FOTO Dragoste de fiică: a renunţat la locul de muncă şi a plecat în lume pentru a-i aduce tatălui un ultim omagiu
0
Devastată după ce tatăl ei a murit de cancer la stomac, Jinna Yang, în vârstă de 25 de ani, a decis să călătorească prin lumea largă în locurile unde cel care i-a dat viaţă şi-a dorit mereu să ajungă, dar nu a mai apucat pentru că a pus mereu munca şi familia pe primul loc. Alături de ea se află şi o imagine în mărime naturală a tatălui, spre surprinderea celor care au avut ocazia să o întâlnească.
Jinna Yang a simţit că odată cu moartea tatălui ei a pierdut capacitatea de a se mai bucura de viaţă. Regreta amarnic faptul că tatăl ei nu reuşise să facă multe dintre lucrurile la care visase în timpul vieţii. Îşi dorise să călătorească în lumea întreagă, dar întotdeauna pusese familia şi munca pe primul loc. Tatăl lui Jinna a muncit 12 ore pe zi, şase zile pe săptămână, în curăţătoria de haine pe care o avea în Norfolk, Virginia.
„Am ajuns în punctul în care mi-am pierdut dorinţa de a trăi. Am renunţat la visurile pe care le aveam. M-am îndepărtat de cei dragi şi de prietenii apropiaţi. Am fost diagnosticată cu alopecie după ce am început să-mi pierd părul într-un ritm alarmant. Tata nu a avut niciodată ocazia să viziteze lumea. Şi-a sacrificat viaţa pentru alţii: pentru părinţii lui, pentru copii, pentru soţie şi prieteni. Apoi, la 51 de ani, a fost diagnosticat cu cancer“, s-a confesat tânăra pe blogul personal.

Cascada Gullfoss, Islanda FOTO greaseandglamour.com
După doi ani de chin, în care s-a luptat cu depresia, Jinna a decis că trebuie să facă ceva pentru a-şi găsi liniştea. Şi-a dat demisia de la multinaţionala unde lucra, în New York, SUA, a pus punct unei relaţii care simţea că nu duce nicăieri şi şi-a vândut cele mai multe lucruri.

Luvru, Paris FOTO greaseandglamour.com
Jinna a cumpărat un bilet de avion dus către Islanda, nu înainte de a comanda o imagine din carton, în mărime reală, a tatălui ei. Jinna a plecat să vadă Europa în memoria tatălui ei. Se fotografiază în locurile unde ajunge, alături de imaginea celui de care îi este atât de dor, apoi postează imaginile pe blog.

Turnul Eiffel, Paris FOTO greaseandglamour.com
„Chiar dacă nu este alături de mine în carne şi oase, ştiu că spiritul lui mă însoţeşte. Am vrut să-i fac povestea cunoscută şi să le aduc pacea în suflete mamei mele vitrege, fratelui meu, care are 22 de ani, şi surioarei mele, în vârstă de 9 ani.“

Colosseumul, Roma FOTO greaseandglamour.com
Jinna speră ca povestea ei să-i facă şi pe alţii să realizeze că viaţa este scurtă şi că trebuie să-şi urmeze visurile şi aspiraţiile.