Horoscop zilnic, 31 octombrie 2015. Racii încearcă să-şi pună ordine în viaţa de cuplu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Horoscop zilnic, 31 octombrie 2015. Nativii din zodia Racului încearcă să se dedice relaţiei sentimentale, dar eforturile lor nu au rezultatul sperat. Săgetătorii trec printr-o perioadă extrem de stresantă şi nu reuşesc să întrevadă o rezolvare a problemelor.

Horoscop zilnic, 31 octombrie 2015. Berbecii fac rost de o sumă de bani

În mod sigur vei reuşi să recuperezi o sumă importantă sau vei fi răsplătit cum se cuvine într-o activitate suplimentară. Nu eşti lăsat de amici să îţi spui părerea. E de preferat să nu îţi cheltuieşti chiar toţi banii pentru cei din anturajul intim!

Taur

Apar mici greşeli pricinuite de starea de confuzie, ce e accentuată în cazul în care faci tratamente cu analgezice sau antidepresive. După-amiază, mai ales ambiguităţile te enervează. Te simţi obosit şi lipsit de forţa de a face confidenţe familiei.

Gemeni

Strângi bani pentru o excursie şi te minunezi cât de repede reuşeşti să cheltuieşti fondurile. Este necesar ca înainte de toate să-ţi respecţi promisiunile. Ai intenţii complicate care sunt doar bănuite de amici. Evenimentele se succed cu rapiditate.

Horoscop zilnic, 31 octombrie 2015. Racii îşi pun ordine în viaţa intimă

Te decizi să faci ordine în viaţa ta intimă şi le ceri celor ce te agasează să te lase în pace. Din păcate, o parte dintre aceştia înţeleg totul exact pe dos. După-amiază, iritarea pare a fi maximă. Nu mai poţi sesiza importanţa pe care o are iubirea.

Leu

Nimic deosebit nu te poate scoate din planificarea strictă pe care ai făcut-o singur. Rudele se dovedesc amicii de care oricine are nevoie la greu. În plus, seară calmă, în familie, alături de cei dragi, care îţi destăinuiesc ultimele lor „secrete”.

Fecioară

Consideri că eşti foarte ironic, dar cei din anturajul intim simt pe pielea lor cât de brutal te manifestezi. În acest ritm, vei rămâne fără prieteni curând! Seara, te ocupi de restanţele casnice şi preferi să nu vorbeşti cu nimeni despre ce simţi.

Balanţă

Nu stai prea mult pe gânduri pentru a le cere scuze tuturor celor cărora consideri că le-ai pricinuit necazuri fără să vrei. Răul comis intenţionat însă nu-l iei în seamă, fiind o reacţie de apărare! Amicii nu pregetă să te critice şi devii foarte dur.

Scorpion

Persoana iubită continuă să-ţi poarte pică, mai ales din cauza neînţelegerilor de natură sentimentală. Nu aştepţi să vă împace alţii, ci deschizi o discuţie salvatoare despre ce doreşte de la tine. Vei reconsidera aşa zisele avantaje sentimentale.

Horoscop zilnic, 31 octombrie 2015. Săgetătorii au reacţii agresive

După atâtea şi atâtea veşti şi evenimente neplăcute, în sfârşit, poţi spune că ai ieşit oarecum la liman. Descoperi însă uimit că nici acum nu te simţi mai puţin stresat ori ceva mai fericit. După-amiază, te revolţi brusc şi ai reacţii prea agresive.

Capricorn

Afirmaţiile persoanei iubite sunt într-adevăr provocatoare şi este posibil să iei o atitudine prea puţin „diplomatică”. Nu eşti susţinut de nimeni din anturaj. Oricât ai încerca să stăvileşti controversele sentimentale, nu reuşeşti de unul singur.

Vărsător

Într-o manieră foarte originală ţi se comunică informaţii deosebit de utile, dacă doreşti să promovezi într-o funcţie importantă. Intuitiv, refuzi şi bine faci, mai ales că eşti deja avertizat de prieteni şi rude. Mai bine renunţi la anumiţi parteneri.

Peşti

Toate bănuielile sunt confirmate azi de faptele mai puţin plăcute ale unei rude apropiate. Te grăbeşti să cauţi unele acte sau doar să planifici o consultaţie notarială. Seara, apar mulţi musafiri neinvitaţi. Te întrebi dacă mai ai vreun prieten fidel.

Horoscop realizat de Tina Rizea. 
 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite