Forbes Pensii: Cum devin americanii aventurieri sau cowboy la vârsta pensionării

Pentru vârstnicii din China, Mexic sau SUA, retragerea din viaţa profesională face loc pasiunilor de-o viaţă. De la corporatist la... vânător de recompense nu este decât un pas. 

În urmă cu doi ani, Yockey (Yoc) Campbell, acum în vârstă de 65 de ani, tocmai pusese punct unei cariere de trei decenii ca inginer electronist în cadrul unei companii americane de telefonie mobilă. În calitate de  proaspăt pensionar, americanul se îndeletnicea cu activităţile tipice vârstei: urmărea meciuri de fotbal american, vorbea prin skype cu fiica sa aflată la un masterat în Europa şi, în cea mai mare parte a timpu­­lui, se dădea de ceasul morţii să găsească o piele de coiot în stare bună, care să arate cât mai veridic cusută pe tolba sa de vânător de blănuri de la începutul secolului al XIX-lea. După ce a găsit-o, şi-a strâns alţi ­­opt prieteni şi împreună au cumpărat o căsuţă de vacanţă în suburbiile oraşului St. Louis, Missouri, unde îşi pe­­trece weekendurile trăgând la ţintă sau etalându-şi colecţia de puşti de vânătoare în faţa unui grup de doctori, ingineri, tehnicieni IT sau profesori îmbrăcaţi în cowboy.

Sună ca o scenă din comediile americane în care rudele protagoniştilor se îmbracă în uniforme de nordişti sau sudişti şi recreează Războiul Civil American? Chiar aşa şi este, doar că Yoc Campbell şi miile de americani care participă de peste 40 de ani în cluburi gen Gemmer Muzzle Loading Gun Club (există 15 astfel de societăţi doar în statul Missouri) nu retrăiesc bătăliile confederate, ci perioada de dinainte, respectiv epoca „Mountain Man".

Aceasta se referă la perioada 1810-1840, când exploratorii, vânătorii şi aventurierii americani cutreierau potecile din Munţii Stâncoşi. Yoc, care plăteşte 150 de dolari pe an pentru a spune poveşti vânătoreşti în faţa focului de tabără, a arunca cu tomahawkul ori cuţitul sau a se întrece în iscusinţă cu alţi membri cu vârste de peste 55 de ani, recunoaşte că acest hobby s-a transformat în „cariera sa la bătrâneţe". Interesat dintotdea­una de istorie, americanul nu a avut timp, până la vârsta pensiei, să întreţină un hobby atât de migălos şi consumator de timp precum „Rendez-vous-urile", cum sunt numite, în spiritul moştenirii franceze a regiunii, întâlnirile „aventurierilor" din St. Louis.

„Să-ţi pregăteşti echipamentul, să-ţi confecţionezi o flintă care funcţionează pe bază de praf de puşcă şi să găseşti materialele potrivite uniformei este o activitate care-ţi ocupă tot timpul", povesteşte Yoc pentru Forbes România. Ca să-mi dovedească, îmi întinde un vraf de reviste MuzzleLoader, BlackPowder sau MuzzleBlasts, prin care cei muşcaţi de microbul „teatrului istoric" se pot ţine la curent cu noutăţile în domeniu. Chiar dacă e vorba de arme, nu are nimic de-a face cu violenţa, ţine să precizeze Yoc.

,,În Midwest şi în sudul Statelor Unite, dreptul de a purta armă înseamnă foarte mult. E asigurat prin Constituţie şi reprezintă o legătură cu istoria exploratorilor americani", explică el.

Convingător, dar nu suficient cât să-mi „vândă" farmecul unei astfel de activităţi fără să particip efectiv la aventură. Numai după o amiază petrecută printre câţiva bunici-pistolari care încercau să-şi dovedească măiestria la ţintă şi care, între două aruncări de tomahawk, frigeau ca-n Vestul Sălbatic un berbecuţ cumpărat de la supermarket (jurând, altminteri, că l-au hăituit ore-n şir prin pădurile St. Louisului!), am început să le înţeleg fascinaţia. Imaginează-ţi un festival al berii sau o petrecere tematică... dar care se petrece cu 200 de ani în urmă. „Noi ne confecţionăm puştile, ne gătim mâncarea şi ne trăim fiecare zi aici la fel cum ar fi făcut-o strămoşii noştri", povesteşte, visător, Yoc. „E ca şi cum am retrăi istoria".

RECITAL ASIATIC.Nu ştiu dacă şi chinezii din Beijing ar găsi vreo plăcere în a-şi retrăi istoria (doar gândul la ţinutele elaborate de pe vremea împăraţilor îmi trezeşte serioase dubii!), dar cu siguranţă se bucură din plin de prezent. Cu sau fără umbra „tovarăşului Mao" plutind deasupra lor, în fiecare dimineaţă la ora opt pensionarii chinezi din Beijing se adună în grădina de la Templul Cerului pentru a da drumul la... petrecere.

Atmosfera este tot una de festival, dar nu unul cu praf de puşcă precum al americanilor, ci cu muzică, dans şi teatru ad-hoc: bătrânei care dansează sincron după ritmurile care răsună în boxele aduse de-acasă, pensionari cu microfonul în mână interpretând evergreenuri chinezeşti sau grupuri de actori amatori (tot la vârsta pensiei) care se îmbracă în costumele tradiţionale regiunilor lor şi vin să pună în scenă diferite spectacole. Pentru cei mai sportivi, există competiţii prin care să-şi dovedească forma fizică de invidiat, iar pentru cei cu stofă de „Cupidon", doi copaci ai parcului reprezintă zona renumită pentru schimbul de poze cu fiii sau fiicele nemăritate.

OLĂRIND FERICIŢI. Spectacol, vânătoare, muzică, dans... ce altceva ai mai putea să faci la pensie? În oraşul mexican Oaxaca, tot mai mulţi expaţi americani şi europeni se retrag la vârsta a treia pentru a se dedica unor activităţi artistice: olăritul şi sculpturile în lemn. Motivul: cei mai buni meşteri în broderii, olărit, sculptură sau ţesături provin din văile situate în jurul Oaxacăi. Comunitatea expaţilor este atât de mare încât micul orăşel meşteşugăresc are acum festivaluri locale, concerte lunare cu artişti de vârsta a treia din toată lumea şi o serie întreagă de cursuri pentru pensionari, care-şi pot şlefui orice talent: de la confecţionarea bijuteriilor din argint la secretele dansului din buric.

Citiţi mai multe despre strategiile de pensionare şi sfaturile utile oferite de pensionarii lumii în suplimentul Forbes Pensii, oferit gratuit împreună cu numărul 35 al revistei Forbes România.