Faţa directorului spune cât de profitabilă e firma

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Forma pe care o are faţa directorului unei companii poate prezice cât de profitabilă este corporaţia, potrivit unui studiu recent realizat de o echipă de cercetători americani.

Aceştia au analizat fotografiile a 55 de bărbaţi aflaţi în funcţii de conducere în cadrul unor companii din topul „Fortune 500" şi au concluzionat că şefii cu feţe late au performanţe profesionale mai bune, scrie livescience.com.

Astfel, directori precum Herb Keller, fostul CEO al Southwest Airlines, care au faţa mai lată, în comparaţie cu lungimea acesteia, tind să programeze mai atent anumite activităţi profesionale, decât cei cu faţa îngustă, precum Dick Fuld, cel care a condus Lehman Brothers în  perioada de dinante de faliment.

Totuşi, cercetătorii susţin că succesul directorului general depinde foarte mult şi de echipa de conducere. Echipele care au o viziune asupra afacerii prin care împart deciziile în albe sau negre acceptă mai uşor autoritatea şefului. În aceste companii, forma feţei directorului are o importanţă mai mare, mai arată cercetarea. 

Un studiu anterior, realizat de mai mulţi oameni de ştiinţă, arăta, de asemenea, că forma feţei este strâns legată în cazul bărbaţilor de comportamentele agresive. Astfel, cei cu faţa lată sunt mai predispuşi către comportamente lipsite de maniere, susţinea cercetarea. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite