Capul droidului C-3PO din „Star Wars” a fost vândut la licitaţie. Care a fost preţul lui VIDEO

0
Publicat:

Aflat până de curând în colecţia privată a actorului din „Star Wars” Anthony Daniels, capul robotului C-3PO a fost vândut de casa de licitaţii Propstore, din Los Angeles, pentru suma de 843.750 de dolari, informează joi Agerpres.

C-3PO are milioane de fani în întreaga lume, foto arhivă
C-3PO are milioane de fani în întreaga lume, foto arhivă

„Star Wars: Episode VI - Return Of The Jedi” a fost lansat în 1983 şi de atunci a câştigat milioane de fani în întreaga lume, astfel că nu este de mirare că orice obiect de recuzită din această serie de filme este la mare căutare.

Potrivit prezentării pe care i-a făcut-o casa de licitaţii Propstore, capul a apărut în „mai multe scene” din filmul regizat de Richard Marquand, cu un scenariu semnat de Lawrence Kasdan şi George Lucas. A fost realizat din „fibră de sticlă foarte subţire” şi este alcătuit din trei părţi separate, care se întrepătrund, iar ochii se aprind „la activarea unui comutator intern”, a precizat casa de licitaţii.

Cu o valoare iniţială estimată la 500.000-1 milion de dolari, capul robotului C-3PO a avut opt oferte, însă nu a fost făcut public numele licitatorului care o oferit suma cea mai mare.

Casa de licitaţii a declarat anterior că droidul din „Star Wars” are „unul dintre cele mai uşor de recunoscut design-uri din cinematografie” şi l-a descris drept „unul dintre cele mai importante artefacte din originalul «Star Wars» care ajunge pe piaţă”.

La rândul său, Anthony Daniels, actorul care a interpretat rolul droidului din franciza „Star Wars”, şi-a exprimat speranţa că obiectele de colecţie îşi vor „găsi noi case unde să fie expuse, respectate şi apreciate de fani”. El a mărturisit că, la un moment dat, a trebuit să-şi depoziteze în pod, prin sertare şi dulapuri preţioasa colecţie şi că nimeni nu se bucura de ea, aşa încât a decis să scoată la licitaţie o parte din obiectele adunate de-a lungul vremii.

„Aveam toate aceste lucruri; aproape toate erau în dulapuri, sertare și în poduri. Nimeni nu se uita la ele, nimeni nu le prețuia. Și erau prea bune ca să le arunc” – a spus el.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite