„Little Bucharest” şi micii româneşti la Chicago

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Micii, cârnaţii, ardeii copţi şi ciorba de burtă au ajuns şi în Statele Unite, la Chicago, dar nu de curând, ci în urmă cu 30 de ani. Înfiinţat în 1970, „Little Bucharest Bistro" este localul unde românii stabiliţi în oraşul american se adună pentru a-şi împărtăşi nostalgiile legate de atmosfera românească din ţară.

Închis temporar în 2004 şi redeschis de bănăţeanul Branko Podrumedic, în 2009, restaurantul abordează preparatele româneşti în aşa fel încât devin atractive şi localnicilor.

Pe numele său Branislav Podrumedic, proprietarul se poate lăuda că este primul român care a servit mici şi cârnaţi româneşti americanilor. În colaborare cu soţia sa, Veronica, şi cu bucătarul-şef Christian Phernetton, pe mesele restaurantului ajung bucate preparate în stilul specific bucătăriei est-europene.

Ciorba de burtă, ciorba de văcuţa, salata de ardei copţi şi salata ţărănească sunt doar câteva din preparatele româneşti prezente în meniul "Little Bucharest Bistro", la care se adaugă şi feluri de mâncare din bucătăria italiană şi greacă.

Însă, renumele proprietarului nu ţine numai de restaurantul pe care îl conduce. El este şi fondatorul festivalul "Chicago's Taste of Romania", care are loc anual, în luna septembrie, începând din anul 1991. Potrivit site-ului oficial al festivalului, evenimentul reuneşte, în fiecare an, 20.000 de oameni din comunitatea românească şi slavă din Chicago şi din împrejurimi.

Vezi GALERIE FOTO pe adevărul.es

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite