei se găsesc în zonele umede, râuri, lacuri și mlaștini.