Horoscop zilnic, 17 martie 2015: Gemenilor nu le merge bine profesional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Horoscop zilnic, 17 martie 2015. O zi în care nativii din Berbec îşi etalează talentele, Leii sunt predispuşi la gafe, iar Scorpionii şi Balanţele trebuie să depăşească tot tot felul de situaţii neplăcute.

  Horoscop zilnic, 17 martie: Berbec

Combativitatea dv. se nuanţează şi devine mult mai folositoare pentru toată lumea. Munciţi cu spor şi vă etalaţi talentele prin discursuri pline de diplomaţie. Seara, vă simţiţi plictisit şi aţi dori să apară o aventură care să vă mai „săreze” viaţa un pic (mai ales prin cadouri).

Taur

Veţi reuşi să catalizaţi activităţile celor din jur şi să obţineţi astfel bune rezultate financiare mai uşor. Prietenele vă ajută să îngrijiţi rudele bolnave. Mesajele de la şefi vă dau o stare de nelinişte, mai ales că nu sunt deloc clare şi fac apel la spiritul dv. de echipă.

Horoscop zilnic, 17 martie 2015. Gemenilor nu le merge bine profesional

Organizaţi noi activităţi în care vor fi implicate persoane cărora nu va avea rost să le pretindeţi vreodată să vă fie recunoscători. „Drepturile” vă revin dv. Nu sunteţi deloc mulţumit nici din punct de vedere financiar, nici din punct de vedere profesional. Iubire exagerată.

Rac

Vă place să le daţi lecţii celor din anturaj (chiar nu staţi pe gânduri nici când e vorba de amici sau protectori). Faceţi excese şi programaţi alte drumuri. Deoarece nu le-aţi cerut părerea rudelor pentru investiţii, vi se pare nedrept că vă critică şi le desfiinţaţi argumentele.

Leu

Nu sunt excluse gafele personale ori ale celor din familia dv. (pe care vi le asumaţi doar din bunătate). Hărnicia dv. va fi luată de adversari drept neastâmpăr. Faptul că trebuie să faceţi drumuri pentru a descurca greşelile făcute de alţii vă încarcă psihic şi deveniţi agresiv.

Fecioară

Veţi rezolva o multitudine de probleme familiale ori profesionale… minţind. Vi se pare că acţionaţi corect şi vă miraţi când cei dragi vă critică demersurile „originale”. Nu aveţi încredere în cine trebuie, tocmai acum când şansele financiare apar una după alta, fără vreo avertizare.

Horoscop zilnic, 17 martie 2015. Balanţele dau peste obstacole inexplicabile

La prima vedere, totul pare a se desfăşura conform planurilor dv. personale, numai că apar destule obstacole inexplicabile. Partenerul de cuplu se dovedeşte perfid. Dacă pierdeţi şansa să vă umpleţi buzunarele cu bani, va trebui să amânaţi din nou dorinţa de a investi în ceva scump.

Scorpion

Există riscul să treceţi pe lângă oportunităţi deosebite, din simplă neatenţie (mai ales dacă persoana iubită e la fel de neatentă). Sunteţi atras de o persoană din anturaj, care credeţi că vă face avansuri, până observaţi că se poartă la fel cu toată lumea.

Săgetător

Vă este mai uşor să comunicaţi cu cei din anturaj şi descoperiţi că sunt mulţi care dovedesc că sunt creativi. Amânaţi din nou investiţiile dorite de familie. Optimist, nu luaţi în seamă semnalele de alarmă pe care corpul dv. le transmite de aseară (vă este când cald, când frig).

Capricorn

Daţi dovadă de o conduită diplomatică când se aşteaptă mai puţin anturajul familial. Susţineţi că v-aţi plătit toate datoriile exact faţă de cei pe care i-aţi omis. Sănătatea vă susţine (în afara unor mici indispoziţii stomacale), atât cât să „îngrijiţi” o persoană foarte dragă.

Horoscop zilnic, 17 martie 2015. Vărsătorii nu reuşesc să se odihnească 

Amânaţi toate drumurile organizate înainte cu o săptămână, din cauza unor colaboratori lipsiţi de simţ practic. Păstraţi cu grijă secrete ultimele dv. achiziţii pentru familie. Doriţi să vă odihniţi, însă nu aveţi nicio şansă. Noile idei profesionale captează atenţia colegilor.

Peşti

Este posibil să vi se ofere şansa să încheiaţi un contract convenabil din punct de vedere financiar, care însă nu acoperă decât o perioadă foarte scurtă de timp. Încă mai încercaţi să convingeţi întreaga familie că este necesar să vă renovaţi total casa înainte de venirea verii.

Horoscop realizat de Tina Rizea

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite